ICCJ. Decizia nr. 2432/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.2432/2006

Dosar nr. 3377/1/2006

Şedinţa publică din 27 iunie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul I.G. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 5246 din 30 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi plata drepturilor recunoscute de acest act normativ, începând de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod greşit, pârâta i-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar a Legii nr. 189/2000, deoarece este născut la data de 5 mai 1944, după schimbul de populaţie ce a avut loc, urmare a Tratatului încheiat la Craiova, la 6 septembrie 1940, între Bulgaria şi România.

Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 29/CA din 16 ianuarie 2006, a admis contestaţia reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 5246 din 30 noiembrie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi stabilindu-i acestuia, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu şi a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că intimatul nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populaţie între Bulgaria şi România, pentru a susţine că a avut alt domiciliu şi a fost obligat să-l schimbe în altă localitate.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: „lit. c) a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu".

Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

În cauză, reclamantul s-a născut la data de 5 mai 1944, după schimbul de populaţie ce a avut loc, urmare a Tratatului încheiat la Craiova, în 6 septembrie 1940, între Bulgaria şi România, însă a suferit negreşit acelaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii, pe care le-a suferit familia sa, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a dispus admiterea acţiunii acestuia, dispunând anularea hotărârii nr. 5246/2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i stabilească calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluţia pronunţată fiind legală şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 29/CA din 16 ianuarie2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2432/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs