ICCJ. Decizia nr. 227/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții J.S., S.I., V.D., B.P., C.D., I.E., C.G., O.G., B.S., L.N., M.M., N.Ș., T.M., S.V., P.V., I.I., U.T., Z.N., M.P., L.M., G.D.V.L, N.V., P.C., D.V., S.G. și N.N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, să se dispună: obligarea primilor doi pârâți la restituirea cotelor de impozit calculate și reținute în mod nelegal de la reclamanți, în calitate de magistrați cărora le-a fost conferită diploma "Meritul Judiciar"; aplicarea coeficienților de devalorizare a monedei naționale de la data reținerii ilegale, până la data restituirii integrale a sumelor respective; să fie obligat ordonatorul principal de credite, Ministerul Finanțelor Publice, să includă în bugetul pe anul 2005, sumele necesare plății, așa cum au fost menționate în primele două capete ale acțiunii.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în conformitate cu prevederile art. 109 din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitatea cărora le-au fost conferite distincțiile menționate mai sus, erau îndreptățiți să beneficieze de o reducere a impozitului pe venit, reducere cuprinsă între 50% și 25%, în funcție de clasă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, competența soluționării cererilor magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 758 din 18 februarie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că acțiunea dedusă judecății se poartă în contradictoriu între reclamanți, în calitate de contribuabili (plătitori de impozit, ce li se reține la sursă) și Statul Român (prin organele sale), fiind o acțiune de drept fiscal, astfel încât competența soluționării acesteia aparține instanțelor de contencios administrativ și fiscal, în speță Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
în fața Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții, prin reprezentant T.M., au invocat excepția de necompetență materială a instanței și au solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1609 din 6 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă și a constatat ivit conflictul negativ de competență, înaintând dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ fiscale, iar în speță, suma solicitată de către reclamanți, este de până la 5 miliarde.
Constatând că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență, Curtea de Apel București a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 21 și 22 C. proc. civ., pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Examinând hotărârile date de cele două instanțe aflate în conflict, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că soluționarea cauzei în primă instanță, este de competența Tribunalului București, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal.
Din petitul acțiunii rezultă că pretențiile reclamanților - procurori și foști procurori în cadrul Parchetului General de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, vizează sume reținute cu titlu de impozit din drepturile salariale recunoscute de lege.
Reținerea de către plătitorul acestor drepturi, a unor cote procentuale de impozit mai mari, decât cotele stabilite prin acte normative, diminuează veniturile pe care salariatul trebuie să le primească pentru munca efectuată și poate genera, ca în cazul de față, litigii între cele două părți.
Izvorând din raporturi de muncă, natura litigiului este aceea de drept al muncii, chiar dacă raporturile dintre angajator și salariat nu sunt întemeiate pe un contract de muncă.
Procedura instituită prin normele cu caracter special cuprinse în art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, evocată prin sentința Tribunalului București, se aplică numai cererilor având ca obiect modul de stabilire a drepturilor salariale de către organele de conducere ale Ministerului Public sau Ministerului Justiției, după caz, prin acte de decizie administrativă.
A considera că textul mai sus menționat se aplică oricăror cereri privind drepturile salariale ale magistraților, ar însemna să se aplice extensiv prevederile sale, iar, pe de altă parte, să fie ignorate normele întregului sistem care reglementează raporturile juridice de muncă și, îndeosebi, acele dispoziții din legislația muncii care trebuie să se aplice și personalului din organele autorității judecătorești, atunci când legea specială, de strictă interpretare, nu le conține.
De altfel, art. 1 alin. (2) și art. 295 alin. (2) C. muncii, stabilește că prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă, reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Așa fiind, față de cele prezentate, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, conform art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., coroborat cu art. 284 C. muncii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 260/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 223/2006. Contencios → |
|---|
