ICCJ. Decizia nr. 2320/2006. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 17 ianuarie 2006, P.R. a solicitat ca, în contradictoriu cu Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bacău și Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, să se dispună anularea dispoziției emisă de prima autoritate publică, de suspendare a dreptului de călătorie în străinătate pe o perioadă 1 an, comunicată cu adresa nr. 19993782 din 18 octombrie 2005, ca nelegală.
De asemenea, a cerut anularea dispoziției emise de pârâta secundă, prin care a fost menținută până la data de 30 septembrie 2006, măsura de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului și obligarea primului pârât să-i restituie pașaportul.
în subsidiar, reclamantul a solicitat reducerea termenului de suspendare a dreptului de a călători în străinătate.
El și-a motivat acțiunea, arătând că are statutul de rezident în Anglia, unde locuiește cu forme legale și este angajatul firmei B.K.W., cu sediul în The Red Cross Inn., Surrey. De asemenea, plătește impozitul pe venit în această țară, beneficiază de servicii sociale, de asigurare medicală, iar soția sa, P.D., are la rândul său, permis de rezidență.
Urmare a unui control de rutină efectuat la locul de muncă, autoritățile competente au apreciat că actele prezentate nu sunt complete, motiv pentru care au dispus revenirea lui în România, pentru perfectarea documentelor necesare.
La Aeroportul Otopeni i s-a reținut, însă, pașaportul și ulterior, a fost anunțat că dreptul de a călători în străinătate s-a suspendat, în temeiul unui acord de readmisie încheiat de România și Marea Britanie.
în opinia sa, măsurile luate de cele două autorități publice nu sunt justificate, din moment ce însăși autoritățile britanice i-au comunicat ulterior că nu există nici o restricție împotriva sa de a intra în Regatul Unit al Marii Britanii.
Pe de altă parte, aplicarea acestei sancțiuni va produce consecințe grave în planul familial și profesional, întrucât imposibilitatea revenirii pe termen de 1 an pe teritoriul englez, dispusă de statul român, îl împiedică pe reclamant să fie alături de soția lui și poate conduce la pierderea locului de muncă.
Prin sentința civilă nr. 39 din 16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanța a reținut că soluția respectivă se impune, deoarece, în urma demersurilor făcute de reclamant, la autoritățile britanice, Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul Imigrări și Naționalizări a comunicat cu înscrisul din 4 noiembrie 2005, că nu există nici o restricție pentru acesta de a intra în Regatul Unit al Marii Britanii.
Ca atare, Curtea a concluzionat că nu mai subzistă temeiul returnării reclamantului în România.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerul Administrației și Internelor.
Recurenta a susținut că în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea, deoarece înscrisul AUK 198537 din 4 noiembrie 2005, invocat de P.R., nu poate înlătura efectele returnării și oricum el este ulterior datei la care au fost dispuse măsurile restrictive.
Că, chiar și în ipoteza în care reclamantul s-ar fi aflat în mod legal pe teritoriul Marii Britanii, acest fapt nu poate fi opus autorităților române, care nu pot înlătura măsura de returnare ori efectele sale.
Recursul este nefondat.
Cu probele administrate în cauză s-a dovedit fără echivoc calitatea de rezident a reclamantului în Marea Britanie, țară în care el a locuit cu forme legale, lucrează și beneficiază de asigurare medicală și alte facilități.
De asemenea, P.R. este căsătorit cu P.D. care se află în țara respectivă și a obținut permis de rezidență.
Deși nu se contestă faptul returnării reclamantului în România, după un control de "rutină" efectuat la locul de muncă de către autoritățile britanice competente, în urma demersurilor făcute s-a comunicat acestuia că nu există nici o restricție de intrare în Regatul Unit al Marii Britanii (adresa Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul Imigrări, Naționalizări).
Având în vedere această situație, în mod judicios curtea de apel a considerat că nu mai subzistă motivul returnării reclamantului în România, luată de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bacău.
Este adevărat că dispozițiile conținute în art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, au conferit dreptul autorităților române, de a limita exercițiul dreptului cetățenilor români de a circula în străinătate, pe fondul acordurilor de readmisie încheiate cu terțe state, independent de poziția statului ale cărui norme juridice au fost încălcate.
Aplicarea, însă, în cazul lui P.R., a măsurii restrictive de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului timp de 1 an, dar mai ales, menținerea ei de către Direcția Generală de Pașapoarte, nu se mai justificau, în condițiile în care la data soluționării cauzei a încetat temeiul returnării din Anglia și s-a dovedit că sancțiunea dispusă a produs deja, consecințe negative în plan familial și profesional asupra reclamantului.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced și inexistența unor motive de casare, de ordine publică care, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu, a fost respins recursul, ca nefondat.
în fine, s-a dispus darea în debit a recurentei, cu sumele de 2,00 RON, taxă judiciară de timbru și respectiv, de 0,15 RON, reprezentând timbrul judiciar, datorate în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2291/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2292/2006. Contencios → |
|---|
