ICCJ. Decizia nr. 2156/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2156/2006

Dosar nr. 3482/1/2006

Şedinţa publică din 8 iunie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, la data de 19 decembrie 2005, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5221 din 31 octombrie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 26/CA din 12 ianuarie 2006, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a recunoscut reclamantului, drepturile solicitate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că familia reclamantului a fost strămutată, în septembrie 1940, din Bulgaria, în România, stabilindu-se în centrul Cerna unde, la data de 1 februarie 1943, s-a născut reclamantul.

În raport cu această situaţie şi constatând caracterul compensator al drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000, instanţa a conchis că beneficiază de prevederile acestui act normativ, atât cetăţenii români care au suferit în mod direct de pe urma persecuţiilor etnice, cât şi copii născuţi în această perioadă, asupra cărora consecinţele refugiului s-au răsfrânt în mod indirect.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru greşita aplicarea dispoziţiilor legale şi susţinând că acestea nu includ, printre beneficiarii Legii nr. 189/2000, copii născuţi în perioada strămutării părinţilor.

În sprijinul acestei susţineri, recurenta a invocat adresa Ministerului Justiţiei nr. 72712 din 12 august 2005, potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 189/2000 se aplică numai celor născuţi sau concepuţi, anterior datei strămutării părinţilor, acesta nefiind şi cazul reclamantului.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.

Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi înainte sau în perioada strămutării, atâta vreme, cât consecinţele traumatizante ale acestei experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei, iar scopul legii constă în acordarea unor drepturi compensatorii.

Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind îndeplinite în cauză cerinţele Legii nr. 189/2000.

Curtea va respinge, de asemenea, apărarea recurentei privind interpretarea dată dispoziţiilor art. 1 lit. c) din lege, prin adresa Ministerului Justiţiei mai sus menţionată, întrucât acest act administrativ, prin natura sa, nu poate avea drept consecinţă, modificarea sau completarea legii în baza căreia a fost emis.

Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există, motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 26/CA din 12 ianuarie2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2156/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs