ICCJ. Decizia nr. 290/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 290/2006
Dosar nr. 758/2005
nr. 3448/1/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 144/F din 28 decembrie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantului F.F., prin care se solicita anularea Ordinului nr. 976 din 17 mai 2004, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtei, la plata drepturilor salariale cuvenite de la de data destituirii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a apreciat că reclamantul s-a folosit de calitatea sa de lucrător vamal, în vederea obţinerii de informaţii care, într-adevăr, nu au caracter secret, dar a căror obţinere se face cu respectarea procedurilor strict prevăzute de lege. S-a mai reţinut că, în lipsa calităţii de lucrător vamal şi a relaţiilor pe care le avea cu persoana de la Vama Nădlac, reclamantul nu ar fi solicitat sprijin în obţinerea informaţiilor respective, precum şi faptul că reclamantul a făcut uz de legitimaţia de lucrător vamal, rezultând, astfel, intenţia de a-l scoate din ţară pe numitul G.B., dat în consemn la frontieră. În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că este legală şi temeinică, măsura dispusă prin ordinul contestat.
Împotriva sentinţei civile nr. 144/F din 28 decembrie 2004, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs, F.F., în termenul legal şi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a criticat sentinţa civilă atacată, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Se susţine de către recurent, faptul că a fost apreciată greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii, iar instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate probele administrate şi nu a luat în considerare declaraţiile martorilor, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recurentul-reclamant mai susţine că nu s-a folosit de calitatea de lucrător vamal, nu a făcut uz de legitimaţia de serviciu, nu a fost contactat de G.B., în virtutea calităţii pe care o deţinea şi a acţionat în afara programului de lucru, toate acestea rezultând din declaraţiile aflate la dosar, din notele explicative şi din răspunsul la interogatoriu al pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor, care a afirmat că faptele nu au fost săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar reclamantul, în demersul său, nu s-a folosit de calitatea de controlor vamal.
Recurentul-reclamant arată că fapta invocată nu constituie abatere disciplinară, deoarece existenţa unui consemn la frontieră nu face parte din informaţiile care nu au caracter public, această informaţie neavând caracter de secret profesional, nici faţă de recurent şi nici faţă de celelalte persoane implicate.
A mai arătat recurentul-reclamant că sancţiunea disciplinară anterioară ce i-a fost aplicată în anul 2002, constând în avertisment, a fost radiată de drept, potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, astfel că nu poate fi luată în considerare la fundamentarea deciziei de destituire din funcţie.
În apărarea sa, recurentul-reclamant a mai invocat prevederile art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la prezumţia de nevinovăţie.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin ordinul contestat, Autoritatea Naţională a Vămilor a dispus destituirea recurentului-reclamant din funcţia publică deţinută, constatând săvârşirea de către acesta a unor abateri disciplinare grave.
Aceste fapte au fost constatate de organele în drept şi sancţionate conform Legii nr. 188/1999, ele fiind săvârşite în timpul exercitării îndatoririlor de serviciu, astfel cum rezultă din probatoriile administrate.
Recurentul, care avea funcţia de controlor vamal, a fost sancţionat şi după dispoziţiile Codului de conduită şi disciplină al personalului vamal, legea privind Statutul funcţionarilor publici completându-se cu acest Cod de conduită, respectiv cu Legea nr. 7/2004.
Fără putinţă de tăgadă, astfel cum a reţinut în mod corect prima instanţă, faptele comise de recurent şi enumerate în actul administrativ contestat, au fost comise în legătură cu exercitarea funcţiei publice deţinute, este drept prin încălcarea unor norme care nu au legătură directă cu funcţia publică, dar o afectează în mod direct.
De altfel, prima instanţă a avut în vedere şi Raportul Comisiei de disciplină nr. 73/2004, însă şi probele administrate în dosarul penal în care recurentul a fost cercetat, apreciind în mod corect că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare a acestuia.
Nici apărarea recurentului referitoare la dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi avută în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care apreciază că procesul acestuia s-a desfăşurat în mod echitabil, instanţa de fond permiţându-i să-şi facă toate apărările pentru a-şi dovedi susţinerile.
Dreptul stabilit prin acest text, este un drept de ordin procesual, apărarea tuturor drepturilor personale şi patrimoniale urmând a fi realizată prin garanţii care trebuiesc să se înscrie în coordonatele unui proces echitabil.
Recurentul-reclamant a avut acces la un astfel de proces, bucurându-se de toate aceste garanţii şi prin urmare, de un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de F.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.F. împotriva sentinţei civile nr. 144/F din 28 decembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 274/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 323/2006. Contencios. Refuz acordare regim... → |
|---|
