ICCJ. Decizia nr. 2316/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 49 din 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.A., a anulat hotărârea nr. 18881 din 3 octombrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a stabilit reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și a dispus emiterea de către pârâtă a unei hotărâri, în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege, pentru perioada 1 februarie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2005.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost refugiată, împreună cu familia sa, în luna februarie 1941, din satul Vișag, comuna Săcuieu, județul Cluj (teritoriu ocupat de trupele hortiste), în satul Săcuieu, județul Cluj (teritoriu aflat sub administrația Statului român), reîntoarcerea având loc în cursul lunii august 1945.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivare, recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanta este beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, întrucât schimbul de domiciliu invocat de către reclamantă și însușit de instanța de fond a constat în așa zisul refugiu din localitatea Vișag, localitate care se afla sub administrația Statului român, nefiind urmare a persecuției etnice.
Din analiza înscrisurilor din dosar, a motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și a soluției instanței de fond, în raport și cu dispozițiile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Din declarațiile martorilor L.S. și P.M. rezultă că aceștia cunosc că reclamanta a fost nevoită ca, în luna februarie 1941, din motive de persecuție etnică. să părăsească Ardealul de Nord. ocupat de autoritățile hortiste și să se refugieze. împreună cu părinții săi. din satul Vișag, comuna Săcuieu, județul Cluj, în satul Săcuieu, comuna Săcuieu, județul Cluj, localitate care în acea perioadă aparținea Statului român, de unde s-a reîntors în luna august 1945, în satul Vișagu, județul Cluj.
Martorii mai declară că au cunoștință de această împrejurare, întrucât se aflau în refugiu în acea localitate și au calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că intimata-reclamantă s-a refugiat, împreună cu părinții săi, din localitatea de domiciliu, în altă localitate, din motive de persecuție etnică, în mod corect a reținut instanța de fond, că aceasta are calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care s-au răsfrânt asupra sa.
Pentru considerentele precizate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2393/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2317/2006. Contencios → |
|---|
