ICCJ. Decizia nr. 2439/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 236 din 1 februarie 2006, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC B.D.M. SA Baia Mare, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, de suspendare a executării deciziei nr. 224, pronunțată de Plenul Consiliului Concurenței, prin care societatea reclamantă a fost sancționată cu o amendă contravențională în cuantum de 679.372,08 RON, și întemeiată pe prevederile art. 52 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 și art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat anterior, alte două cereri de suspendare a executării, care i-au fost respinse. în prezenta acțiune se invocă, însă, aspecte noi, de ordin financiar, apărute în situația și în contabilitatea societății, susținându-se că prin executarea amenzii dispuse de pârât, societatea reclamantă s-ar afla în imposibilitate de a restitui la scadență, creditele în curs, ar fi lipsită de lichidități și astfel, nu ar mai putea susține activitatea zilnică și retribui pe cei peste 200 de angajați ai săi.
Instanța de fond a apreciat, însă, că prin noile dovezi prezentate, reclamanta nu a dovedit nici una dintre condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune măsura de excepție, a suspendării executării actului contestat, respectiv nici existența cazului justificat prin simpla susținere că resursele financiare și lipsa de lichidități nu i-ar permite societății, plata amenzii aplicate și nici paguba iminentă, în condițiile în care, prin referirea la creditele bancare, se invocă practic motivele din cererile anterior formulate și respinse de instanța de judecată.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
în esență, prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare și aplicare dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și nu a analizat logic și corect probele administrate, în condițiile în care a înlăturat nemotivat toate apărările formulate și a apreciat în fapt că amenda în cuantum de 679.372,08 RON, dacă ar fi executată, nu ar afecta grav desfășurarea activității.
Recurenta a susținut că dovezile prezentate și care indică situația sa financiară actuală reprezintă un caz bine justificat în sensul legii, după cum și paguba iminentă a fost demonstrată prin faptul că executarea amenzii ar conduce la blocarea întregii activități a societății, la imposibilitatea returnării creditelor de care beneficiază și a respectării contractelor sale în anulare.
în fine, recurenta a mai arătat că amenda ce i-a fost aplicată, se datorează faptului că s-a apreciat de către Consiliul Concurenței, că a fost implicată într-o înțelegere verticală, ce a afectat mediul concurențial, al cărei inițiator ar fi societatea W. România, alături de alte societăți distribuitoare ca și ea, de produse W. Cu toate acestea, până în prezent, peste 6 dintre societățile distribuitoare sancționate prin aceeași decizie, împreună cu societatea W. România, au obținut în justiție, la cererea lor, suspendarea executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005.
Recursul este fondat.
înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentei-reclamante, ca și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041C. proc. civ., a apreciat că instanța de fond, în adevăr, a dat o greșită interpretare și evaluare probelor administrate, pronunțând, astfel, o hotărâre nelegală și netemeinică, ce se impune a fi modificată, urmare a admiterii recursului de față, pentru următoarele considerațiuni.
Este de remarcat în primul rând că prezenta cerere de suspendare a executării amenzii în cuantum de 697.372,08 RON, aplicată societății recurente, formulată după pronunțarea a două hotărâri de respingere, este generată și fundamentată pe fapte și probe noi, respectiv situații financiare în evoluție, ce nu au fost nici prezentate și nici evaluate de către instanțele sesizate cu cererile inițiale .
înalta Curte a reținut, contrar celor apreciate de instanța de fond, că împrejurările dovedite în prezenta cauză, în sensul că societatea nu are lichidități suficiente, astfel că pentru desfășurarea activității sale de distribuție și derularea contractelor încheiate, a avut nevoie de contracte de credit care, la finele lunii februarie 2006, presupuneau restituirea sumei de 12.360.000 RON, nu pot să nu reprezinte un element concret, de fapt, care conturează posibilitatea creării unei pagube iminente. Lipsa de lichidități în cazul unei societăți de distribuție, care are peste 200 de angajați și care, așa cum rezultă și din bilanțul contabil pe anul 2005, înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice, la 12 mai 2006, a înregistrat un profit de 382.988 RON (respectiv 1 din cuantumul amenzii aplicate), poate în mod previzibil conduce la blocarea sau cel puțin, la o serioasă și ireversibilă perturbare a activității acesteia.
Coroborând aceste probe, cu toate celelalte administrate în cauză, relevând că societatea recurentă desfășoară și alte activități, în afara celei de distribuție a produselor W., și pentru care a și fost sancționată prin decizia intimatului Consiliul Concurenței, cu o amendă calculată în raport cu întreaga sa cifră de afaceri, deși respectivele activități nu reprezentau în anul 2004, decât 10,08% din cifra totală de afaceri, înalta Curte a apreciat că, potrivit Legii nr. 554/2004, are temeiurile legale pentru a considera că și condiția cazului bine justificat este îndeplinită în cauza de față.
Așa fiind, înalta Curte a considerat că susținerile și probele administrate de recurenta-reclamantă nu pot fi reduse simplist la ideea că situația financiară nu-i permite acesteia, să suporte amenda stabilită prin decizia intimatei, astfel cum a reținut instanța de fond, ele conturând, în fapt, o realitate cu mult mai complexă, cu conotații, atât de ordin financiar, dar și economic și social care, din punct de vedere legal, poate fi apreciată ca încadrându-se în cerințele art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
în fine, înalta Curte, fără a judeca în echitate, nu poate să nu rețină ca relevantă în cauza de față, și împrejurarea evidențiată de recurenta-reclamantă și necontestată de intimata-pârâtă, că, până în prezent, o parte semnificativă din societățile distribuitoare sancționate cu amendă contravențională, ca și recurenta, prin decizia nr. 224 din 19 decembrie 2005, precum și W. România, pretins a fi inițiat înțelegerea pe verticală, au obținut în justiție suspendarea executării respectivelor amenzi ce le-au fost aplicate, câtă vreme justiția trebuie să fie previzibilă, iar accesul părților la justiție trebuie să se realizeze în mod egal și echitabil, pentru toate persoanele, așa cum în mod constant o evidențiază și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,
Pentru toate cele învederate, înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., a admis recursul de față, și modificând în tot sentința atacată, în temeiul art. 304 pct. 9 și, respectiv, art. 3041C. proc. civ., în fond a admis cererea recurentei-reclamantei, astfel cum a fost formulată, suspendând, în baza art. 15, cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, executarea amenzii contravenționale, în sumă de 679.372,08 RON, până la soluționarea irevocabilă a cauzei privind anularea deciziei emise de intimatul-pârât, cu nr. 224 din 19 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2446/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2444/2006. Contencios → |
|---|
