ICCJ. Decizia nr. 2106/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2106/2006
Dosar nr. 566/1/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26 aprilie 2005, reclamanta A.V.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, solicitând obligarea acestuia la plata drepturilor salariale aferente perioadei 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, interval în care nu a putut presta munca, fiind destituită în mod nelegal din funcţia publică de consilier categoria A, clasa I, gradul I, obligarea la efectuarea tuturor operaţiunilor legale pentru stabilirea şi acordarea tuturor drepturilor care decurg din anularea Ordinului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1069 din 25 iulie 2001 şi a efectelor acestuia (anularea înscrisurilor în carnetul de muncă, calcularea drepturilor salariale pe perioada întreruptă a activităţii în minister), astfel încât să apară în carnetul de muncă continuitatea activităţii la acelaşi loc de muncă, acela deţinut anterior destituirii şi la efectuarea tuturor operaţiunilor corespunzătoare, în vederea înregistrării şi a acestei perioade, ca perioadă de vechime în muncă, cât şi în evidenţele C.A.S., precum şi achitarea contribuţiilor C.A.S., şomaj, sănătate şi impozit pe venitul lunar.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1069 din 25 iulie 2001 a fost destituită din funcţia de consilier categoria A, clasa I, gradul I, pentru abateri disciplinare, acest ordin fiind anulat prin sentinţa civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2436 din 25 iunie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Prin actul administrativ enunţat i s-a cauzat o vătămare gravă drepturilor sale, constând, pe de o parte, în faptul că începând cu data de 25 iulie 2001 şi până la data de 14 octombrie 2002 nu a mai putut să presteze activitatea pe care o îndeplinea în cadrul intimatei, şi, ca atare, să realizeze venituri din muncă, iar pe de altă parte, prin refuzul intimatei de a pune în aplicare sentinţa civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001. Făcând doar referire la sentinţa civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001, pârâtul a încadrat-o ca funcţionar public la o altă direcţie în minister, unde la momentul respectiv existau posturi vacante, ca şi cum ar fi fost o nouă angajare, neacordându-i sumele de bani pe perioada cât a fost destituită din funcţie.
Reclamanta a precizat că din carnetul de muncă reiese că a avut o perioada în care nu a lucrat în minister, revenirea făcându-se fără a se evidenţia în vreun document administrativ perioada între data destituirii şi data noii angajări; în Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1704 din 17 octombrie 2002, cu toate că se face referire la sentinţa civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001, definitivă şi irevocabilă, la art. 1 se menţionează că este încadrată la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu data de 14 octombrie 2002, la o diferenţă de 4 luni, fără nici o justificare.
Prin sentinţa civilă nr. 1780/2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, suma de 74.886.121 lei despăgubiri materiale pentru perioada 25 iulie 2001 – 14 octombrie 2002 şi s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea pentru suma de 50.280.000 lei despăgubiri materiale pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, anularea înscrierilor în carnetul de muncă, menţionarea continuităţii la acelaşi loc de muncă şi virarea contribuţiilor C.A.S., şomaj, sănătate, impozit pe venit lunar.
Instanţa a reţinut că: prin sentinţa civilă nr. 1650/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a fost anulat ordinul pârâtului privind destituirea reclamantei din funcţie, iar prin Ordinul nr. 1704 din 17 octombrie 2002, această sentinţă a fost pusă în executare, reclamanta fiind numită, de la 14 octombrie 2002, în funcţia publică deţinută anterior, cu un salariu de 7.874.000 lei şi spor vechime în muncă de 25%; că în perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, reclamanta a fost încadrată cu contract de muncă în cadrul Centrului de Documentare pentru Construcţii, Arhitectură, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului Bucureşti, în funcţia de traducător gradul I, cu un salariu de 3.000.000 lei lunar în perioada 1 octombrie 2001 – 1 aprilie 2002; cu un salariu de 4.800.000 lei lunar în perioada 1 aprilie 2002 - 1 septembrie 2002 şi cu un salariu de 5.520.000 lei lunar, plus 25% spor vechime în perioada 1 septembrie 2002 - 14 octombrie 2002; că reclamantei i s-a creat un prejudiciu material constând în contravaloarea salariului pe care nu l-a încasat ca urmare a destituirii, în perioada 25 iulie 2001 - 1 octombrie 2001, iar pentru perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, prejudiciul constă în diferenţa dintre salariul ce l-ar fi primit dacă ar fi lucrat în funcţia din care a fost destituită şi salariul efectiv încasat ca traducător.
Curtea de apel a mai reţinut că perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002 nu poate fi considerată ca perioadă neîntreruptă în funcţia ocupată anterior destituirii, deoarece în perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, reclamanta a avut un alt contract de muncă, instanţa nu a dispus încadrarea retroactivă în funcţia deţinută anterior, iar ordinul de încadrare nu a fost contestat de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen, ambele părţi.
Reclamanta a criticat hotărârea sub trei aspecte.
În primul motiv de recurs a arătat că în mod greşit nu i-a fost acordat cuantumul întregului salariu ce ar fi trebuit să-l încaseze, dacă ar fi lucrat în funcţia de consilier, pentru perioada în care a fost traducător, întrucât legea nu prevede incompatibilităţi în acest sens şi putea cumula cele două salarii.
În al doilea motiv de recurs, reclamanta a precizat că, urmare a anulării ordinului de destituire din funcţie, pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, are calitatea de funcţionar public, iar faptul că în ordinul de reîncadrare a fost menţionată sentinţa judecătorească, nu a avut temei ca să-l conteste. Drept urmare, recurenta susţine că întreaga perioadă constituie vechime neîntreruptă în muncă, ceea ce nu s-a menţionat în carnetul de muncă.
În al treilea motiv de recurs se arată de către reclamantă că pârâtul are obligaţia plăţii unor contribuţii la diferite fonduri speciale (şomaj, sănătate, pensii, impozit pe venit) pentru retribuţia datorată reclamantei în perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, iar instanţa de fond în mod nelegal a respins această cerere.
În recursul formulat de pârât s-a arătat, în esenţă, că sunt aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, şi nu ale Codului muncii sau ale Legii nr. 168/1999, astfel cum a reţinut instanţa, iar dreptul reclamantei de a solicita repararea pagubei, este prescris în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, deoarece până la data formulării acţiunii a trecut mai mult de un an de la data pronunţării deciziei din recurs, 25 iunie 2002.
S-a mai susţinut că acţiunea trebuia timbrată.
Recurenta-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtului, deoarece a fost semnat de către o persoană neidentificabilă, semnătura neaparţinând directorului general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Referitor la această excepţie, Curtea constată că nu este întemeiată.
Potrivit Ordinului nr. 1438 din 30 august 2005, emis de ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, directorul general şi şefii de serviciu din Direcţia Generală Juridică semnează cererile de chemare în judecată, căile de atac şi orice alte acte necesare apărării intereselor ministerului.
Prezentul recurs este semnat de şeful Serviciului Contencios şi Consultanţă Juridică, G.M. De altfel, şi în fişa postului se face aceeaşi menţiune, în sensul că şeful acestui serviciu semnează acţiunile în justiţie şi alte cereri în numele directorului general al direcţiei juridice.
Verificând cauza, în funcţie de recursurile formulate, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1650 din 4 decembrie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, irevocabilă conform deciziei civile nr. 2436 din 25 iunie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, Ordinul nr. 1069 din 25 iulie 2001 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei privind destituirea recurentei din funcţia de consilier categoria A, clasa I, gradul I, a fost anulat.
Prin Ordinul nr. 1704 din 17 octombrie 2002, emis de pârât, reclamanta a fost reintegrată în funcţia deţinută anterior, în conformitate cu sentinţa civilă nr. 1650/2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, începând cu data de 14 octombrie 2002.
Prin anularea ordinului de destituire din funcţie, recurenta este repusă în toate drepturile cuvenite pentru funcţia de consilier categoria A, clasa I, gradul I, întrucât nulitatea actului administrativ produce efecte retroactive.
Drept urmare, recurenta trebuie despăgubită integral cu contravaloarea salariului pe care l-ar fi primit în funcţia de consilier categoria A, clasa I, gradul I, pe toată perioada de la destituire, la reintegrarea efectivă, 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002. Împrejurarea că în perioada 1 octombrie 2001 - 14 octombrie 2002, recurenta a lucrat la un alt angajator, nu poate înlătura efectul retroactiv al nulităţii şi repunerea părţii în situaţia anterioară.
Pentru intervalul sus amintit, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei, suma de 125.166.121 lei vechi, conform adresei emisă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
De asemenea, funcţia de consilier trebuie menţionată în cartea de muncă a petentei pentru întreaga perioadă precizată: 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, perioadă pentru care ministerul trebuie să achite fondurilor speciale, anumite contribuţii (şomaj, sănătate, impozit pe venit, pensii).
Cum ministerul nu a îndeplinit aceste obligaţii, el se află în culpă, creează un prejudiciu viitor reclamantei, în special în momentul ieşirii sale la pensie, astfel încât acţiunea trebuia admisă şi sub acest aspect.
Având în vedere că în ordinul de reintegrare în funcţie, ministerul a menţionat sentinţa civilă nr. 1650/2001, a Curţii de apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 2436/2002, a Curţii Supreme de Justiţie, reclamanta nu avea temeiuri să atace ordinul respectiv, motiv pentru care acţiunea sa este întemeiată.
Cererea de faţă a fost formulată în momentul în care s-a constatat că pârâtul nu îndeplineşte toate obligaţiile legale ce îi revin ca urmare a anulării ordinului de destituire din funcţie, iar temeiul juridic al cererii reclamantei îl reprezintă dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 29/1990.
Termenul de prescripţie este cel comun, de 3 ani, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, întrucât art. 12 din Legea nr. 29/1990 nu prevede un termen special de prescripţie.
Termenul de 1 an prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 nu este un termen de prescripţie, este un termen de decădere aplicabil numai cererii prin care se solicită anularea unui act administrativ şi nu poate fi extins la cererea de despăgubiri reglementată de art. 12 din aceeaşi lege, care face trimitere expresă la termenul de prescripţie.
Având în vedere aceste motive, acţiunea reclamantei este formulată în termen, întrucât de la data emiterii ordinului de reintegrare în funcţie şi până la data depunerii acţiunii nu au trecut 3 ani (17 octombrie 2002 - 26 aprilie 2005).
În ce priveşte timbrarea acţiunii, Curtea apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 147/1996, modificată, astfel încât reclamanta va fi dată în debit cu suma de 58 RON taxă judiciară de timbru şi 4,5 RON timbru judiciar, pentru judecata în fond şi în recurs neexistând justificare pentru admiterea recursului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.C., împotriva sentinţei civile nr. 1780 din 1 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite în totalitate acţiunea formulată de reclamanta A.V.C.
Obligă pe pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să plătească reclamantei, suma de 125.166.121 lei vechi, reprezentând drepturi salariale pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002.
Obligă pârâtul să recunoască reclamantei, vechimea în funcţia de consilier categoria A, clasa I, gradul I, pentru perioada 25 iulie 2001 - 14 octombrie 2002, să efectueze operaţiunile necesare în carnetul de muncă al reclamantei, în evidenţele C.A.S. şi să achite contribuţiile la fondurile speciale.
Dă în debit pe reclamantă cu sumele de 58 RON taxă judiciară de timbru şi 4,5 RON timbru judiciar.
Respinge excepţia invocată de reclamantă privind lipsa calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2089/2006. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2120/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
