ICCJ. Decizia nr. 274/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 274/2006
Dosar nr. 3099/2005
nr. 12778/1/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 mai 2005, precizată ulterior, reclamanta N.I. a solicitat anularea Hotărârii Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în vederea realizării investiţiei de interes naţional „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sector Subcetate-Simeria", înregistrată la Consiliul Local Sântămăria Orlea, cu nr. 1253 din 16 mai 2005, precum şi a procesului-verbal pentru consemnarea rezultatului deciziei respectivei comisii şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să se stabilească valoarea reală şi suprafaţa imobilului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu a stabilit suprafaţa reală a terenurilor, în raport cu extrasele de C.F., iar valoarea propusă este mult prea mică faţă de amplasamentul şi ramul de cultură, precum şi valoarea masei lemnoase existentă pe acest teren. În opinia reclamantei, valoarea pe care a propus-o pentru despăgubire, de 5 Euro/mp, indiferent de categoria terenului, este cea echitabilă.
Reclamanta a mai arătat că terenul proprietatea sa este mai ales arabil, amplasat în luncă, iar terenul de fâneaţă are masă lemnoasă, terenuri de folosinţa cărora a fost privată de SC H. SA, motiv pentru care solicită obligarea acesteia la plata unor despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 5 august 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei, a anulat actele atacate cu privire la reclamantă şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre motivată, conform dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.
În ce priveşte daunele solicitate de reclamantă, instanţa de fond a reţinut că din prevederile art. 15-17 ale Legii nr. 33/1994, rezultă că pârâta Comisia de soluţionare a întâmpinărilor nu are o asemenea competenţă, astfel că nici instanţa de contencios administrativ nu se poate pronunţa asupra acestui capăt de cerere, în baza prevederilor Legii nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, pârâta SC H. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ.
După prezentarea situaţiei de fapt şi a procedurii de evaluare, recurenta susţine că, deşi metoda de evaluare a avut ca bază de calcul, cea mai probabilă utilizare a proprietăţii care este fizic posibilă, justificată legal, fezabilă financiar şi care conduce la cea mai mare valoare a proprietăţii evaluate, totuşi, instanţa de fond nu a analizat această variantă propusă de expertul evaluator şi validată de Comisia guvernamentală constituită prin HG nr. 968/2004 şi nici nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor reclamantei.
În opinia recurentei, instanţa de fond în mod greşit nu s-a pronunţat pe Raportul de expertiză tehnică de evaluare şi nici nu a stabilit alt preţ, ci interpretând greşit actul dedus judecăţii, s-a pronunţat pe eventuale vicii de formă ale documentaţiei, aplicând sancţiunea anulării în baza interpretării exagerate a legii exproprierii.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, având în vedere caracterul de excepţie conferit de Constituţia României şi de Codul civil, cedării, prin expropriere, a dreptului de proprietate privată, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 12-18 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru utilitate publică, măsurile premergătoare exproprierii.
Comisia instituită în baza dispoziţiilor art. 15 din lege, potrivit dispoziţiilor art. 18 din acelaşi act normativ, în urma deliberării, poate să accepte punctul de vedere al exproprietarului sau îl poate respinge şi va consemna aceasta, într-o hotărâre motivată, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Voinţa legiuitorului exprimată în textul de lege, este acela de a pune atât la îndemâna exproprietarului, a proprietarilor, cât şi a instanţei, un act al cărui conţinut să confere, pe de o parte, posibilitatea de a cunoaşte raţiunile pentru care a fost adoptat, iar, pe de altă parte, posibilitatea cenzurii acestuia, conform art. 20 din lege.
Prin urmare, Înalta Curte constată că obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiţie de formă, ci ca o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ.
Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect, prin aplicarea sancţiunii anulării actului, pe motivul nemotivării acestuia.
De altfel, nici una din criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu privire la faptul că aceasta nu a analizat cele invocate în acţiune şi în apărare, nu pot fi reţinute în raport cu faptul că instanţa nu are posibilitatea de a realiza o astfel de analiză, câtă vreme actul supus cenzurii nu este motivat.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, corect motivată, iar criticile formulate acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004 şi celor ale art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC H. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 186 din 5 august 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 267/2006. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 290/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
