ICCJ. Decizia nr. 210/2006. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 3 septembrie 2004, SC G. SRL Arad a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, să se dispună anularea deciziei nr. 236 din 4 august 2004, emisă de primul pârât, precum și a procesului-verbal încheiat la 26 mai 2004, de către organele de control ale pârâtei secunde, ca nelegale.
Pe cale de consecință, reclamanta a cerut recunoașterea dreptului său la rambursarea sumei de 5.631.519.041 lei, reprezentând T.V.A. aferentă perioadei 1 aprilie 2003 - 31 martie 2004.
Societatea comercială și-a motivat acțiunea, arătând că în perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2003 a efectuat achiziții de bunuri și servicii pentru nevoile proprii, T.V.A. aferentă fiind în sumă de 37.242.091 lei. în intervalul 1 ianuarie - 31 martie 2004 s-au efectuat, în continuare, achiziții de bunuri și servicii, T.V.A. aferentă cifrându-se la 615.871.780 lei.
De asemenea, a achiziționat un teren și o construcție destinată a fi folosită ca show-room, cu birouri și utilități, de la SC J. SA Mangalia, conform facturilor nr. 7408262 din 31 ianuarie 2004 și respectiv, nr. 7408263 din 10 februarie 204, pentru care T.V.A. a fost de 4.978.405.170 lei.
Deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 22 alin. (4) și alin. (5) lit. a) din Legea nr. 345/2002, republicată, privind T.V.A. și a demonstrat faptul că achizițiile efectuate au fost destinate realizării de investiții, organul de control financiar și apoi, cel administrativ-jurisdicțional nu i-au recunoscut dreptul la rambursarea sumei de 5.631.159.041 lei, cu titlu de T.V.A. aferentă perioadei 1 aprilie 2003 - 31 martie 2004.
în același scop, reclamanta a invocat prevederile art. 60 alin. (1) din H.G. nr. 598/2002, pentru aplicarea Normei de aplicare a Legii nr. 345/2002 și art. 145 alin. (3) C. fisc., adoptat prin Legea nr. 571/2003.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 71/PI/CA din 10 martie 2005, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că reclamanta a optat pentru taxarea construcției edificate cu începere din 1 martie 2004, încât, față de constatarea că în cursul anului precedent, cifra de afaceri a fost 0, devin aplicabile dispozițiile art. 146 alin. (2) ale Legii nr. 571/2003, conform cărora perioada fiscală este considerată a fi trimestrul calendaristic.
Având în vedere că reclamanta s-a înregistrat ca plătitor de T.V.A., urmând să realizeze atât operațiuni care dau dreptul de deducere, cât și operațiuni care nu dau acest drept, ei i se aplică regimul mixt, conform art. 147 din aceeași lege, care permite deducerea integrală a T.V.A. pe parcursul procesului investițional. Ca atare, taxa respectivă va fi ajustată potrivit procedurii stabilite prin norme, în cursul anului fiscal, fiind permisă rectificarea taxei deduse, aferentă achizițiilor cu privire la care se constată ulterior că au fost utilizate cu altă destinație.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Recurenta a susținut că în mod eronat, prima instanță a admis acțiunea, deoarece reclamanta nu a realizat operațiuni taxabile de la înființare și până la data de 31 decembrie 2003, fapt constatat de organele de control și recunoscut chiar în cuprinsul contestației.
în opinia sa, bunurile achiziționate, anume formulare, imprimate și servicii de contabilitate nu concură la realizarea de investiții și de operațiuni taxabile, astfel că în mod justificat, organele de control financiar nu au acordat dreptul de deducere, respectiv au respins de la rambursare, T.V.A. în sumă de 37.242.091 lei, evidențiată în decontul de T.V.A. nr. 123632 din 26 aprilie 2004.
S-a mai susținut că, optând pentru aplicarea regimului de taxare a operațiunii de închiriere cu începere din 1 martie 2004, reclamanta își poate exercita dreptul de deducere a T.V.A. aferente, numai după această dată. Cum, însă, ea nu a închiriat construcția până la data încheierii procesului-verbal contestat, deci nu a realizat operațiuni impozabile din punctul de vedere al T.V.A., nu este îndreptățită la rambursarea sumei de bani pretinsă prin contestație.
Recursul este nefondat.
Cu probele administrate în cauză (înscrisuri și expertiză contabilă) s-a dovedit existența unei concordanțe între datele menționate în evidența contabilă, evidența tehnico-operativă și deconturile de T.V.A. ale SC G. SRL Arad, în perioada supusă controlului, anume 1 aprilie 2003 - 31 martie 2004.
Pe baza lor, curtea de apel a stabilit în mod corect situația de fapt, reținând că reclamanta este un agent economic plătitor de T.V.A. care a achiziționat un teren de la SC J. SA Mangalia, pe care, ulterior, a edificat construcția cu destinația de show-room.
S-a stabilit, totodată, că anterior controlului financiar, asociatul unic al firmei a întreprins demersurile legale necesare pentru extinderea obiectului de activitate, precum și faptul că achiziția bunului imobil, cu destinația menționată, a fost utilă pentru societate.
Mai precis, prin hotărârea Consiliului de Administrație din 19 ianuarie 2004 (anexa nr. 7 la raportul de expertiză, întocmit de expertul contabil L.R.) s-a prevăzut achiziționarea imobilului situat în comuna Otopeni, pentru a fi închiriat ca spațiu de expoziție, unor persoane sau societăți comerciale române.
în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. k) C. fisc., arendarea, concesionarea și închirierea de bunuri sunt scutite de T.V.A., iar pe de altă parte, din raportul de expertiză contabilă rezultă fără echivoc faptul că reclamanta a optat pentru taxarea activității de închiriere, în condițiile care justifică pretenția sa pentru deducerea integrală a T.V.A. pe parcursul întregului proces investițional.
S-a precizat în același timp că, având destinația de show-room, imobilul achiziționat în perioada care interesează litigiul, constituie pentru agentul economic, o investiție. Pentru acest motiv, expertul a concluzionat că T.V.A. aferentă operațiunilor comerciale, constând în achiziția propriu-zisă și celelalte activități conexe, poate fi dedusă integral, cu posibilitatea ajustării la sfârșitul anului calendaristic următor celui de punere în funcțiune, conform art. 147 alin. (5) C. fisc. și a dispozițiilor H.G. nr. 44/2004.
Constatările redate amplu în raportul de expertiză contabilă, susținute și cu înscrisurile prezentate de reclamantă, nu au fost combătute de pârâți, prin administrarea altor mijloace de probațiune concludente.
Apreciind, deci, că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a normele legale incidente și în lipsa unor motive de casare, de ordine publică, care pot fi invocate chiar din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul.
Văzând și dispozițiile art. 22 alin. (4) și alin. (5) lit. a) din Legea nr. 345/2002.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 228/2006. Contencios → |
|---|
