ICCJ. Decizia nr. 193/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 193/2006

Dosar nr. 3221/2005

nr. 13264/1/2005

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 15297 din 27 iunie 2005, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16117 din 14 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 501 din 7 septembrie 2005, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi în consecinţă, a dispus anularea hotărârii nr. 16117 din 14 februarie 2005, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2005.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că martorii S.S. şi B.M., refugiaţi în aceleaşi condiţii, confirmă susţinerile reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că instanţa a interpretat greşit legea, întrucât simplul fapt al naţionalităţii române nu poate duce la concluzia că părăsirea domiciliului a fost determinată de o persecuţie etnică, că reclamantul „s-a refugiat" din localitatea Aruncuţa, judeţul Cluj, care se afla sub administraţia Statului român, sentinţa atacată neavând temei legal.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul, în altă localitate, din motive etnice.

În cauză, reclamantul nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localităţii de domiciliu, Aruncuţa, judeţul Cluj, s-ar fi datorat persecuţiilor etnice la care ar fi fost supus, persecuţia invocată trebuia probată, ceea ce reclamantul nu a făcut.

Se reţine că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea Statului român, într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub autoritatea Statului român, în condiţiile în care Statul român nu şi-a persecutat etnic cetăţenii, indiferent de etnia acestora.

Ca atare, mutarea dintr-o localitate, în alta, din motive personale sau din motive de război, nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

De altfel, în dosarul de fond s-a depus în extras, „Dicţionarul denumirii localităţilor care apar în recensământul din 1941; la pag.137 din dicţionar - „Plasa Mociu", fiind înscrisă la poziţia 1, „Aruncata - Aruncuţa", dovadă a apartenenţei la Statul român, a localităţii de domiciliu a reclamantului.

În consecinţă, recursul fiind fondat, va fi admis. Se va modifica în tot sentinţa atacată şi rejudecând cauza în fond, se va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 501 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în tot sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 193/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs