ICCJ. Decizia nr. 2313/2006. Contencios

Prin sentința civilă nr. 72/CA din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.D., a anulat hotărârea nr. 5201 din 31 octombrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, a stabilit reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și a dispus emiterea de către pârâtă a unei hotărâri, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost născut după strămutarea părinților săi din Bulgaria, în România, ca urmare a schimbului de populație potrivit Tratatului de la Craiova, încheiat între Bulgaria și România.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

în motivare, recurenta a susținut că instanța în mod greșit a reținut că reclamantul este beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, întrucât acesta s-a născut în anul 1941, iar legea nu precizează expres că din categoria persoanelor strămutate din localitatea de domiciliu, în altă localitate, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite, face parte și persoana care s-a născut ulterior strămutării părinților săi.

Din analiza înscrisurilor din dosar, a motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și a soluției instanței de fond, în raport și cu dispozițiile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit Diplomei de încetățenire din 1935 și actului de vânzare-cumpărare din 1934, bunicul reclamantului, D.C., a locuit în comuna Vischioi, județul Durostor, fiind strămutat împreună cu familia acestuia, în anul 1940, în România, ca urmare a Tratatului de la Craiova.

Din declarația dată în fața instanței de către martorul C.D. rezultă că acesta cunoaște că părinții reclamantului, împreună cu bunicul patern al acestuia, respectiv D.C., au locuit împreună în satul Ingichioi, județul Durostor și că au fost strămutați din Bulgaria, în localitatea Manasia, județul Ialomița, după care au fost mutați în localitatea Stejari, fosta Eschibaba, județul Tulcea.

Martorul mai declară că are cunoștință de această împrejurare, întrucât locuia într-o localitate la 5 km. distanță de Durostor, localitatea de domiciliu a părinților intimatului și că a fost strămutat împreună cu familia reclamantului.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu sau care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a Tratatului de la Craiova, încheiat la data de 7 septembrie 1940, între România și Bulgaria.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că intimatul-reclamant s-a născut în perioada strămutării părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta are calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, împărtășind situația părinților strămutați, suportând consecințele morale și materiale ale strămutării care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Pentru considerentele precizate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2313/2006. Contencios