ICCJ. Decizia nr. 1922/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1922/2006

Dosar nr. 1428/1/2006

Şedinţa publică din 25 mai 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, la data de 22 septembrie 2005, reclamantul T.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5152 din 31 august 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 426/CA din 15 decembrie 2005, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea contestată, constatând, totodată, calitatea reclamantului, de beneficiar al legii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul s-a născut la 4 februarie 1945, în localitatea Eschibaba din judeţul Tulcea, localitate în care părinţii săi se stabiliseră după evacuarea din Cadrilater, dispusă prin Tratatul româno-bulgar din 1940.

În acest context, instanţa a apreciat că drepturile conferite prin Legea nr. 189/2000, având un caracter compensator, este evident că legiuitorul a urmărit să acorde beneficiul acestora, tuturor persoanelor care au suferit consecinţele strămutării din motive etnice, inclusiv copiilor născuţi în această perioadă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru greşita aplicare a dispoziţiilor legale în materie şi susţinând că prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, fiind de strictă interpretare, nu se aplică şi copiilor născuţi după strămutarea părinţilor.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate.

Textele legale au avut în vedere persecuţia etnică la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copii născuţi în această perioada, atâta vreme, cât au suportat împreună consecinţele traumatizante ale acestei situaţii, iar raţiunea legii constă în acordarea unor drepturi compensatorii.

Aşa fiind, cum intimatul-reclamant s-a născut la data de 4 februarie 1945, în localitatea în care părinţii săi au fost strămutaţi, ca efect al tratatului mai sus menţionat, în mod corect instanţa de fond i-a admis acţiunea.

Faţă de aceste considerente şi constatând că nu există, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 426/CA din 15 decembrie2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1922/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs