ICCJ. Decizia nr. 2089/2006. Contencios. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2089/2006
Dosar nr. 4879/1/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 septembrie 2005, P.V. a chemat în judecată Inspectoratul de Poliţie al judeţului Prahova şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dâmboviţa, solicitând obligarea acestor autorităţi publice la plata sumei de 2.200 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea autoturismului personal un număr de 22 zile, ca urmare a întârzierii nejustificate în eliberarea permisului de conducere, provocată de funcţionarii acelor autorităţi.
Printr-o petiţie depusă ulterior, intitulată „Cerere de modificare a acţiunii", reclamantul a precizat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1 şi urm. din Legea nr. 554/2004.
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 7610 din 7 octombrie 2005, a admis excepţia invocată de reclamant, declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 295 din 15 noiembrie 2005, această din urmă instanţă s-a dezînvestit în favoarea instanţei de judecată sesizată iniţial.
Întrucât s-a ivit un conflict negativ de competenţă între două instanţe de grade diferite, dosarul cauzei a fost înaintat pentru regulator, la Curtea de Apel Ploieşti, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a curţii respective prin sentinţa civilă nr. 41 din 20 februarie 2006, a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
S-a reţinut că o atare soluţie se impune în raport cu obiectul acţiunii formulată de reclamant şi cu reglementarea instituită de art. 19 a Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, care condiţionează admisibilitatea unei asemenea cereri, de sesizarea instanţei de contencios administrativ competentă cu o acţiune, pentru anularea unui act administrativ sau pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul P.V.
Recurentul a susţinut că în mod eronat, Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat conflictul negativ de competenţă, deoarece după modificarea acţiunii, realizată în cadrul dosarului Judecătoriei Ploieşti, competenţa materială şi teritorială pentru soluţionarea cauzei aparţine Tribunalului Prahova, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Că, în realitate nu a fost vătămat într-un drept subiectiv printr-un act administrativ emis de pârâte, ci prin nesoluţionarea de către aceştia, în termenul legal, a cererii sale pentru preschimbarea permisului de conducere auto.
Critica este neîntemeiată.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
În speţă, atât Tribunalul Prahova, cât şi Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, au reţinut în mod judicios că prin acţiunea introdusă, reclamantul P.V. a solicitat obligarea celor doi pârâţi - Inspectoratul de Poliţie al judeţului Prahova şi Inspectoratul de Poliţie al -udeţului Dâmboviţa, la plata unor despăgubiri materiale şi morale, în sumă totală de 2200 RON, pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea automobilului propriu, timp de 22 de zile.
Cererea de chemare în judecată are, deci, un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acţiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de soluţionare a unei cereri în termenul legal.
Condiţionarea admisibilităţii acţiunii în daune, de soluţionarea unei acţiuni anterioare de către instanţa de contencios administrativ, rezultă din conţinutul art. 19 alin. (1) al legii organice mai sus enunţată, conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Ori, reclamantul P.V., care în drept a invocat şi prevederile art. 1 şi urm. din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că anterior sesizării instanţei de drept comun s-a adresat instanţei de contencios administrativ competentă, cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins ori a interesului legitim.
În aceste condiţii, în mod corect curtea de apel, învestită cu regulatorul de competenţă, a apreciat că acţiunea în pretenţii a reclamantului trebuie soluţionată de instanţa de drept comun competentă, respectiv Judecătoria Ploieşti.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V. împotriva sentinţei nr. 41 din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2088/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2106/2006. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
