ICCJ. Decizia nr. 2317/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 84/CA din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, a admis contestația formulată de reclamanta C.H., a dispus anularea hotărârii nr. 5289 din 30 ianuarie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, a stabilit reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost născută după strămutarea părinților săi din Bulgaria, în România, ca urmare a schimbului de populație, potrivit Tratatului de la Craiova încheiat între Bulgaria și România.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivare, recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanta este beneficiara dispozițiilor Legii nr. 189/2000, întrucât aceasta s-a născut în anul 1943, iar legea nu precizează expres că din categoria persoanelor strămutate din localitatea de domiciliu, în altă localitate, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite, face parte și persoana care s-a născut ulterior strămutării părinților săi.
Din analiza înscrisurilor din dosar, a motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și a soluției instanței de fond, în raport și cu dispozițiile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit certificatului de naștere, intimata C.H. s-a născut la data de 6 ianuarie 1943, în localitatea Ceamurlia de Sus, raionul Istria.
Din situația de avere rurală, încheiată la data de 11 noiembrie 1941, rezultă că tatăl intimatei, P.S., împreună cu soția Z. și cei trei copii, au deținut 10 ha teren arabil în județul Caliacra.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu sau care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a Tratatului de la Craiova, încheiat la data de 7 septembrie 1940, între România și Bulgaria.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada strămutării părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta are calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, împărtășind situația părinților strămutați, suportând consecințele morale și materiale ale strămutării care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.
Pentru considerentele precizate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2316/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2315/2006. contencios → |
|---|
