ICCJ. Decizia nr. 2087/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2087/2006
Dosar nr. 3660/1/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 6 decembrie 2005, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 18156 din 17 august 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, refuzându-i-se fără vreo motivare, acordarea drepturilor prevăzute de lege, deşi a produs probe care să susţină cererea.
Prin sentinţa civilă nr. 62 din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului M.I., a anulat hotărârea nr. 18156 din 17 august 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat pe perioada 1 septembrie 1942 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2004.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a fost strămutat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada iulie 1942 - 1945, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate, fiind îndreptăţit să beneficieze de drepturile compensatorii instituite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta susţine că sentinţa atacată s-a întemeiat pe declaraţiile de martori cu un conţinut contradictoriu, atât în ceea ce priveşte data începerii perioadei de refugiu, cât şi în ceea ce priveşte durata acesteia. De asemenea, recurenta critică faptul că reclamantul nu a prezentat un document oficial care să ateste calitatea sa de refugiat.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între alte categorii fiind enumerate şi persoanele refugiate.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost modificată şi completată, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, se reţine că instanţa de fond a făcut o apreciere corectă a materialului probator administrat, stabilind în mod legal drepturile cuvenite reclamantului, potrivit Legii nr. 189/2000.
Astfel, la dosarul cauzei se află trei declaraţii ale martorelor R.M., T.M. şi P.F., care atestă că reclamantul s-a refugiat datorită persecuţiilor etnice, împreună cu familia, din localitatea Bologa, judeţul Cluj, în oraşul Mediaş, judeţul Sibiu. Împrejurarea că din declaraţia martorei R.M. rezultă că perioada de refugiu a început în luna iulie 1942, iar din declaraţiile celorlalte două martore rezultă că părăsirea localităţii de domiciliu s-a făcut în luna septembrie 1942, nu poate fi considerată că ar fi influenţat soluţia instanţei de fond, câtă vreme aceasta a stabilit perioada pentru care se acordă drepturile potrivit declaraţiilor concordante ale celorlalte două martore - din luna septembrie 1942.
Nu poate fi reţinut motivul de recurs potrivit căruia, alături de declaraţiile de martor, reclamantul ar fi trebuit să prezinte şi un document oficial pentru a-şi dovedi perioada de refugiu. În raport cu textele legale menţionate, această cerinţă nu îşi găseşte justificarea.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, iar recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 62 din 30 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2086/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2088/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
