ICCJ. Decizia nr. 1940/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1940/2006
Dosar nr. 3725/2/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1047/2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea privind suspendarea executării Ordinului nr. 410/C din 25 ianuarie 2006, emis de ministrul justiţiei, cerere formulată de Ş.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru a se dispune suspendarea actului administrativ în litigiu, trebuie să fie întrunite dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, adică să existe un caz bine justificat şi să se prevină o pagubă iminentă.
Din probele administrate, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că în speţă, nu sunt întrunite aceste condiţii imperative ale legii, în speţă neputându-se circumscrie cazul bine justificat, reţinerii împrejurării că ordinul în litigiu este nelegal, întrucât s-a încălcat competenţa materială în domeniu, atunci când actul a fost emis, întrucât s-ar prejudicia fondul. Mai spune Curtea de Apel Bucureşti, că instanţa sesizată cu cererea de anulare trebuia să analizeze toate motivele de nelegalitate.
Conform Legii nr. 303/2004, participarea la examenul de capacitate este obligatorie, după încheierea stagiului, reclamantul având posibilitatea să conteste Hotărârea nr. 550/2005, a Consiliului Superior al Magistraturii, fapt pe care nu l-a făcut.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, Ş.M., criticând-o ca nelegală, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat-o cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie - Legea nr. 554/2004.
A motivat recursul Ş.M., arătând că Ordinul emis de ministrul de justiţie, nr. 410/C din 25 ianuarie 2006, este nelegal şi în neconcordanţă cu prevederile Legii nr. 303/2004, încălcând dispoziţiile art. 26, 87 şi 106 din această lege. Apreciază recurentul, că suspendarea actului administrativ a fost pe deplin probată, întrucât aplicarea acestui ordin ar conduce la organizarea ilegală a unui examen ale căror rezultate vor fi ireversibile, dacă actul nu va fi suspendat. S-a criticat hotărârea judecătorească, şi pentru faptul că instanţa de fond, deşi avea obligaţia să cerceteze aparenţa dreptului dedus judecăţii, nu a făcut-o, deşi din textul invocat mai sus ar reieşi cu claritate împrejurarea că singura autoritate competentă să organizeze, să elaboreze regulamentul şi să valideze examenul de capacitate, este Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu pârâtul din cererea prezentă.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant a solicitat instanţei de fond, suspendarea executării Ordinului nr. 410/2006, emis de ministrul justiţiei, prin care a fost aprobat Regulamentul privind examenul de capacitate al personalului de specialitate juridică, asimilat magistraţilor din Ministerul Justiţiei şi Institutul Naţional de Criminologie.
Dispoziţiile imperative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, prevăd că „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7, poate să ceară instanţei competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţare.
Prin urmare, actul administrativ se bazează pe prezumţia de autenticitate şi veridicitate şi tocmai de aceea, suspendarea apare ca o situaţie de excepţie, care trebuie să îndeplinească două condiţii esenţiale, respectiv să existe un caz bine justificat şi o pagubă iminentă.
Paguba iminentă există, astfel cum s-a convenit în sens larg, ca prejudiciu efectiv, dar şi în sensul de perturbare a funcţionării unei autorităţi publice sau serviciu public.
De asemenea, pentru cazul bine justificat, trebuie să fie argumentate instanţei, şi aceste împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să conducă la ideea caracterului ilegal al actului ori la abuzul autorităţii administrative.
În speţă, chiar dacă conform art. 26 din Legea nr. 303/2004, competenţa organizării examenului de capacitate revine Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea acestui organism, nr. 550/2005, a fost abrogată Hotărârea nr. 446/2005, conform căreia Regulamentul privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 306/2005, se aplică corespunzător şi personalului de specialitate juridică asimilat din cadrul Ministerului Justiţiei şi Institutului Naţional de Criminologie.
Prin urmare, nu pot fi lovite de nulitate, rezultatele, în condiţiile în care, ca urmare a Hotărârii nr. 550/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, participarea consilierilor juridici stagiari din cadrul Ministerul Justiţiei, la examenul de capacitate din perioada 9 - 23 decembrie 2005, a fost imposibilă, fapt rezultat din actele anexate la dosar.
Participarea la examen este obligatorie după expirarea stagiului, lipsa nejustificată sau respingerea candidatului la două sesiuni, putând conduce la pierderea calităţii de personal de specialitate, conform Legii nr. 303/2004.
Deci, paguba iminentă nu a fost probată de recurent, întrucât ea ar exista prin neorganizarea examenului de capacitate de către Ministerul Justiţiei.
De altfel, recurentul nu a contestat Hotărârea nr. 550/2005, a Consiliului Superior al Magistraturii, conform Legii nr. 317/2004, deşi permanent a susţinut că singura autoritate competentă să organizeze examenul este Consiliul Superior al Magistraturii.
Aspectele invocate de recurent, în sensul că organizarea acestui examen ar duce la utilizarea în mod inutil a concediului de studii şi a celui fără plată, nu sunt de natură a justifica paguba iminentă, cum corect a reţinut prima instanţă.
De altfel, nu s-a făcut dovada că recurentul nu ar mai putea participa la un alt examen şi chiar în şedinţa publică, cum s-a reţinut de Curtea de Apel Bucureşti, acesta a susţinut că s-a înscris la examenul de capacitate organizat în perioada 29 - 31 mai 2006.
În speţă, numai Ş.M. a contestat în justiţie, Ordinul nr. 410/2006, deşi pentru protecţie jurisdicţională în materia contenciosului administrativ, trebuia să se facă dovada unui interes colectiv, pentru că şi alte persoane aveau vocaţie să conteste acest act, lucru pe care nu l-au făcut.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Ş.M., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ş.M. împotriva sentinţei civile nr. 1047 din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1924/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1941/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
