ICCJ. Decizia nr. 2451/2006. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2451/2006
Dosar nr. 13380/2/2005
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 21 aprilie 2005, reclamanta Fundaţia D.P. Bucureşti a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea HG nr. 160/2005 privind transmiterea Bazei Sportive C., din domeniul privat, în cel public al Statului şi din administrarea R.A. A.P.P.S., în cea a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actul susmenţionat aduce o vătămare gravă dreptului legitim al fundaţiei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, în condiţiile în care, în urma negocierii directe conform OG nr. 19/2002, a fost încheiată o promisiune bilaterală privind înstrăinarea acestei baze sportive.
Prin încheierea din 23 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în principiu, cererea de intervenţie formulată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în favoarea Guvernului României.
Aceeaşi instanţă a soluţionat cauza, prin sentinţa civilă nr. 1971 din 28 noiembrie 2005, prin care a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că actul administrativ atacat a fost emis de pârât, cu respectarea prerogativelor legale, în temeiul art. 8 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1999 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare.
Cât priveşte acele promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate între reclamantă şi R.A. A.P.P.S., instanţa a reţinut că actul respectiv dă naştere unor drepturi de creanţă între părţi, respectiv unui drept la despăgubiri pentru neîndeplinirea culpabilă de a vinde, şi nu unui transfer de proprietate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta Fundaţia D.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că, în raport cu principiul executării în natură a obligaţiilor, neîndeplinirea obligaţiei de a vinde ce revenea promitentului-vânzător, dă naştere în primul rând, la repararea în natură a pagubei, repararea prin echivalent fiind o soluţie de excepţie.
De altfel, a precizat reclamanta, a şi formulat o acţiune în contradictoriu cu R.A. A.P.P.S., pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care regia era reprezentanta Statului care, prin intermediul pârâtului, a vătămat ulterior în mod abuziv drepturile şi interesele legitime ale fundaţiei.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că actul administrativ contestat este legal, cât timp bunul în litigiu s-a aflat şi se află în proprietatea Statului Român, care are drept exclusiv de dispoziţie cu privire la regimul juridic al imobilului.
HG nr. 160/2005 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale privind proprietatea publică, cât timp în imobilul ce constituie Baza Sportivă C. urmează să-şi desfăşoare activitatea o instituţie publică de interes naţional, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în a cărui administrare s-a transmis bunul, reglementându-se, astfel, o gestiune mai eficientă a patrimoniului statului, respectiv a domeniului public şi privat.
Nu se poate susţine că, prin emiterea acestei hotărâri de guvern, reclamanta ar fi vătămată în dreptul său de a încheia contractul de vânzare-cumpărare al imobilului, în condiţiile în care fundaţia are numai calitatea de chiriaş, în baza contractului de locaţiune nr. 269 din 30 aprilie 2004.
Cât priveşte procedura de vânzare prin negociere directă, materializată prin procesele-verbale din 26 noiembrie 2004 şi 12 ianuarie 2005, încheiate cu R.A. A.P.P.S., în aceste înscrisuri s-a prevăzut încheierea contractului de vânzare-cumpărare după efectuarea plăţii avansului de 70%, operaţiune care nu a avut loc până la publicarea HG nr. 160/2005, indiferent de culpabilitatea uneia sau alteia dintre părţile ce au convenit asupra promisiunii de înstrăinare.
În consecinţă, la data adoptării hotărârii de guvern, reclamanta avea în continuare imobilul în locaţie, dispoziţiile legale în materie neprevăzând interdicţia de înstrăinare a unui bun închiriat, astfel încât actul contestat având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra bazei sportive închiriate fundaţiei a fost întocmit cu respectarea legii.
Împrejurarea că există pe rolul altei instanţe, un litigiu legat de neexecutarea promisiunii de vânzare-cumpărare, nu prezintă relevanţă, ocrotirea dreptului reclamantei la eventuale despăgubiri nejustificând cererea sa de anulare a actului emis de pârât, cu privire la proprietatea imobilului.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Fundaţia D.P. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1971 din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2450/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2456/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
