ICCJ. Decizia nr. 2477/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2477/2006

Dosar nr. 3741/1/2006

Şedinţa publică din 28 iunie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul P.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 14.826 din 1 noiembrie 2004, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, recunoaşterea calităţii de persoană refugiată şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 19 ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.F., cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiilor etnice care să îl îndreptăţească la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs, reclamantul P.F., în esenţă, că în perioada 15 aprilie 1941 - 15 noiembrie 1944 a fost refugiat, împreună cu părinţii, în localitatea Lunca Vişagului, cătunul Alunu, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.

Recursul este întemeiat.

Se reţine că din declaraţiile martorilor P.T. şi F.G. rezultă că reclamantul, împreună cu părinţii săi, s-a refugiat în 1941, din localitatea Traniş, în localitatea Lunca Vişagului, judeţul Cluj, din cauza represiunilor şi s-au întors în Tranişu, în aprilie 1945.

De asemenea, din ordonanţa nr. 651 din 3 februarie 2006, eliberată de Primăria Poeni, judeţul Cluj, rezultă că după Dictatul de la Viena, în perioada 1940 - 1944, localitatea Lunca Vişagului a aparţinut o parte României şi o parte a intrat în teritoriul cedat Statului maghiar, iar cătunul Alunu din localitatea Lunca Vişagului a aparţinut de România.

În consecinţă, reclamantul a dovedit calitatea de persoană refugiată din motive etnice, care îl îndreptăţeşte la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru aceste motive, urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis, casată sentinţa atacată şi pe fond, admisă acţiunea formulată de P.F. Va fi anulată hotărârea nr. 14.826 din 1 noiembrie 2004, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi va fi obligată pârâta, să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 aprilie 1941 - 15 noiembrie 1944, cu începere de la 1 octombrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P.F. împotriva sentinţei civile nr. 28 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea.

Anulează hotărârea nr. 14.826 din 1 noiembrie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligă pârâta să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 aprilie 1941 - 15 noiembrie 1944, cu începere de la 1 octombrie 2004.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2477/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs