ICCJ. Decizia nr. 2529/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2529/2006
Dosar nr. 10151/1/2006
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea şedinţei publice de la 13 aprilie 2006 a Tribunalului Neamţ, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost sesizată Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 291 din HG nr. 1825/2005, excepţie invocată de reclamanta V.C., în dosarul nr. 1445/2006.
În motivarea excepţiei de nelegalitate se arată că dispoziţiile art. 291 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, norme aprobate prin HG nr. 1825/2005, sunt în contradicţie cu prevederile art. 24 din OUG nr. 148/2005.
Se susţine că art. 291 din Normele metodologice conţine dispoziţii prin care se extinde sfera de aplicare a ordonanţei de urgenţă, şi la categoria magistraţilor, încălcându-se principiul subordonării regulilor dintr-o categorie inferioară de acte, celor dintr-o categorie superioară.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 112 din 24 mai 2006, a respins excepţia de nelegalitate, ca nefondată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că singurul act normativ care reglementează indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, este OUG nr. 148/2005, iar art. 291 din Normele metodologice de aplicare a ordonanţei sunt în deplină concordanţă cu prevederile acestei ordonanţe.
Reţine, astfel, că prevederile ordonanţei se aplică atât persoanelor care se află încă în plată, cât şi celor care, la 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000 şi că prevederile art. 24 alin. (1) din ordonanţă se coroborează cu prevederile art. 25 alin. (1) şi ale art. 28 alin. (2), ultimul articol indicat abrogând dispoziţiile referitoare la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000, ca şi ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
Menţionează că s-a reţinut greşit de către instanţa de fond, că actul normativ care reglementează dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului, este aplicabil tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, indiferent că la data intrării în vigoare a ordonanţei se aflau sau nu în plata acestui drept, însă ar fi fost valabil acest argument, numai dacă în afara Legii nr. 19/2000, în ordonanţă s-ar fi menţionat „precum şi alte legi speciale".
Consideră că, în realitate, legiuitorul a avut în vedere numai persoanele ale căror drepturi se nasc după intrarea în vigoare a legii, şi anume, după 1 ianuarie 2006, precum şi persoanele cărora li s-a stabilit anterior acestei date, dreptul la indemnizaţie în temeiul Legii nr. 19/2000, care beneficiau efectiv de acest drept, dar nu a avut în vedere persoanele care beneficiau de indemnizaţie în temeiul unei legi speciale, în vigoare la momentul naşterii dreptului.
Ca atare, susţine că în cazul magistraţilor se aplică Legea nr. 303/2004, în materia indemnizaţiei de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, pentru magistraţii care se aflau în plata dreptului în momentul intrării în vigoare a OUG nr. 148/2005, efecte care încetează la momentul abrogării acestor dispoziţii din Legea nr. 303/2004, respectiv la data de 1 ianuarie 2006.
Arată că art. 291 din Normele metodologice este nelegal, pentru că ţine să modifice un act normativ cu o forţă juridică superioară.
Recursul este nefondat.
Art. 291 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, norme aprobate prin HG nr. 1825/2005, a fost introdus prin HG nr. 57/2006, şi are următorul conţinut: „Pentru persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile prevăzute la art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică procedura de stabilire şi plată a drepturilor prevăzute de prezentele norme metodologice".
Recurenta susţine că aceste dispoziţii sunt în contradicţie cu cele ale art. 24 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, care stabileşte că „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie în care condiţia prevăzută la art. 1 alin. (1) se consideră a fi îndeplinită".
Corect a reţinut prima instanţă, că art. 24 alin. (1) din ordonanţă se aplică atât persoanelor care se află încă în plată, cât şi celor care, la data de 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000.
Art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000, este cadrul general privitor la indemnizaţia pentru creşterea copilului, iar prin Legea nr. 303/2004 s-a prevăzut un mod de calcul al indemnizaţie, diferit de al altor categorii de persoane, care a fost abrogat implicit prin OUG nr. 148/2005 şi explicit prin Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1825/2005.
Art. 24 alin. (1) din ordonanţă face referire la Legea nr. 29/2000, lege cadru în domeniul indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi care priveşte toate persoanele beneficiare de acest drept, dar aceasta nu înseamnă că textul respectiv nu este aplicabil şi pentru categoriile de persoane pentru care existau unele dispoziţii legale derogatorii de la regulile comune în ce priveşte modul de calcul al indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
De altfel, prin art. 28 alin. (2) din ordonanţă s-a dispus abrogarea prevederilor art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.
Pentru toate considerentele menţionate mai sus, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul, ca nefondat, reţinându-se că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.C., împotriva sentinţei nr. 112 din 24 mai 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2530/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
