ICCJ. Decizia nr. 2593/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2593/2006

Dosar nr. 2818/1/2006

Şedinţa publică din 6 iulie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 449/CA/2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ privind pe reclamantul D.G., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" - Consiliul Superior de Medicină Legală.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că măsura sancţionării reclamantului constituie act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă nu îmbracă forma unei decizii, întrucât reprezintă o manifestare de voinţă unilaterală a unei autorităţi publice care dă naştere unui raport de drept administrativ; acest act este cenzurabil de către instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, curtea de apel a stabilit că sancţiunea suspendării calităţii de expert, este proporţională cu gravitatea abaterilor săvârşite, respectiv efectuarea unei expertize medico-legale, cu încălcarea art. 32 din OG nr. 1/2001, modificată şi completată şi a art. 27 alin. (1) lit. b) şi art. 30 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1134/2000, expertiză ce a fost folosită într-o cerere de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate. Cât priveşte durata suspendării, s-a reţinut că în şedinţa din 7 iulie 2005, pârâtul a stabilit ridicarea sancţiunii aplicate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, reclamantul, invocând în motivare, prevederile art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul susţine că hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât:

1. nu a observat că măsura dispusă de Consiliul Superior de Medicină Legală nu are temei legal, iar Decizia prin care a fost adoptată, nu cuprinde elemente formale obligatorii, de exemplu durata măsurii, nu arată calea de atac şi nici termenul în interiorul căruia poate fi exercitată, iar exprimarea este confuză.

2. a interpretat greşit actul medico-legal, pentru întocmirea căruia a fost sancţionat recurentul, stabilind fără temei că acesta constituie o expertiză medico-legală. De fapt, actul incriminat reprezintă o opinie a recurentului, emisă ca răspuns la solicitarea unui cabinet individual de avocatură, referitoare la o expertiză medico-legală incompletă efectuată de Comisia de amânare/întrerupere a pedepsei din cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti.

Ca o consecinţă, este greşită, mai arată recurentul, şi concluzia instanţei, referitoare la faptul că acesta a acţionat în calitate de expert-parte, fără a avea acceptul unei instanţe.

3. instanţa de fond a ignorat faptul că întreaga apărare a pârâtei este fundamentată pe acte normative, care prevăd în general organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, fără legătură cu cauza şi că sancţiunea aplicată este urmarea faptului că s-a simit lezată prin solicitarea de completare a expertizei medico-legale efectuate în cauza penală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 3 mai 2006, intimatul D.G. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul arată, în esenţă, că l-a sancţionat pe recurent, pentru că a efectuat o expertiză medico-legală la solicitarea unui cabinet individual de avocatură, fără respectarea dispoziţiilor procedurale. Faptul că lucrarea respectivă ar reprezenta o simplă opinie, este contrazis chiar de către recurent, în argumentarea ultimului motiv de recurs. Cât priveşte durata aplicării sancţiunii, aceasta a fost minimă: 6 luni.

În recurs, nu s-au administrat probe noi.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs reţinute şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată:

1. Toate criticile formulate în cadrul primului motiv de recurs, referitoare la lipsurile actului administrativ atacat care nu ar fi fost examinate de prima instanţă, sunt lipsite de fundament.

Împrejurarea că în Decizia luată la data de 13 ianuarie 2005, Consiliul Superior de Medicină Legală nu a indicat explicit actele normative incidente, este lipsită de relevanţă, atât timp, cât la lit. a) - c) au fost descrise abaterile săvârşite, menţionându-se în dreptul fiecăreia, conţinutul normei încălcate. De exemplu, în dreptul faptei reţinute la lit. b) s-a menţionat: „expertizele medico-legale pentru amânarea/întreruperea executării pedepsei sau suspendarea urmăririi penale/judecăţii, pe motiv de boală, nu se pot efectua (conform normelor procedurale), decât în cadrul unei comisii compuse din medic legist, medici reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi medic reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor".

Examinând toate susţinerile reclamantului, referitoare la pretinsa lipsă de temei legal a actului administrativ, instanţa de fond a reţinut corect că acestea sunt nefondate, întrucât abaterile reţinute în sarcina acestuia reprezintă încălcări ale prevederilor art. 4, 32 şi 34 din OG nr. 1/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 459/2001, modificată prin OG nr. 57/2001, aprobată prin Legea nr. 271/2004, precum şi ale art. 27 alin. (1) lit. b) şi art. 30 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1134/2000, pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor şi a altor lucrări medico-legale.

Cât priveşte durata măsurii de suspendare temporară a calităţii de expert, aceasta a fost minimă: 6 luni, curtea de apel luând act de faptul că în şedinţa din 7 iulie 2005, intimatul-pârât a dispus ridicarea sancţiunii aplicate.

În fine, nemenţionarea în actul atacat, a căii de atac şi a intervalului de timp în care aceasta poate fi exercitată, nu a produs nici o vătămare, de nici o natură recurentului-reclamant care a formulat, atât plângerea prealabilă, cât şi cererea de chemare în judecată, în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, aspect reţinut corect de instanţa de fond.

2. Întreaga construcţie juridică a recurentului-reclamant porneşte de la premisa că lucrarea efectuată nu este o expertiză medico-legală, ci o simplă opinie a sa. Această susţinere este contrazisă chiar de documentul respectiv, intitulat „Expertiză medico-legală în cazul B.V." şi structurat întocmai ca o expertiză medico-legală.

Prin urmare, în mod legal a stabilit instanţa de fond, natura juridică a acestui înscris, înlăturând susţinerile reclamantului.

Şi cea de-a doua critică din cadrul acestui motiv de recurs este nefondată, instanţa de fond reţinând corect că actul menţionat nu a fost întocmit în calitate de expert-parte desemnat de către instanţa de judecată, ci la solicitarea cabinetului individual de avocatură, iar faptul că expertiza a fost acceptată de către instanţa penală, nu acoperă nelegalitatea întocmirii ei. Potrivit art. 27 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1134/2000, actul în discuţie era de competenţa exclusivă a unei comisii de specialitate, în componenţa arătată de intimatul-pârât, în Decizia atacată.

3. Prevederile legale încălcate au fost examinate în cadrul primului motiv de recurs, fiind corect reţinute de instanţa de fond, iar impulsul iniţial ce a declanşat cercetarea administrativă, chiar dacă ar fi cel arătat de recurent, este lipsit de relevanţă din perspectiva analizată: legalitatea sancţiunii aplicate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.G. împotriva sentinţei civile nr. 449/CA din 15 septembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2593/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs