ICCJ. Decizia nr. 223/2006. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 12 februarie 2004, SC E. SRL Bacău a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând obligarea acestei autorități a administrației publice centrale să-i elibereze autorizațiile C.E.M.T. pentru desfășurarea transportului internațional rutier de mărfuri, aferente celor 4 autotractoare pe care le deține.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că obiectul acesteia îl reprezintă pretenția sa de anulare a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Normele metodologice privind repartizarea și distribuirea autorizațiilor C.E.M.T, aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 368 din 30 septembrie 2003, pe care o consideră nelegală.
Prin sentința civilă nr. 243 din 11 iunie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată.
De asemenea, a obligat Comisia de repartizare a autorizațiilor C.E.M.T. să reanalizeze cererea operatorului de transport în cadrul primei ședințe de repartizare care se va desfășura după data pronunțării hotărârii.
Prin decizia nr. 2670 din 19 aprilie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat în cauză de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, modificând sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii precizate, ca inadmisibilă.
Instanța de control judiciar a reținut că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare, care instituiau obligativitatea exercitării prealabile a recursului administrativ, de către persoana vătămată.
De asemenea, prin sentință a acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere că a obligat Comisia de repartizare a autorizațiilor C.E.M.T., să reanalizeze solicitarea reclamantei pentru acordarea acelor autorizații, în lipsa unei astfel de cereri.
Și ultima hotărâre judecătorească a fost atacată de SC E. SRL Bacău, cu cerere de revizuire.
Revizuienta a invocat prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susținând că în realitate, ea a respectat dispozițiile art. 5 ale Legii nr. 29/1990, fapt dovedit cu copia contestației înregistrate sub nr. 302 din 8 decembrie 2003, adresată Ministerului Transporturilor, Comunicațiilor și Turismului, la care a primit răspuns cu adresa nr. 43/232 din 20 ianuarie 2004.
Cererea de revizuire nu este întemeiată.
Potrivit art. 323 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanței pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
în speță, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire nu sunt îndeplinite, deoarece adresa nr. 302 din 8 decembrie 2003, ce conține contestația societății comerciale, a existat la data judecății în primă instanță a cauzei, fiind anexată la dosarul curții de apel.
Așadar, nu poate fi vorba de un înscris doveditor ce nu a putut fi înfățișat instanței de fond, datorită unei împrejurări mai presus de voința părților.
Pe de parte, excepția de inadmisibilitate a acțiunii a fost invocată de recurentă în cadrul motivelor de casare scrise și oricum, ea putea fi indicată chiar de instanța de recurs, din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Ținând seama de aceste considerente, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de SC E. SRL Bacău.
| ← ICCJ. Decizia nr. 227/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 210/2006. Contencios → |
|---|
