ICCJ. Decizia nr. 2444/2006. Contencios

Reclamanta D.D. a chemat în judecată Casa Asigurărilor de Sănătate, a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea actului administrativ nr. CR.24271 din 12 septembrie 2005, emis de pârâtă și să constate că în perioada ianuarie 2000 - 31 martie 2001 i-a fost reținută în mod nelegal, cu titlu de contribuție C.A.S. (7%), suma de 5.657.567 lei și să fie obligată pârâta la restituirea acestei sume, cu dobânda aferentă, calculată de la data reținerii și până la executarea integrală a obligației de plată.

Totodată, a solicitat și obligarea pârâtei, la plata cheltuielilor de judecată aferente.

Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 935 din 25 noiembrie 2005, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și în temeiul art. 158 C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că actul administrativ contestat este emis de o autoritate centrală.

La rândul său, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 672 din 21 martie 2006, a declinat competența soluționării a cauzei, în favoarea Tribunalului Călărași.

A constatat conflictul negativ de competență și a trimis cauza la înalta Curte de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.

Pronunțând această sentință, instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., ci acele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

Ivindu-se conflictul negativ de competență între instanțele sus-menționate, a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2), coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Curtea, verificând obiectul acțiunii, a constatat că acesta circumscrie dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care privesc și contribuții de până la 5 miliarde de lei, se soluționează în fond de tribunal, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ca atare, constatându-se că aparține Tribunalului Călărași, secția de contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a pricinii, dosarul a fost înaintat acestei instanțe.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2444/2006. Contencios