ICCJ. Decizia nr. 2450/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2450/2006
Dosar nr. 3877/2005
nr. 15877/1/2005
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 august 2005, reclamantul D.M. a solicitat obligarea pârâţilor Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Ministerul Justiţiei să-i soluţioneze cererile înregistrate sub nr. MD/830 din 9 mai 2000 şi nr. MD/770 din 11 mai 2005. Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale, pentru prejudiciul cauzat prin nesoluţionarea cererilor sale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că pârâţii au refuzat nejustificat să soluţioneze cererile sale, prin care a solicitat iniţierea unor proiecte de legi sau ordonanţe de guvern privind posibilitatea de eliberare gratuită a unor copii xerox după piesele dosarelor de cercetare penală şi dosarelor aflate în arhiva fostei securităţi.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată, prin sentinţa nr. 142 din 6 octombrie 2005, cu motivarea că pârâţii au răspuns la petiţiile reclamantului, cu adresele nr. 16/8015/2005 şi nr. P1/704/04 din 28 februarie 2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul şi a solicitat casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a examinat şi nu a motivat respingerea cererilor sale, considerând eronat că petiţiile sale au fost soluţionate. De asemenea, recurentul a arătat că nu a fost soluţionată cererea sa privind eliberarea gratuită de copii xerox ale pieselor din dosarele Procuraturii, S.R.I. şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor cererilor din acţiune şi a constatat corect că autorităţile intimate au răspuns petiţiilor adresate de recurent.
Din actele dosarului rezultă că recurentul a primit răspunsuri la petiţiile formulate, iar cererea înregistrată sub nr. MD/770 din 11 mai 2005 a fost clasată, având în vedere prevederile Legii nr. 544/2001.
Cererile privind eliberarea gratuită de copii ale pieselor din dosarele penale ale Procuraturii, S.R.I. şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi de iniţiere a unui act normativ în acest sens, au fost corect respinse, pentru lipsa oricărui temei legal, dat fiind că autorităţile intimate nu au asemenea atribuţii.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.M. împotriva sentinţei civile nr. 142 din 6 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2438/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2451/2006. Contencios. Anulare acte... → |
---|