ICCJ. Decizia nr. 1902/2006. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1902/2006
Dosar nr. 1072/1/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 462 din 3 noiembrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în fond după casare, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta Societatea Agricolă F. Piscani - Scorniceşti şi, ca urmare, a anulat poziţia 26 din Anexa nr. 8 din HG nr. 1355/2001; cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost respinsă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin HG nr. 1355/2001 (M. Of. nr. 639/29.08.2002) a fost atestată apartenenţa la domeniul public al judeţului Olt, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Olt, a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1 - 102, cu menţiunea că aceste anexe vor fi publicate ulterior.
Prin acţiunea înregistrată la 11 iulie 2003, la Tribunalul Olt şi precizată la data de 17 septembrie 2003, reclamanta a solicitat anularea parţială a hotărârii de guvern, mai exact în privinţa bunurilor „baraj şi lac de acumulare" menţionate în Anexa nr. 8, poziţia 26.
În acest context, s-a constatat că acţiunea a fost formulată în termenul de 1 an prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, fiind respinsă excepţia tardivităţii acţiunii invocate de Guvernul României.
A fost respinsă şi excepţia privind lipsa procedurii prealabile, faţă de dovada existentă la dosarul de fond iniţial al Curţii de Apel Craiova - nr. 2069/2003.
În privinţa bunurilor în litigiu nu s-a făcut dovada că ar fi existat unul din modurile în care se dobândeşte dreptul de proprietate publică, astfel cum este reglementat de art. 7 din Legea nr. 213/1988.
În schimb, cu sentinţa nr. 30/1996 a Curţii de Apel Craiova s-a făcut dovada că reclamanta, în calitate de succesoare a patrimoniului fostului C.A.P. Scorniceşti, este proprietara acestor imobile. Dreptul de proprietate este un drept absolut, opozabil ergo omnes şi, deci, şi autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, astfel că evidenţierea bunurilor în discuţie în inventarul unităţilor administrativ-teritoriale, ca bunuri proprietate publică a statului, nu are efect.
A mai apreciat instanţa că menţinerea actului contestat ar echivala cu o expropriere care, însă, pentru a constitui o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate publică, trebuie făcută cu respectarea legii, a Constituţiei României şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv numai după plata unei juste şi prealabile despăgubiri.
Pentru aceleaşi considerente a fost respinsă cererea de intervenţie formulată în interesul Guvernului României, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Guvernul României.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond, pentru greşita soluţionare a excepţiilor privind tardivitatea acţiunii şi lipsa plângerii prealabile adresate autorităţii emitente, precum şi cea dată fondului pricinii; în acest sens s-a apreciat că necontestarea hotărârilor consiliilor locale centralizate prin grija Consiliului Judeţean Olt, care au stat la baza emiterii hotărârii de guvern, constituie un fine de neprimire a acţiunii introductive. În acest context s-a subliniat că efectul juridic al actului contestat este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice şi nefiind, deci, un act constitutiv de drepturi, nu se poate pune problema lezării unui eventual drept de proprietate al societăţii agricole intimate.
Examinând cauza, prin prisma criticilor aduse de recurent, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
În concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 29/1990 (în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată), instanţa fondului a respins, ca neîntemeiate, excepţiile privind tardivitatea acţiunii şi lipsa plângerii administrative prealabile.
Astfel, în raport cu data de 29 august 2002, data publicării în Monitorul Oficial, a articolului unic al HG nr. 1355/2001 şi cu faptul că anexele au fost publicate ulterior, fără a se putea stabili cu exactitate data publicării lor, apare ca fiind formulată în termenul de un an prevăzut de legea contenciosului administrativ, acţiunea prin care intimata-reclamantă a solicitat şi anularea HG nr. 1355/2001, în privinţa poziţiei 26 din Anexa nr. 8 la această hotărâre (conform precizării de acţiune făcută la 19 septembrie 2003, în faţa Tribunalului Olt care şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova).
Plângerea administrativă prealabilă a fost adresată Guvernului României, autoritatea emitentă conform dovezii depuse odată cu precizarea de acţiune formulată la Curtea de Apel Craiova.
În privinţa fondului pricinii, dezlegarea dată de Curtea de Apel Craiova este corectă şi în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Cu sentinţa civilă nr. 30/1996, a Curţii de Apel Craiova (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2208/1997, a Curţii Supreme de Justiţie), intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor incluse în Anexa nr. 8, poziţia 26 din hotărârea de guvern contestată, astfel că vătămarea adusă dreptului de proprietate al societăţii agricole este evidentă şi nu poate fi acceptată.
Atât situaţia de fapt, cât şi cea de drept au fost reţinute de instanţa de fond, ceea ce a condus la anularea, ca nelegală, a HG nr. 1355/2001, în privinţa bunurilor în litigiu.
Nu va fi primită critica referitoare la existenţa unui fine de neprimire a acţiunii având ca obiect anularea hotărârii de Guvern amintite, întrucât hotărârile consiliilor locale centralizate de Consiliul Judeţean Olt reprezintă doar acte premergătoare ale actului administrativ atacat, ce nu puteau fi contestate pe cale separată.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 462 din 3 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1903/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
