ICCJ. Decizia nr. 2474/2006. Contencios

Prin acțiune în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul I.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5239 din 30 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la 4 septembrie 1944, în localitatea Cerna, județul Tulcea, după strămutarea părinților săi, din Bulgaria, în România și a suferit aceleași consecințe nefavorabile ale strămutării, ca și aceștia.

Prin sentința civilă nr. 18/CA din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.I. și a anulat hotărârea nr. 5239 din 30 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea.

A constatat că reclamantul este beneficiar a Legii nr. 189/2000,art. 1 lit. c) și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor pentru perioada 4 septembrie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la 4 septembrie 1944, în localitatea Cerna județul Tulcea, după strămutarea părinților săi din Bulgaria, în România și a suportat toate consecințele nefavorabile pe care le-a suferit și familia sa, urmare a strămutării.

împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea, care a motivat, în esență, că reclamantul s-a născut după strămutarea părinților săi și nu face obiectul Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație.

Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afara de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

în cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2474/2006. Contencios