ICCJ. Decizia nr. 2437/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta SC S.P. SRL Târgu Jiu a chemat în judecată, la data de 30 iulie 2003, pe pârâții Garda Financiară Centrală, Garda Financiară Gorj și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal încheiat la 29 noiembrie 2001, de către comisarii Gărzii Financiare, prin care i s-a imputat suma totală de 21.616.375.637 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente, precum și impozit pe profit și majorări de întârziere aferente.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 550 din 30 septembrie 2004, a respins acțiunea reclamantei, reținând că în perioada verificată, 1 iulie 2000 - 28 noiembrie 2001, aceasta a utilizat un număr de 94 facturi fiscale, apreciate ca nefiind documente justificative, în sensul O.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 831/1997.
Recursul declarat de aceeași societate reclamantă împotriva acestei sentinței, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 2967 din 10 mai 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Curtea de Apel Craiova, sesizată cu soluționarea cererii de revizuire formulată de SC S.P. SRL Târgu Jiu împotriva primei hotărâri a instanței de fond, nr. 550 din 30 septembrie 2004, prin sentința nr. 544 din 20 decembrie 2005, a respins-o ca neîntemeiată, pe considerentul că nu au fost dovedite și nici îndeplinite cerințele textului legal invocat ca temei al cererii de revizuire, respectiv art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, s-a reținut că actul nou invocat, respectiv Ordonanța nr. 21 P din 28 aprilie, transmisă prin adresa nr. 2/P din 13 mai 2005, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, nu îndeplinește condițiile impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru că nu s-a dovedit că respectivul înscris nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
în plus, s-a mai reținut de instanța de fond, că înscrisul invocat nu este determinat, astfel încât dacă ar fi fost cunoscut cu prilejul judecării fondului, ar fi condus la o altă soluție.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, revizuienta SC S.P. SRL Târgu Jiu, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel recurenta-revizuientă a susținut că instanța de fond a dat o greșită interpretare și a făcut o eronată aplicare a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că a considerat că Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 28 aprilie 2004, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, ca înscris doveditor al unor împrejurări noi, ar fi putut fi înfățișat la instanța care a pronunțat hotărârea ce se cere a fi revizuită, nefiind vorba despre o "împrejurare mai presus de voința sa".
Recurenta a mai arătat că din ordonanța emisă de parchet, la 28 aprilie 2004, rezultă că persoanele fizice din societatea sa, au fost scoase de sub urmărire penală, pentru infracțiunile de evaziune fiscală, fals și uz de fals și s-a constatat că nu li se poate reține nici o culpă din punct de vedere penal și fiscal, ceea ce în opinia recurentei-revizuente este de natură a înlătura și răspunderea contravențională, contrar celor reținute de instanța de revizuire.
Analizând recursul de față, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, ca și în raport cu prevederile 3041 C. proc. civ., dar și cu dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înalta Curte a reținut că acesta este nefondat și urmează a fi respins, conform art. 312 C. proc. civ., în sensul și pentru următoarele considerațiuni.
Este de menționat în primul rând, că în înțelesul art. 332 pct. 5 C. proc. civ., înscrisul doveditor pe baza căruia se poate cere revizuirea unei hotărâri, trebuie să fi fost descoperit după darea hotărârii, în sensul că el a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar până la acel moment a fost reținut de parte potrivnică sau nu a putut fi înfățișat, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Din această perspectivă, este de reținut că, deși înscrisul invocat emis la 28 aprilie 2004, exista în adevăr la data pronunțării sentinței, respectiv 30 septembrie 2004, nu se poate susține că în mod absolut și insurmontabil, nu putea fi prezentat, de partea interesată, pentru a fi, astfel, îndeplinită cerința "împrejurării mai presus de voința părților".
Fiind vorba de o ordonanță emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, este evident că ea a fost precedată de cercetări, verificări, derulate într-un interval de timp care în mod evident au dat revizuientei, posibilitatea de a avea cunoștință de existența lor.
Corelativ, interesul și minima sa diligentă impuneau și verificări periodice în vederea aflării modalității de finalizare a acestor cercetări, astfel că și respectiva ordonanță, emisă în aprilie 2004, putea fi obținută, la cerere și prezentată instanței, spre a fi avută în vede la pronunțarea sentinței, la 30 septembrie 2004.
în fine, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisurile ce se prezintă în cererea de revizuire, trebuie, ca în ipoteza în care ar fi fost cunoscute, la data judecării, să fi putut conduce la altă soluție, decât cea adoptată.
Or și din acest punct de vedere este de reținut, așa cum a precizat și instanța de fond că nici această condiție nu este îndeplinită, întrucât noul înscris viza angajarea răspunderii penale, personale, a unei persoane fizice, în vreme ce în acțiunea de fond s-au reținut încălcări de ordin contravențional fiscal, de către persoana juridică, conform legii contabilității consemnate și înregistrate în contabilitatea societății revizuiente.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2424/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2435/2006. Contencios → |
|---|
