ICCJ. Decizia nr. 181/2006. Contencios. Anulare acte de control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 181/2006
Dosar nr. 2514/2005
nr. 10439/1/2005
Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 177 din 13 iunie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei SC R. SA împotriva Ministerului Finanţelor Publice, pentru anularea deciziei nr. 486 din 30 septembrie 2002 şi procesului-verbal din 2 august 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, reclamanta SC R. SA Odorheiu Secuiesc a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, anularea deciziei nr. 486 din 30 septembrie 2002, emisă de pârât şi, respectiv, admiterea în totalitate a contestaţiei la actul de control - proces-verbal nr. 1125 din 2 august 2002, încheiat de Garda Financiară Centrală, cu consecinţa exonerării sale de plata sumei de 4.811.683.651 lei, diferenţă de impozit pe salarii, majorări şi penalităţi de întârziere.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 223 din 7 iulie 2003, a admis acţiunea reclamantei SC R. SA Odorheiu Secuiesc, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Centrală. A anulat Decizia nr. 486 din 30 septembrie 2002, a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal nr. 1125 din 2 august 2002, întocmit de Garda Financiară Centrală, secţia Harghita. Instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei contabile, în sensul că pârâţii nu au dovedit că sumele acordate membrilor Consiliului de administraţie, peste cota de participare a fiecărui acţionar la capitalul social vărsat, sunt asimilate veniturilor salariale şi supuse cu impozite suplimentare, cu obligaţiile subsidiare, reţinând că sumele repartizate prin hotărârile Adunărilor Generale nu se încadrează în art. 23 lit. f) din OG nr. 73/1999, fiind repartizări de dividende din profitul net, plătite membrilor Consiliului de administraţie care au şi calitatea de acţionari.
Recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Harghita, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice şi de Garda Financiară - Comisariatul General, împotriva sentinţei nr. 223 din 7 iulie 2003, au fost soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 223 din 18 iulie 2005, fiind admis recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General, casată sentinţa atacată şi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinându-se că prima instanţă a judecat cauza, fără a fi citată Garda Financiară Centrală care a efectuat controlul la SC R. SA Odorheiu Secuiesc şi a întocmit procesul-verbal contestat. Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, a fost respins ca tardiv formulat.
În motivarea soluţiei recurate în cauza de faţă - sentinţa nr. 177 din 13 iunie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a reţinut că organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice au stabilit în mod temeinic că sumele încasate de membrii Consiliului de administraţie, peste cota de participare la capitalul social, nu sunt „dividende", ci „venituri" cu regim de impozitare propriu, asimilat salariilor, conform OG nr. 73/1999 şi OG nr. 7/2001.
Această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs, de reclamanta SC R. SA Odorheiu Secuiesc.
Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat recurs, reclamanta SC R. SA Odorheiu Secuiesc care a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele critici:
1. hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor procedurale prevăzute sub sancţiunea nulităţii la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece din dispozitivul acesteia nu rezultă că a fost pronunţată şi faţă de Garda Financiară, aşa cum a dispus instanţa de casare;
2. hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale, astfel:
- prevederile art. 11 alin. (3) şi art. 12 din OUG nr. 13/2001, instanţa reţinând în mod greşit inaplicabilitatea prevederilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, atunci când a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat;
- deşi au fost invocate în acţiune, prevederile art. 1 din OG nr. 26/1995 nu au fost analizate de instanţa de fond;
- legea aplicabilă în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2001 a fost OG nr. 73/1999, la art. 33 fiind scoasă sintagma „proporţional cu cota de participare la capitalul social", care se regăsea la art. 1 din OG nr. 26/1995;
- expertiza administrată în cauză, potrivit căreia plăţile făcute administratorilor societăţii au natura unei repartizări de dividende din profitul net, a fost înlăturată de instanţă, fără ca părţile adverse să fi formulat obiecţiuni;
- potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990, dividendele se plătesc acţionarilor, potrivit prevederilor prezentei legi şi hotărârii asociaţilor, societatea având dreptul de a cere restituirea dividendelor plătite nelegal;
3. hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din moment ce nu ia în considerare criteriile prevăzute în Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1066/1999.
Recursul este nefondat.
1. Într-adevăr, prin Decizia nr. 223 din 18 ianuarie 2005, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa civilă nr. 223 din 7 iulie 2003, a secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Târgu Mureş şi a trimis dosarul, pentru rejudecarea cauzei şi cu Garda Financiară, ca autoritate emitentă a procesului-verbal nr. 1125 din 5 august 2002, contestat în cauză.
Dar din actele şi lucrările dosarului nou format, rezultă că instanţa de rejudecare a procedat la introducerea în cauză a acestei autorităţi, care a şi formulat întâmpinare şi a participat la judecată.
Împrejurarea că în dispozitivul hotărârii pronunţate nu este specificată denumirea acestei autorităţi, nu are semnificaţia juridică pretinsă de recurentă, fiind vorba de o omisiune care poate fi înlăturată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., din oficiu sau la cererea părţii interesate.
2. Al doilea motiv subsumează, în realitate, două aspecte:
Astfel, aspectul referitor la modul de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat;
Într-adevăr, argumentul instanţei de fond potrivit căruia prevederile art. 9 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data formulării cererii, nu erau incidente, astfel că cererea de suspendare este inadmisibilă, este greşit.
Dar, în raport cu soluţia care a fost dată în cauză asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă şi, implicit, asupra acţiunii care viza anularea actelor administrative atacate, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat este o soluţie temeinică.
Celelalte argumente care se regăsesc formulate în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, vizează fondul cauzei, a cărui soluţionare depinde de răspunsul la întrebarea dacă plăţile în discuţie sunt de natură salarială şi atunci trebuie impozitate corespunzător sau reprezintă o repartizare a dividendelor în favoarea acţionarilor şi atunci impozitul datorat este cel prevăzut de lege pentru dividende.
Astfel, prin procesul-verbal nr. 1125 din 5 august 2002, organele de control din cadrul Gărzii Financiare au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, obligaţii bugetare suplimentare de 4.811.683.651 ROL, pentru perioada controlată: 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2001, din care:
- 3.042.939.701 ROL diferenţă de impozit pe veniturile de natură salarială;
- 1.306.686.137 ROL majorări de întârziere;
- 304.293.970 ROL penalităţi de 10%;
- 157.763.843 ROL penalităţi de 0,5%.
Aceste obligaţii bugetare suplimentare au fost stabilite în raport cu sumele de 2.839.739.000 ROL şi 4.767.610.000 ROL achitate membrilor Consiliului de administraţie, pentru anii 2000 şi 2001, din profit, după repartizarea dividendelor către acţionari, inclusiv faţă de membrii Consiliului de administraţie, care aveau şi calitatea de acţionari ai societăţii comerciale.
Calificând plăţile suplimentare faţă de membrii consiliului de administraţie, ca fiind tot o distribuire de dividende, societatea comercială a reţinut la sursă un impozit de 5%, în loc de 40%, dacă le-ar fi calificat drept plăţi de natură salarială, aşa cum au considerat organele de control fiscal.
Aşa cum au reţinut organele de control, precum şi organul competent cu soluţionarea contestaţiei, dar şi instanţa de judecată, potrivit art. 1 din OG nr. 26/1995, privind impozitul pe dividende, abrogată prin Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, termenul de dividend include orice distribuire, în bani sau în natură, în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi, proporţional cu cota de participare la capitalul social.
Susţinerea recurentei-reclamante, precum că prevederile art. 1 din OG nr. 26/1995 au fost modificate implicit prin art. 33 alin. (1) din OG nr. 73/1999, privind impozitul pe venituri, este reală, acest ultim text definind dividendul ca fiind orice distribuire făcută de o persoană juridică, în bani şi/sau în natură, în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi, renunţându-se, astfel, la continuarea: „proporţional cu cota de participare la capitalul social".
Concluzia trasă din această soluţie legislativă, cum că în acest fel adunarea acţionarilor a căpătat dreptul să distribuie dividendele, fără a mai ţine cont de cota de participare a acţionarilor la capitalul social, este greşită, deoarece, în acest caz, dispoziţiile legale respective se completează cu prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (M. Of. nr. 33/29.01.1999), potrivit cărora dividendele se vor plăti asociaţilor, proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.
Or, în cauză, nu s-a dovedit şi, de altfel, nici nu s-a invocat că prin actul constitutiv s-ar fi prevăzut o altă cotă de distribuire.
Deci, plăţile suplimentare în favoarea membrilor Consiliului de administraţie nu au fost făcute în considerarea calităţii lor de acţionari, acestea neîntrunind condiţiile rezultate din prevederile legale de mai sus, ci în considerarea calităţii lor de administratori ai societăţii şi a performanţelor obţinute de ei ca urmare a desfăşurării activităţilor aferente acestei calităţi.
Or, potrivit art. 23 lit. f) din OG nr. 73/1999, sunt asimilate salariilor, în vederea impunerii, între altele, sumele primite de reprezentanţi în Consiliul de administraţie, prevederi legale explicitate prin Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1166/1999, în acelaşi sens, cu referire expresă la membrii Consiliului de administraţie.
În raport cu această interpretare a prevederilor legale, instanţa de fond a înlăturat în mod corect concluziile expertizei, expertul depăşindu-şi domeniul de competenţă în momentul în care a făcut propuneri bazate pe o interpretare proprie a prevederilor legale incidente în cauză.
3. Ultimul motiv, potrivit căruia hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, este, de asemenea, neîntemeiat, instanţa de fond structurându-şi considerentele în raport cu actele administrativ-fiscale atacate, cu motivele de fapt şi de drept invocate, iar prezentarea acestora în mod sintetic nu echivalează cu o lipsă de motivare a hotărârii.
În concluzie, potrivit considerentelor de mai sus, motivele invocate sunt neîntemeiate şi recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SA Odorheiu Secuiesc împotriva sentinţei nr. 177 din 13 iunie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 185/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
