ICCJ. Decizia nr. 1777/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1777/2006
Dosar nr. 606/1/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 31 octombrie 2005, reclamantul V.Ş. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 11961 din 22 iulie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu motivarea că s-a născut în refugiu şi are acelaşi statut de refugiat, ca şi părinţii săi.
Prin sentinţa civilă nr. 336/CA-PI din 28 noiembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul V.Ş. şi a anulat hotărârea nr. 11961 din 22 iulie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 februarie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, suferind efectele refugiului alături de aceştia.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Bihor, care a motivat, în esenţă, că reclamantul nu era născut la data strămutării părinţilor săi şi ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, urmare a strămutării respective.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 336/CA-PI din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1776/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1780/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
