ICCJ. Decizia nr. 2592/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele fiscale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2592/2006
Dosar nr. 3953/2005
nr. 16181/1/2005
Şedinţa publică din 6 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1069 din 9 noiembrie 2005, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a anulat procesul-verbal de constatare a abaterilor prevăzute de art. 127 şi 128 din lege, încheiat la data de 4 august 2005, privind pe O.M.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a reţinut, în esenţă, că faptul solicitării documentelor, posterior finalizării controlului şi încheierii raportului de control şi în lipsa unei încheieri de restituire a raportului, a completului constituit pentru descărcarea de gestiune, face ca refuzul punerii lor la dispoziţie să fie legal.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, Camera de Conturi - Direcţia de Control Financiar Ulterior a judeţului Vrancea, susţinând că documentele au fost solicitate în perioada în care s-a desfăşurat activitatea de control. Adresa înregistrată la Camera de Conturi Vrancea, sub nr. 502 din 29 iulie 2005, reprezintă, de fapt, o revenire la o adresă anterioară, nr. 502 din 18 iulie 2005.
Intimatul O.M. nu a formulat întâmpinare în recurs, dar în Şedinţa publică din 29 iunie 2006, precum şi în concluziile scrise depuse la dosar, a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului, dintr-o dublă perspectivă ce vizează, pe de o parte, capacitatea recurentului, structură fără personalitate juridică în cadrul Curţii de Conturi şi pe de altă parte, calitatea aceluiaşi recurent care, similar agentului constatator la care se referă OG nr. 2/2001, nu are deschisă nici o cale de atac, doar cel sancţionat putând formula plângere contravenţională, invocându-se în acelaşi sens, prevederile OUG nr. 43/2006.
La acelaşi termen, din oficiu, Înalta Curte a pus în discuţie, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de ordine publică ce vizează competenţa materială a Curţii de Conturi.
Examinând prioritar, conform art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 298 C. proc. civ., cu referire la art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia de inadmisibilitate a recursului, Înalta Curte constată:
Litigiul soluţionat de Curtea de Conturi, prin Decizia atacată, s-a purtat între Camera de Conturi Vrancea - Direcţia de Control Financiar Ulterior şi O.M.
Formulând recursul, Camera de Conturi Vrancea nu a acţionat ca o structură împotriva entităţii în cadrul căreia funcţionează, ci ca orice parte dintr-un litigiu, nemulţumită de soluţia pronunţată, în condiţiile în care i s-a anulat procesul-verbal de constatare a abaterilor nr. 549, pe care îl încheiase la data de 4 august 2005.
Faptul că nu are personalitate juridică, nu constituie un impediment procedural pentru exercitarea căii de atac a recursului, întrucât, pe de o parte, are calitatea de parte în cauza soluţionată de Curtea de Conturi şi, pe de altă parte, în dreptul public, ceea ce interesează, este aptitudinea sa de a acţiona în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.
În ceea ce priveşte solicitarea de a se aplica prin similitudine sau în completare, dispoziţiile OG nr. 2/2001, în sensul enunţat, Înalta Curte consideră că o astfel de abordare nu poate fi primită, în condiţiile în care OG nr. 2/2001, privind regimul contravenţiilor, cuprinde reglementarea generală în materia contravenţiilor, iar Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată, conţine în aceeaşi materie, reglementări speciale care, prin urmare, trebuie să se aplice cu prioritate.
Invocarea ca argument suplimentar, confirmativ, a prevederilor art. 68 şi 69 din OUG nr. 43/2006, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, nu poate conduce la o altă concluzie.
Textele menţionate reglementează o altă procedură de constatare şi sancţionare a contravenţiei referitoare la nerespectarea obligaţiei de a transmite Curţii de Conturi, documentele, informaţiile şi bazele de date solicitate, inclusiv în formă electronică, în termenele şi în structura stabilite de aceasta.
Una din deosebirile esenţiale dintre cele două proceduri, care face ca acest argument să nu funcţioneze, constă în faptul că în noua reglementare, constatarea şi sancţionarea contravenţiei se realizează de acelaşi organ (Curtea de Conturi), iar nu de structuri diferite ale aceleiaşi autorităţi publice.
De altfel, ulterior rămânerii în pronunţare, la 30 iunie 2006 s-a publicat în M. Of. nr. 544/28.06.2006, prin care întreaga OUG 43/2006 a fost declarată neconstituţională.
Pentru aceste considerente, constatând că excepţia de inadmisibilitate a recursului este nefondată, va fi respinsă.
Cât priveşte motivul de ordine publică invocat de Înalta Curte din oficiu, se constată:
Prin Decizia nr. 1069 din 9 noiembrie 2005, atacată cu prezentul recurs, Curtea de Conturi a României, considerând că este competentă „să soluţioneze amenda civilă, conform art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002", a examinat pricina pe fond, pronunţând soluţia expusă în preambulul acestor considerente.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti.
Cele două acte normative au fost emise în baza dispoziţiilor art. 140 alin. (1) teza ultimă din Constituţia României revizuită, potrivit cărora Curtea de Conturi nu mai are activitate jurisdicţională (activitate pe care a desfăşurat-o în baza vechiului art. 139 din Constituţia României din 1991).
Apărarea intimatului O.M., reţinută în practicaua încheierii de dezbateri, în sensul că pronunţarea deciziei examinate nu implică o activitate de jurisdicţie, nu poate fi primită.
Art. 129 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 dispunea că „abaterile prevăzute la art. 127 şi 128, se constată de către controlorii Curţii de Conturi, iar amenda se stabileşte de Colegiul jurisdicţional, potrivit art. 40".
La rândul său, art. 40, reglementând competenţa Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, arăta că acesta „judecă şi hotărăşte, în primă instanţă, cu privire la plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar comise de persoanele supuse jurisdicţiei Curţii de Conturi, potrivit legii".
Prin urmare, neîndoielnic, deşi nu mai avea competenţe jurisdicţionale, Curtea de Conturi a soluţionat în primă instanţă cauza de faţă, pronunţând Decizia nr. 1069 din 9 noiembrie 2005.
Aşa fiind, şi pentru motivul de ordine publică examinat, se va admite recursul declarat de Camera de Conturi Vrancea şi în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va casa Decizia menţionată, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, potrivit art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004, la Tribunalul Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Vrancea - Direcţia de Control Financiar Ulterior a judeţului Vrancea împotriva deciziei nr. 1069 din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Conturi a României.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Vrancea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2589/2006. Contencios. Anulare decizie emisă... | ICCJ. Decizia nr. 2593/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
