ICCJ. Decizia nr. 1770/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1770/2006
Dosar nr. 28978/2/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 august 2005, reclamantul P.V. a solicitat anularea hotărârilor nr. 13 din 6 august 2004, nr. 44 din 21 ianuarie 2005 şi nr. 21 din 17 iunie 2005, emise de Comisia de disciplină de pe lângă filiala Bucureşti a C.E.C.C.A.R. şi de Comisia superioară de disciplină din cadrul aceleiaşi autorităţi centrale, precum şi acordarea de daune morale în sumă de 50.000 lei RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin actele administrative contestate a fost nelegal sancţionat cu suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil, pe o perioadă de 3 luni, fiind avută în vedere numai sesizarea depusă împotriva sa, după efectuarea unui raport de expertiză contabilă şi fără a se fi analizat apărările sale sau probele administrate în procedura disciplinară.
Prin sentinţa civilă nr. 1960 din 4 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a anulat hotărârea nr. 13 din 6 august 2004, a Comisiei de disciplină, hotărârile nr. 44 din 21 ianuarie 2005 şi nr. 21 din 17 iunie 2005 ale Comisiei superioare de disciplină a C.E.C.C.A.R., a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale şi a obligat pârâtul, să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 385.000 lei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a constatat că este nelegal, actul de sancţionare a reclamantului, care s-a întemeiat numai pe sesizarea unei persoane cu privire la raportul de expertiză contabilă depus într-un dosar penal, deşi competenţa de a cenzura concluziile expertului, aparţinea în acest caz procurorului, în condiţiile prevăzute de art. 218 - 219 C. proc. civ.
Instanţa de fond a constatat că sunt nelegale şi hotărârile prin care Comisia superioară de disciplină a menţinut sancţiunea aplicată reclamantului, cu motivarea că nu au fost avute în vedere actele prezentate de acesta, pentru a dovedi lipsa de vinovăţie şi respectarea normei profesionale, cu ocazia efectuării raportului de expertiză contabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul C.E.C.C.A.R., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Recurentul a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor OG nr. 65/1994, care prevăd răspunderea disciplinară a experţilor, precum şi competenţa sa, ca organism profesional, de a analiza şi aprecia un raport de expertiză şi de a aplica sancţiuni, în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare.
De asemenea, recurentul a arătat că în cadrul cercetării disciplinare au fost respectate prevederile legale, întrucât sesizarea formulată împotriva intimatului s-a dovedit a fi întemeiată, în condiţiile în care raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea normei nr. 3.513, din Norma profesională nr. 35/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de fond nu cuprinde considerente străine de natura pricinii sau considerente contradictorii cu privire la competenţa recunoscută prin OG nr. 65/1994, recurentului C.E.C.C.A.R., de a stabili răspunderea disciplinară a membrilor săi.
Referitor la modul concret de exercitare a acestor atribuţii, instanţa de fond a constatat corect că în cazul intimatului P.V., autoritatea recurentă a săvârşit o eroare de apreciere, care viciază actele de sancţionare, pentru că sancţiunea disciplinară aplicată nu constituie o măsură legală, necesară şi proporţională în raport cu natura faptei, cu gravitatea şi cu consecinţele ei.
Fără a contesta competenţa recurentului, ca autoritate de control, de a aplica sancţiuni, membrilor corpului profesional, instanţa de fond a examinat legalitatea deciziilor de sancţionare, reţinând corect că acestea s-au întemeiat numai pe nemulţumirile exprimate la adresa expertului de o parte în dosarul nr. 0325/2001 al D.G.P.M.B. - Serviciul cercetări penale, şi nu pe situaţia de fapt, care trebuia stabilită de comisiile de disciplină, prin verificarea aspectelor sesizate.
De asemenea, instanţa de fond a analizat şi calificarea dată de recurent, faptelor imputate prin sesizare, reţinând cu temei că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct. 124 din Regulamentul de organizare de funcţionare a C.E.C.C.A.R., pentru angajarea răspunderii disciplinare, întrucât prin modul de exercitare a profesiei în dosarul respectiv, intimatul nu a încălcat dispoziţiile legii, ale Regulamentului de organizare şi de funcţionare ale corpului profesional, ale conduitei etice şi profesionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi sau hotărârile organelor de conducere ale corpului.
Astfel, pe baza întregului material probator administrat în cauză, instanţa de fond a stabilit corect că intimatul nu se face vinovat de încălcarea normei profesionale nr. 3.513, pentru care a fost sancţionat disciplinar cu suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil pe o perioadă de 3 luni.
Norma nr. 3.513 „ calitatea expertizelor contabile", Comentariul nr. 3.513.1 prevede că expertizele contabile constituie mijloace de probă ştiinţifică şi că, în elaborarea lor, expertul contabil trebuie să folosească metode specifice ştiinţei contabilităţii şi concluziile sale să fie fundamentate numai pe documente care atestă evenimente şi tranzacţii ce fac sau trebuie să facă obiectul recunoaşterilor, evaluărilor, clasificărilor şi prezentărilor contabile.
În referatele nr. 320 din 20 noiembrie 2003 şi nr. 1.346 din 15 martie 2004, întocmite de experţii contabili verificatori şi de auditorul de calitate, cu privire la modul de respectare a normelor profesionale, s-a reţinut că intimatul nu a încălcat principiile fundamentale ale integrităţii şi obiectivităţii, înscrise în Codul etic naţional al profesioniştilor contabili şi invocate de partea nemulţumită, în sesizarea adresată recurentului.
Concluziile celor două referate, depuse în procedura administrativă de disciplină, conform art. 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R., au fost interpretate eronat de recurent, care a constatat, totuşi, săvârşirea unei abateri disciplinare şi a decis sancţionarea intimatului.
Susţinând legalitatea deciziilor sale, recurentul a reiterat neîntemeiat în prezentul recurs, apărările de la judecata pe fond privind existenţa unei abateri disciplinare, cu referire expresă la referatul întocmit de auditorul de calitate.
Auditorul de calitate a considerat că intimatul nu a respectat în totalitate norma profesională nr. 3513, numai la 2 din totalul celor 9 obiective ale raportului de expertiză, dar în concluziile sale a arătat că nu au fost încălcate principiile integrităţii şi obiectivităţii, având în vedere că acestea au fost invocate în sesizarea adresată recurentului.
Cele două obiective menţionate în referatul auditorului de calitate nu justifică, însă, sancţionarea disciplinară aplicată intimatului, întrucât ele vizează caracterul ştiinţific al lucrării de specialitate şi problemele de fond ale raportului de expertiză, în privinţa cărora instanţa de fond a constatat corect că dreptul de apreciere nu aparţine recurentului, ci autorităţii judiciare care a solicitat efectuarea expertizei.
Concluzia instanţei de fond este conformă dispoziţiilor art. 11 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R., care prevăd că, în activitatea lor de soluţionare a contestaţiilor, comisiile de disciplină nu sunt abilitate să efectueze expertize contabile, iar nemulţumirile care vizează probleme de natură tehnic-contabilă în lucrările executate de membrii corpului, sunt soluţionate de părţi în cazul lucrărilor extrajudiciare sau de către organele de cercetare şi de către instanţele de judecată care au dispus efectuarea expertizelor contabile, în sensul că acestea pot dispune completarea expertizei sau efectuarea de contraexpertize, dacă apreciază că este cazul.
Aceeaşi reglementare a fost prevăzută de autoritatea recurentă, chiar în norma profesională invocată, la comentariul nr. 3513.2, potrivit căruia, nedocumentarea şi nefundamentarea ştiinţifică a expertizelor contabile judiciare pot fi sancţionate de organele în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului contabil şi dispunerea unei noi expertize, iar în cazul unor expertize care conţin concluzii diferite, organul în drept care le-a dispus, are disponibilitatea de a se opri la aceea pe care o consideră mai fundamentată sub aspect ştiinţific, respectiv, de mai bună calitate.
Faţă de această reglementare proprie a activităţii de expert contabil şi de contabil autorizat, recurentul a criticat neîntemeiat concluzia instanţei de fond, fundamentată pe dispoziţiile art. 218 - 219 C. proc. pen., privind competenţa procurorului de a aprecia concluziile de strică specialitate ale raportului de expertiză contabilă, în exercitarea activităţii de supraveghere ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Din Ordonanţa nr. 6.289/P/2001 din 12 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi din Rezoluţia nr. 1837/P/2004 din 3 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rezultă că procurorul şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de intimat, în dosarul de cercetare penală nr. 0325/2001.
În atare situaţie, instanţa de fond a constatat corect că intimatul nu a încălcat în mod repetat norma profesională nr. 3.513, cum a reţinut recurentul în deciziile contestate şi că, pe cale de consecinţă, nu există temeiuri pentru sancţionarea unei abateri disciplinare şi cu atât mai puţin, pentru aplicarea uneia din cele mai grave sancţiuni, cum este suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 1960 din 24 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1769/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1771/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
