ICCJ. Decizia nr. 2464/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2464/2006
Dosar nr. 2741/1/2006
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta C.N. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, solicitând anularea hotărârii nr. 9751 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că are statut de refugiată, întrucât s-a născut la data de 27 iulie 1944, în localitatea Iţcani, judeţul Suceava, unde părinţii săi erau refugiaţi din judeţul Durostor, din data de 15 septembrie 1940.
Prin sentinţa civilă nr. 24/P.I. din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.N. şi a anulat hotărârea nr. 9751 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş. A obligat pârâta, să elibereze pe seama reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a avut domiciliul imediat după naştere, la părinţii săi şi a suportat efectele strămutării şi acelaşi consecinţe nefavorabile, ca şi aceştia.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Timiş, care a motivat, în esenţă, că reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, întrucât la data când s-au mutat părinţii săi, aceasta nici nu era concepută.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării respective.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 24/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2459/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2467/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
