ICCJ. Decizia nr. 1771/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1771/2006

Dosar nr. 33083/2/2005

Şedinţa publică din 17 mai 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la 14 decembrie 2004, reclamantul M.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 13748/414 din 26 octombrie 2004 şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că părinţii săi au fost strămutaţi forţat de către Statul român, din judeţul Durostor, în judeţul Tulcea, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Prin sentinţa civilă nr. 1874 din 15 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.G. şi a anulat hotărârea nr. 13748/414 din 26 octombrie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti. A obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 27 decembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2004.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost născut după schimbul de populaţie, în localitatea de refugiu a tatălui său şi a avut de suferit aceleaşi privaţiuni materiale şi morale, ca şi familia sa.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a motivat, în esenţă, că reclamantul s-a născut după 2 ani de la semnarea Tratatului de Craiova, în urma căruia părinţii săi au făcut obiectul transferului de populaţie şi nu face obiectul Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, şi de educaţie.

Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.

Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.

În cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1874 din 15 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1771/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs