ICCJ. Decizia nr. 1769/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1769/2006
Dosar nr. 21522/2/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 26 iunie 2005, reclamantul S.I. a chemat în judecată Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând anularea Ordinului nr. 1520 din 2 iunie 2005, prin care s-a dispus încetarea de drept a raporturilor sale de serviciu; obligarea pârâtei să-l reintegreze în funcţie şi plata drepturilor salariale indexate.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că Ordinul nr. 1520/2005 este nelegal, atâta timp, cât prin Ordonanţa nr. 65/2005, pensionar fiind, a primit aprobarea conducătorului autorităţii vamale de a continua activitatea până la 1 ianuarie 2007.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul reclamantului, S.N.V. R.
Prin sentinţa civilă nr. 2053 din 7 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor A.N.V. şi pe fond, a respins acţiunea reclamantului, reţinând pentru aceasta că Ordinul nr. 1520/2005 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, art. 84 alin. (2), astfel cum a fost modificat de OUG nr. 39/2005.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, reclamantul S.I. şi intervenientul S.N.V. R. - actualul S.N.P.V. P.L.
În esenţă, recurenţii au invocat nulitatea Ordinului nr. 1520/2005 care, în opinia lor, nu se putea întemeia pe dispoziţiile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, atâta timp, cât prin Ordinul nr. 62/2005, conducătorul autorităţilor vamale şi-a exprimat acordul pentru continuarea activităţii până la 1 ianuarie 2007.
În plus, retragerea acestui acord nu s-a exprimat printr-un act administrativ care să fi revocat Ordinul nr. 62/2005.
S-a mai susţinut că Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 658/2005, invocat ca temei de drept al Ordinului nr. 1520/2005, nu este relevant, el referindu-se exclusiv la funcţionarii publici din cadrul Ministerul Finanţelor.
În fine, nelegalitatea Ordinului nr. 1520/2005 a fost motivată şi prin încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 54/2003, din Legea sindicatelor şi în conformitate cu care reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă din motive neimputabile, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Reclamantul S.I., pensionar pentru limita de vârstă, în condiţiile Legii nr. 19/2000, prin Ordinul nr. 62 din 21 ianuarie 2005, a primit aprobarea din partea conducerii Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru „prelungirea activităţii", în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, până la 1 ianuarie 2007.
La 2 iunie 2005, prin Ordinul nr. 1520, noua conducere a Autorităţii Naţionale a Vămilor a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu, în condiţiile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat de OUG nr. 39/2005, în conformitate cu care „raporturile de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, sau după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii".
Modificarea astfel intervenită a fost motivată de legiuitor, aşa cum rezultă din preambulul OUG nr. 39/2005, „pentru a permite conducătorilor unităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală, care nu îşi exprimă acordul cu privire la continuarea activităţii, să constate încetarea de drept a raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici care, deşi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, nu solicită pensionarea pentru limita de vârstă".
Astfel fiind, exprimarea acordului pentru continuarea activităţii reclamantului, aşa cum rezultă din Ordinul nr. 62/2005, emis de vechea conducere a Autorităţii Naţionale a Vămilor, este lipsită de relevanţă în raport cu modificările legislative intervenite ulterior şi pe care noua conducere, constatându-le îndeplinite, a procedat în consecinţă şi a emis Ordinul nr. 1520/2005, prin care, practic, şi-a manifestat dezacordul, în sensul continuării activităţii reclamantului.
În atare situaţie, şi având în vedere şi dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în raport cu care persoanele care au vârsta standard de pensionare şi îndeplinesc stagiul de cotizare, pot continua activitatea, numai cu acordul angajatorului, în mod corect s-a reţinut că Ordinul nr. 1520/2005 s-a emis cu respectarea întocmai a condiţiilor impuse de Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată de OUG nr. 39/2005.
În ce priveşte susţinerea recurenţilor, potrivit căreia ordinul ar fi nelegal, întrucât se întemeiază şi pe dispoziţiile Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 658/2005, care se aplică numai personalului propriu din Ministerul Finanţelor, urmează a fi apreciată ca nefondată, ordinul fiind emis cu aplicarea OUG nr. 39/2005, măsurile dispuse aplicându-se şi de către conducătorii unităţilor subordonate pentru personalul acestora (art. 4), unitate subordonată fiind şi Autoritatea Naţională a Vămilor.
În fine, nici susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 54/2003 - Legea sindicatelor, nu este fondată, textul aplicându-se în situaţiile de modificare sau desfacere a contractelor individuale de muncă din motive neimputabile.
Or, în cauză, reclamantul se afla în situaţia de excepţie a continuării activităţii după pensionare şi care este posibilă în mod imperativ, numai cu acordul conducerii unităţii.
În raport cu aceste considerente, se apreciază ca legală şi temeinică hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de S.I. şi de S.N.P.V. P.L. împotriva sentinţei civile nr. 2053 din 7 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1766/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1770/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
