ICCJ. Decizia nr. 2424/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 4808/CA/2005 al Curții de Apel Oradea, reclamanții B.N., B.F. și B.M. au chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând obligarea acestuia să treacă din patrimoniul public al Statului, în domeniul privat al Statului, imobilul situat în Oradea, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din H.G. nr. 884/2004, raportat la art. 14 din O.U.G. nr. 124/1998, precum și la încheierea contractelor de concesiune, prin Direcția Medicală de Investiții și Concesionări, pentru cabinetele lor medicale individuale.
în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a ministrului transporturilor, G.D., vinovat de neemiterea unui răspuns la cererile lor, iar în baza art. 8 alin. (1) teza a III-a din aceeași lege au solicitat obligarea pârâtului, la daune cominatorii, în cuantum de 5.000.000 lei pe zi de întârziere, până la încheierea contractelor, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 336/CA/2005 - PI din 28 noiembrie 2005, a respins această acțiune, ca nefondată, reținând următoarele:
Reclamanții folosesc imobilul din litigiu, cu destinația de cabinet de medicină generală în baza contractelor de închiriere nr. 1, nr. 2 și nr. 3 din 26 august 2003, pe durata de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă 5 ani.
în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (3) din O.U.G. nr. 124/1998, bunurile imobile aflate în proprietatea publică a Statului sau a unităților administrativ-teritoriale, utilizate pentru activități medicale, vor fi trecute în domeniul privat al Statului, respectiv al unităților administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică.
Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, privind concesionarea spațiilor cu destinație de cabinete medicale, bunurile imobile sau părțile acestora, aflate în proprietatea publică a Statului sau a unităților administrativ-teritoriale, în care funcționează cabinete medicale înființate potrivit O.G. nr. 124/1994, republicată, trec în proprietatea Statului, respectiv a unităților administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998.
Alin. (2) al acestui articol a fost modificat prin H.G. nr. 1225/2005, în sensul că prevederile alin. (1) nu se aplică patrimoniului clinicilor universitare și cabinetelor medicale din spitale, spațiilor destinate funcționării cabinetelor medicale din rețeaua proprie a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, precum și cabinetelor de expertiză medicală a capacității de muncă din cadrul Caselor teritoriale de pensii, care rămân în domeniul public.
Trecerea din domeniul public, în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului județean, respectiv a Consiliului General al municipiului București sau a Consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel, printre organele competente să emită o atare hotărâre enumerate în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nefiind enunțat și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
în consecință, instanța a apreciat că pârâtul nu este competent să dispună trecerea imobilului din domeniul public al Statului, în domeniul privat al acestuia.
Din prevederile art. 3 alin. (2) ale H.G. nr. 884/2004 rezultă fără nici un dubiu că obiect al concesionării spațiilor cu destinație de cabinete medicale îl formează doar bunurile proprietate privată a Statului, aflate în administrarea concedenților între care sunt prevăzute și ministerele.
Cum imobilul în litigiu este proprietatea publică a statului, fapt necontestat de reclamanți și cum acesta este exceptat de la trecerea în proprietatea privată, conform alin. (2) al art. 1 din H.G. nr. 884/2004, aflându-se în rețeaua proprie a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, instanța a apreciat că refuzul pârâtului, de a da curs cererii reclamanților privind încheierea contractelor de concesiune, este justificat.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții B.N., B.F. și B.M., solicitând casarea ei, iar pe fond, admiterea în întregime a acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-au susținut, în esență, că referirile la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și art. 14 pct. 7 și 8 din O.U.G. nr. 124/1998, sunt străine de natura cauzei deduse judecății, omițându-se a se arăta că există deja acte normative care reglementează procedura concesionării și trecerea spațiilor aferente cabinetelor medicale, din patrimoniul public al Statului, în patrimoniul privat, respectiv H.G. nr. 884/2004, că imobilul în litigiu se află în patrimoniul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, care are și calitatea de concedent, astfel încât ar fi trebuit să treacă partea de imobil aferentă celor trei cabinete medicale, în domeniul privat al Statului, în termen de 90 de zile, prima instanță săvârșind și o altă greșeală fundamentală, în sensul că a aplicat o normă de drept material, respectiv H.G. nr. 1225/2005, în mod retroactiv, unei situații anterioare intrării sale în vigoare.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului și criticile recurenților, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. proc. civ., înalta Curte a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie, nefiind dat în speță nici un motiv care să impună casarea hotărârii atacate.
Hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, neputându-se reține că referirile la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 213/1998, expres indicate în art. 1 al H.G. nr. 884/2004, invocat de recurenți și art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 124/1998 ori a dispozițiilor art. 14 pct. 7 și 8 din acest din urmă act normativ sunt străine de natura pricinii.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 124/1998 și art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, trecerea bunurilor vizate de aceste texte, din domeniul public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, în domeniul privat, se realizează conform procedurii instituite prin art. 10 din Legea nr. 213/1998. în considerarea acestui text de lege, prima instanță a reținut în mod corect că Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu este abilitat să dispună trecerea respectivelor imobile din domeniul public, în cel privat al Statului.
întrucât situația juridică a imobilului nu a fost modificată, în condițiile legii, anterior soluționării cauzei, în mod corect au fost avute în vedere toate actele normative în vigoare la data pronunțării hotărârii, respectiv și modificările aduse art. 1 din H.G. nr. 884/2004, prin H.G. nr. 1225/2005.
Din prevederile art. 3 alin. (2) ale H.G. nr. 884/2004, rezultă fără dubii că obiectul concesionării îl formează numai bunurile proprietate privată a statului aflate în administrarea concedenților.
întrucât imobilul în litigiu este proprietatea publică a statului și este exceptat de la trecerea în proprietatea privată, conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 884/2004, aflându-se în rețeaua proprie a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, s-a apreciat în mod corect că refuzul pârâtului, de a da curs cererilor reclamanților privind încheierea contractelor de concesiune, este justificat.
Reținând, așadar, că motivele de recurs invocate de recurent nu sunt incidente în speță, nefiind dat nici un alt motiv care să impună casarea hotărârii, înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2445/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2437/2006. Contencios → |
|---|
