ICCJ. Decizia nr. 2238/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2238/2006
Dosar nr. 2608/1/2006
Şedinţa publică din 14 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 octombrie 2005, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii nr. 4312 din 12 septembrie 2005 şi să fie obligată pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, având calitate de refugiat, în sensul art. 1 lit. c) din legea menţionată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoită, împreună cu familia sa, să se refugieze, din motive etnice, din localitatea de domiciliu (Braşov), în localitatea Băţanii Mari din judeţul Covasna.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 171/F din 16 decembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat, în baza art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite, începând cu 1 noiembrie 2004.
Instanţa a reţinut, faţă de probele administrate, că reclamanta a făcut dovada calităţii sale de refugiat, pentru perioada menţionată în acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a arătat că reclamanta nu a putut face dovada persecuţiei etnice, cu acte oficiale, hotărârea primei instanţe bazându-se pe declaraţia unui singur martor.
Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În speţă, materialul probator administrat este insuficient, pentru a conduce la concluzia unor împrejurări de fapt pe deplin stabilite, la care să se facă o corectă aplicare a legii.
Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul când nu este posibil, prin declaraţii de martori sau orice alt mijloc de probă prevăzut de lege.
Probele administrate nu sunt pe deplin convingătoare, privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Astfel, în declaraţia autentică a martorilor D.A. şi S.K., deşi se arată că familia reclamantei a fost constrânsă de autorităţile din acea vreme, nu se menţionează în mod concret vreo persecuţie de natură etnică, mai ales că plecarea a avut loc dintr-un teritoriu liber, pe un teritoriu ocupat.
Deşi martorul S.K. în declaraţia dată la instanţă a încercat să prezinte unele fapte îndreptate împotriva familiei reclamantei, care era de origine maghiară, fapte ce ar fi provocat suferinţe fizice şi psihice, aceasta, necompletată cu alte probe, este insuficientă pentru a face dovada certă a persecuţiei etnice, respectiv a refugiului din motive etnice.
Pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi pentru a vedea, astfel, dacă intimata-reclamantă este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate, fără echivoc, cauza şi împrejurările pretinsului refugiu al reclamantei şi familiei sale.
De aceea, se impune completarea probatoriului cu acte şi/sau ascultarea unor martori cu privire la susţinerile reclamantei, în ceea ce priveşte refugiul din motive etnice.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 171/F din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2237/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2239/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
