ICCJ. Decizia nr. 171/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 171/2006
Dosar nr. 7269/2004
nr. 24450/1/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, sub nr. 913 din 25 februarie 2004, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, anularea hotărârii nr. 1596 din 26 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii sale de refugiată, în timpul celui de-al II-lea război mondial, în perioada 1944 - 1945, pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 69 din 31 mai 2004, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, ca nefondată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că evacuarea reclamantei şi a familiei sale nu este datorată unor motive etnice, nefiind îndeplinită condiţia de bază prevăzută de art. 1 lit. a) - f) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta B.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că moldovenii din partea dreaptă a Prutului au fost nevoiţi să se refugieze în partea de vest a ţării, din cauza persecuţiilor exercitate de regimul comunist sovietic şi de Armata Roşie.
Cu ocazia motivării recursului, recurenta a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 189/2000, privind aprobarea OG nr. 105/1999, pentru modificarea Decretului - lege nr. 118/1990, privind persoanele persecutate din motive etnice, în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţia României.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, ridicată de B.C., în dosarul nr. 7269/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost adoptată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 586/2002: „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează lit. c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Din acest text rezultă că numai persoana care a fost refugiată, expulzată sau strămutată din cauza persecuţiilor din motive etnice, este beneficiară a prevederilor acestuia.
Or în cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi suferit persecuţii din motive etnice. Din probele administrate în cauză, inclusiv din acţiunea reclamantei se reţine că evacuarea reclamantei, împreună cu familia sa, s-a datorat unui ordin al forului superior al instituţiei, unde tatăl reclamantei era angajat ca factor poştal, respectiv Poşta Telegraf - Telefon Iaşi, urmare căruia tatăl reclamantei a fost transferat cu serviciul de la Agenţia Comarna - Iaşi (localitatea de domiciliu), în localitatea Herendeşti, judeţul Timiş, apoi în localitatea Fârliug, judeţul Caraş Severin, de unde întreaga familie a revenit în mai 1945, în localitatea Comarna, judeţul Iaşi, neexercitându-se, deci, asupra reclamantei (şi familiei sale), persecuţii din motive etnice.
Se reţine că refugierea dintr-o localitate aflată sub administraţie românească, într-o altă localitate aflată sub aceeaşi administraţie, nu s-a datorat persecuţiei din motive etnice, ci a fost o măsură de protejare a cetăţenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.
Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin OG nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii, şi acestei categorii de persoane.
Ca atare, recursul este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C. împotriva sentinţei nr. 69 din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 170/2006. Contencios. Anulare dispoziţie... | ICCJ. Decizia nr. 172/2006. Contencios. Retragerea autorizaţiei... → |
|---|
