ICCJ. Decizia nr. 2449/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 212 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de B.A., curatorul fiului său, A.B., împotriva Comisiei Superioare de Expertiză Medicală pentru Persoanele cu handicap pentru Adulți, acțiune prin care a solicitat daune materiale în sumă de 64.940.000 lei.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că fiul său a fost încadrat, prin certificatul nr. 7544 din 13 iunie 2002, emis de Comisia de Expertiză Medicală pentru Adulți cu Handicap Bacău, în gradul de handicap accentuat, iar decizia nr. 1050 din 26 martie 2003, emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulți, l-a încadrat în gradul de handicap grav, fără însoțitor, acte administrative pe care le-a contestat la Curtea de Apel Bacău care, prin sentința civilă nr. 213/2003, le-a anulat în parte, stabilind că deficiența este gravă, având nevoie de asistent personal.
A mai motivat reclamantul, că în perioada în care a fost lipsit de dreptul la asistent personal, a suferit un prejudiciu, constând în indemnizația însoțitorului pentru perioada 13 iunie 2002 - 1 martie 2004, precum și cheltuielile făcute pentru deplasările la sediile autorităților competente.
Pentru a respinge acțiunea, ca nefondată, instanța de fond a reținut că indemnizația pretinsă nu a fost plătită de reclamant, asistentului, pentru a putea susține că prin neplata ei de către autoritatea pârâtă ar fi fost prejudiciat, precum și că această indemnizație este datorată din momentul acordării dreptului la asistent personal.
în ceea ce privește cheltuielile făcute cu deplasarea la autoritățile competente, instanța de fond a motivat că au caracterul unor cheltuieli de judecată și nu pot face obiectul unei acțiuni în daune.
împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, susținând, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, reținând în mod greșit că în perioada 13 iunie 2002 - 1 martie 2004, nu a înregistrat nici un prejudiciu și că nu este îndreptățit la despăgubiri.
Prin decizia nr. 3003/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamant, prin curator, sentința nr. 212/2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost casată și cauza a fost trimisă aceleiași instanțe, spre rejudecare. Curtea a reținut că despăgubirile solicitate sunt justificate, ca urmare a anulării actului administrativ emis de pârâtă, prin sentința civilă nr. 213/2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, temeiul juridic fiind art. 12 din Legea nr. 29/1990; că persoana cu handicap grav, în perioada 13 iunie 2002 - 1 martie 2004 a fost lipsită de dreptul legal de a avea asistent personal; că starea bolnavului a fost aceeași, ceea ce a obligat familia, la acordarea aceleiași asistențe și la suportarea cheltuielilor necesare suplinirii lipsei asistentului personal.
în fond după casare, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 8/2006, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâtă, să plătească reclamantului, suma de 3706 RON daune, 52 RON cheltuieli de judecată, în dosarul nr. 4185/2003 al aceleiași instanțe și 907,85 RON cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că răspunderea pârâtei există pentru perioada cuprinsă între 26 martie 2003 (când a emis decizia nr. 1050, prin care a respins contestația reclamantului, formulată împotriva certificatului nr. 1544 din 13 iunie 2002) și 28 ianuarie 2004 (când pârâta a emis decizia nr. 634, în executarea sentinței civile nr. 213/2004, a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ). în ce privește întinderea pagubei, instanța de fond, pe baza declarațiilor martorilor, a reținut că reclamantul a fost supravegheat zilnic de B.Ș., căruia i s-a achitat suma de 2.800.000 lei lunar, beneficiind în fiecare zi de o masă în valoare de 30.000 lei.
Referitor la actualizarea sumei, instanța a apreciat că, potrivit art. 1088 C. civ., nu se pot acorda decât dobânzi, ceea ce reclamantul nu a cerut.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în dosarul nr. 4185/2003 al aceleiași instanțe, curtea de apel a reținut ca dovedite, doar cheltuielile efectuate cu transportul, de către curatorul reclamantului la termenul din data de 15 septembrie 2003 (520.000 lei), iar pentru cauza de față au fost dovedite cheltuieli reprezentând taxe de timbru, contravaloarea transportului curatorului la înalta Curte de Casație și Justiție (3 deplasări la termenele din datele de 3 martie 2004; 31 martie 2004 și 12 mai 2004, câte 1.560.000 lei), plus onorariul de avocat de 7.500.000 lei.
în ce privește contravaloarea zilelor în care curatorul s-a aflat la instanță, s-a constatat că aceste cheltuieli nu au fost probate.
împotriva acestei sentințe au declarat recursuri, ambele părți.
Recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală pentru Persoanele cu Handicap, este tardiv.
Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Sentința a fost comunicată pârâtei, la data de 3 martie 2006, conform dovezii aflate la dosarul de fond, iar recursul a fost depus de pârâtă, la data de 21 martie 2006, peste termenul legal mai sus menționat, care s-a împlinit la data de 20 martie 2006.
Pe cale de consecință, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv formulat.
Recursul reclamantului a fost declarat în termen legal, la data de 9 decembrie 2006.
în motivarea recursului reclamantului s-a arătat, în esență, că în mod greșit, instanța nu i-a acordat despăgubiri în cuantum de 101.155.900 lei, astfel cum a precizat la dosarul de fond, pentru perioada 13 iunie 2002 - 1 martie 2004, sumă care este actualizată cu indicele de inflație.
Oral, în fața instanței, recurentul a precizat că suma se actualizează la data punerii în executare a sentinței și că în prezent nu poate preciza indicele de inflație.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului reclamantului, în lumina dispozițiilor art. 3011C. proc. civ., Curtea a reținut că recursul este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că în perioada cuprinsă între 13 iunie 2002 (când a fost emis certificatul nr. 7844, menținut prin decizia nr. 1050 din 26 martie 2003, emisă de pârâtă, desființată prin sentința civilă nr. 213/2003, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, irevocabilă) și 28 ianuarie 2004 (când intimata-pârâtă a emis decizia nr. 634, în executarea sentinței civile nr. 213/2003, prin care s-a stabilit că reclamantul are dreptul la însoțitor și indemnizație), reclamantul a suferit un prejudiciu datorat culpei pârâtei, astfel cum s-a stabilit irevocabil și prin decizia de casare nr. 3003/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Perioada 13 iunie 2002 - 28 ianuarie 2004 cuprinde 19 luni și 15 zile, timp în care reclamantul a fost îngrijit, în lipsa acordării unui însoțitor de către pârâtă, de martorul B.Ș., remunerat cu suma de 2.800.000 lei lunar (în total 67.200.000 lei), plus o masă zilnică, în valoare de 30.000 lei (în total 19.050.000 lei). Suma totală acordată astfel persoanei care l-a îngrijit pe reclamant, este de 86.250.000 lei și reprezintă prejudiciul datorat de pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 12, cu referire la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Se constată că instanța de fond a greșit, neacordând reclamantului, actualizarea daunei. Actualizarea datorată inflației reprezintă o pagubă pentru parte, întrucât nu a recuperat sumele de bani la momentul cheltuirii lor, datorită vinovăției pârâtei, iar în prezent, valoarea acelor sume a scăzut prin intervenirea inflației. Drept urmare, actualizarea sumei ce se cuvine reclamantului, face parte tot din prejudiciul creat de pârâtă, iar temeiul legal este identic celui privind suma de bani mai sus stabilită.
Având în vedere că reclamantul-recurent a precizat în fața instanței, că actualizarea daunei o va realiza la momentul punerii în executare a hotărârii, instanța va încuviința cererea, care este în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 și art. 371 alin. (2) și (3) C. proc. civ.
Având în vedere că data de 1 martie 2004, până la care reclamantul a solicitat daune, nu este justificată, acestea se acordă până la data de 28 ianuarie 2004, astfel cum s-a analizat mai sus.
De precizat că recurentul a depus acte după dezbateri (chitanțe, note) privind unele cheltuieli. Acestea nu pot fi luate în considerare, întrucât nu au fost depuse în termen util și nu sunt cunoscute de partea adversă.
Pentru considerentele expuse, recursul reclamantului a fost admis, sentința a fost modificată, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantului, pentru perioada 13 iunie 2002 - 28 ianuarie 2004, suma de 86.250.000 lei vechi, cu titlul de daune materiale, daune care se vor actualiza la data punerii în executare a hotărârii. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2457/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2446/2006. Contencios → |
|---|
