ICCJ. Decizia nr. 2263/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul A.E. a chemat în judecată C.N.V.M., pentru ca instanța să dispună anularea ordonanțelor emise de această autoritate, suspendarea executării dispozițiilor prevăzute de Ordonanța nr. 541/2005 și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri, ce sunt menționate în cererea de chemare în judecată.
La data de 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel București a pus în discuția părților cererea de suspendare a Ordonanței nr. 541/2005, emisă de C.N.V.M., formulată de reclamantul A.E., în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat faptul că amenda dispusă prin actul administrativ atacat este foarte mare, în raport cu posibilitățile materiale ale sale, fiindu-i amenințat singurul bun pe care-l deține, și anume, locuința personală.
Curtea de Apel București, prin încheierea din 24 ianuarie 2006, a admis cererea de suspendare a actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din actul normativ arătat, cu privire la cazul bine justificat și paguba iminentă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, C.N.V.M., criticând soluția pronunțată, ca netemeinică și nelegală, întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
S-a arătat faptul că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de dispoziția legală invocată, cazul bine justificat, paguba iminentă, inexistența altei posibilități de prevenire a acestei pagube, astfel încât obligațiile prevăzute de legiuitor nu sunt îndeplinite de reclamant.
Totodată, este criticată hotărârea pronunțată și datorită faptului că instanța de fond a ignorat prevederile legii speciale, aplicabile cauzei de față, prevederi în conformitate cu care, până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către instanța judecătorească, executarea actelor C.N.V.M. nu se suspendă.
în finalul motivelor de recurs s-a arătat faptul că suspendarea actului administrativ este o facultate acordată de lege, care nu trebuie dată doar la dovada existenței unui litigiu ce are ca obiect anularea actului administrativ, ci trebuie dovedită îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de dispoziția legală invocată, condiții care nu au fost dovedite în cazul de față.
Recursul este nefondat.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu încheierea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat, pentru considerentele ce urmează.
în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I, coroborate cu dispozițiile prevăzute de art. 15 C. proc. civ., în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
în consecință, cele două condiții cumulative prevăzute de textul legal, ce trebuie îndeplinite, sunt cazul bine justificat și iminența pagubei.
Din analiza materialului probator existent la dosar, rezultă faptul că prin Ordonanța nr. 541/2005, emisă de pârâta C.N.V.M., reclamantul A.E. a fost sancționat, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al SC W.R. SA, cu o amendă de 20.000 RON pentru modificarea structurii acționariatului, fără respectarea prevederilor art. 31 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/2002 privind autorizarea și funcționarea societăților de servicii de investiții financiare.
Pentru a aplica această sancțiune, pârâta a avut în vedere neîndeplinirea obligațiilor legale de notificare atât din partea acționarilor, cât și din partea reprezentanților de drept ai S.S.I.F. W.R. SA.
înalta Curte a constatat faptul că reclamantul a făcut dovada cazului bine justificat, caz care determină implicit paguba iminentă, întrucât obligarea la plata unei asemenea amenzi este de natură a-l prejudicia pe reclamant, astfel încât critica cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, va fi respinsă ca nefondată.
De asemenea, înalta Curte a constatat faptul că instanța de fond a dispus, în mod legal, suspendarea actului administrativ, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, așa cum prevăd dispozițiile art. 15 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Nu poate fi reținută nici critica cu privire la aplicarea dispozițiilor derogatorii de la dreptul comun, și anume, aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, conform cărora actele emise de C.N.V.M. nu se suspendă, întrucât prevederile arătate, și anume, art. 7 alin. (7) teza finală din Legea nr. 297/2004 nu sunt aplicabile cauzei de față.
De altfel, actele administrative emise de o autoritate publică nu sunt excluse controlului judecătoresc, conform principiului liberului acces la justiție consacrat de prevederile Constituției noastre și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Dispozițiile legale aplicabile cauzei de față sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora s-a formulat cererea de suspendare a actului administrativ arătat, cerere accesorie acțiunii principale de anulare a dispoziției emise de pârâtă.
Dispozițiile legale invocate ca fiind derogatorii de la dreptul comun, și anume, prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 297/2004, nu pot fi aplicate în cazul de față, întrucât fac referire expresă la litigiile intervenite cu privire la interpretările prevăzute la alin. (6), (care prevăd faptul că C.N.V.M. poate realiza interpretarea oficială a normelor juridice emise de aceasta, aplicabile entităților reglementate sau supravegheate) și care pot fi atacate cu recurs în fața Curții de Apel București. Numai în legătură cu aceste interpretări, până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către instanța judecătorească, executarea actelor C.N.V.M. nu se suspendă.
Această dispoziție expresă nu poate fi extinsă și asupra actelor administrative emise de această autoritate, atâta timp cât legea nu prevede acest lucru.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat a ost respins și, pe cale de consecință, hotărârea instanței de fond a fost menținută ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2339/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2119/2006. contencios → |
|---|
