ICCJ. Decizia nr. 277/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 277/2006
Dosar nr. 3164/2005
nr. 13034/1/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 aprilie 2005, reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, anularea hotărârii nr. 1544 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului, Partida Rromilor Social Democrată din România.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 297 din 7 septembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile solicitate, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.
Instanţa a reţinut că declaraţiile autentificate depuse la dosarul cauzei fac dovada că reclamantul a fost obligat să-şi schimbe domiciliul din România, în Transnistria, împreună cu familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice suferite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în condiţiile în care nici reclamantul şi nici cel puţin unul dintre martori, nu pot dovedi cu înscrisuri oficiale, că au fost deportaţi din motive etnice, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea.
În acest sens, s-a invocat interpretarea şi completarea art. 4 din HG nr. 127/2002, dată prin „mai multe acte normative sau adrese ale Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei".
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.
Dovada încadrării în situaţia reglementată de lege se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale sau, în lipsa lor, cu declaraţii de martori.
Martorii, ale căror declaraţii autentificate reprezintă singurele probe administrate în cauză, aveau la data când s-au petrecut evenimentele relatate, 1 an şi, respectiv, 6 ani, vârstă care face incertă percepţia lor asupra evenimentelor relatate, chiar dacă s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul şi au cunoscut „personal" cele relatate.
Faţă de precaritatea acestei singure probe existente în dosarul cauzei, se impune administrarea şi a altor dovezi din care să rezulte cu certitudine faptul şi motivaţia refugiului reclamantului, instanţa având obligaţia unui rol activ, în considerarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pentru aceste motive şi având în vedere dispoziţiile art. 312 şi ale art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea suplimentării probatoriilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 297 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 278/2006. Contencios. Recurs la declinare de... → |
|---|
