ICCJ. Decizia nr. 182/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 272 din 23 iunie 2005, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, atacată cu recurs, a fost respinsă excepția prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâta A.N.P.C. A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtei A.N.P.C. A fost anulat Ordinul nr. 133 din 28 februarie 2005, emis de pârâtă, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută și a fost obligată pârâta, să-i plătească reclamantului, drepturile bănești cuvenite de la data de 1 martie 2005, până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Craiova a reținut, în ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâtă, că în cauză este aplicabilă Legea specială nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, care nu prevede o astfel de procedură. Pe fondul cauzei s-a reținut că demisia funcționarului public, privind încetarea raporturilor de serviciu, produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare, astfel că, în tot acest timp, funcționarul public în cauză poate reveni asupra cererii sale de demisie.
Prin acțiunea formulată, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., anularea Ordinului nr. 133 din 28 februarie 2005, emis de pârâtă, reîncadrarea sa pe funcția de director executiv al O.J.P.C. Olt și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite, începând cu data emiterii ordinului contestat, arătând că în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 84 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, a revenit asupra demisiei sale.
împotriva hotărârii curții de apel a declarat recurs, pârâta A.N.P.C., care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că termenul de 30 de zile prevăzut la art. 84 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, este un termen în favoarea autorității sau instituții publice la care funcționarul a fost numit, iar retragerea cererii de demisie se poate face numai cu acordul expres sau implicit, al autorității.
1. în ceea ce privește excepția invocată de intimatul-reclamant, potrivit căreia recurenta-pârâtă nu ar mai justifica un interes procesual în promovarea recursului de față, din moment ce a procedat la reîncadrarea s-a pe funcția deținută anterior, aceasta este nefondată.
Așa cum rezultă din considerentele Ordinului nr. 426 din 4 august 2005, emis de șeful A.N.P.C., reintegrarea intimatului-reclamant pe funcția publică de director executiv al O.J.P.C. Olt s-a realizat pentru executarea sentinței civile nr. 272 din 13 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, la cererea formulată de acesta.
Având în vedere că hotărârile pronunțate de instanța de fond în cauzele de contencios administrativ sunt, potrivit prevederilor generale ale Legii nr. 29/1990 și, respectiv, ale Legii nr. 554/2004, definitive și executorii, rezultă că, într-adevăr, autoritatea publică era obligată să aducă la îndeplinire dispozițiile instanței de contencios administrativ.
Atacând cu recurs sentința civilă respectivă, autoritatea publică și-a precizat în mod expres poziția față de hotărârea instanței, reîncadrarea fiind consecința executării în condițiile legii, iar nu rezultatul achiesării la dispozițiile instanței, astfel că recurenta-pârâtă justifică interesul procesual necesar promovării recursului de față.
2. Recursul este întemeiat.
Este necontestat că prin cererea cu nr. 29 din 2 februarie 2005, înregistrată sub nr. 443 din 15 februarie 2005, intimatul-reclamant și-a prezentat demisia din funcția de director executiv al respectivului serviciu public deconcentrat, iar prin Ordinul nr. 133 din 28 februarie 2005, șeful A.N.P.C. a constatat încetarea raporturilor de serviciu, prin demisie.
De asemenea, este necontestat că prin cererile înregistrate la 14 februarie 2005, la Prefectura Olt și la data de 25 februarie 2005, la O.J.P.C. Olt, așa cum reține și instanța de fond, intimatul-reclamant a precizat că cererea de demisie a formulat-o sub presiune politică și că nu renunță la funcția de conducere deținută, ceea ce a fost interpretat în mod judicios de către instanța de fond, ca o cerere de retragere a demisiei, care poate fi formulată oricând de către funcționarul public, în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 84 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Concluzia instanței de fond, potrivit căreia funcționarul public își poate retrage cererea de demisie, deși Legea nr. 188/1999, republicată, nu reglementează acest lucru, este corectă, deoarece, potrivit art. 93, prevederile prezentei legi se completează cu reglementările din legislația muncii și cu cele civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației funcției publice.
Astfel, potrivit art. 79 C. muncii, demisia reprezintă un act unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului, încetarea contractului individual de muncă, după îndeplinirea unui termen de preaviz, la care angajatorul poate renunța.
Nici Legea nr. 188/1999, republicată și nici Codul muncii nu conțin reglementări cu privire la natura juridică a unei eventuale cereri de retragere a demisiei, astfel că natura de act unilateral de voință acordată cererii de demisie, este de strictă interpretare, nefiind incident principiul similitudinii actelor juridice, în ceea ce privește cererea de demisie și cererea de retragere a demisiei.
Deci, dacă în cazul cererii de demisie, aceasta își va produce efectul la expirarea termenului de preaviz sau la data când conducătorul autorității va lua act de acest caz de încetare a raporturilor de serviciu, aceasta având caracterul unui act unilateral de voință al funcționarului public, în cazul cererii de retragere a demisiei, care nu mai are un astfel de caracter, aceasta își va produce efectele, numai ca urmare a manifestării de voință din partea autorității competente.
Astfel fiind, instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea de retragere a demisiei are același caracter de act unilateral de voință al funcționarului public, ca și cererea de demisie și că autoritatea publică ar fi obligată la aceeași conduită în ambele situații, adică să ia act de oricare dintre ele și aceleași condiții.
în concluzie, ordinul prin care organul competent a constatat intervenirea cazului de încetare a raportului de serviciu, prin demisie, fără a da curs unei cereri de revenire asupra demisiei, este legal și temeinic, chiar dacă revenirea s-a făcut în termenul de preaviz, care a fost prevăzut de lege, în favoarea autorității, iar nu în interesul funcționarului public.
Fără a avea aplicabilitate în cauză, dar pentru identitate de rațiune, trebuie amintită reglementarea conținută la art. 55 alin. (5) din Legea nr. 293/2004, potrivit căreia, cu acordul autorității, funcționarul public va putea reveni asupra cererii de demisie, dar numai până la împlinirea termenului de la care demisia produce efecte.
Aceasta, pentru că orice organ al administrației publice are dreptul să acționeze și să aprecieze, în condițiile legii, în raport cu interesul major al bunului mers al activității sale.
în concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, recursul a fost admis și, casând hotărârea atacată, acțiunea a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 195/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 194/2006. Contencios → |
|---|
