ICCJ. Decizia nr. 282/2006. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 282/2006
Dosar nr. 3088/2005
nr. 12732/1/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra contestaţia în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 15 octombrie 2002, SC T. SA Turnu Măgurele a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman, anularea parţială de deciziei nr. 478 din 12 septembrie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a procesului-verbal nr. 966 din 21 iunie 2002, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman, pentru suma de 4.977.757.428 lei, cu titlu de T.V.A. necompensat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2487 din 3 noiembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4319 din 15 septembrie 2005, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat împotriva acestei sentinţe.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, recurenta SC T. SA.
Contestatoarea a susţinut că, aflându-se în proces de lichidare, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 lit. d) din Legea nr. 137/2002, potrivit căruia cheltuielile implicate de acest proces cad în sarcina instituţiilor publice, în speţă a A.V.A.S. - ului, în portofoliul căruia se află societatea.
S-a precizat că lichidarea voluntară a societăţii a fost aprobată prin OUG nr. 99/1997, iar potrivit Normelor metodologice de aplicare a acesteia, lichidatorul este numit de A.V.A.S., în baza unui contract de mandat. Pe cale de consecinţă, cum lichidatorul este mandatat de A.V.A.S., urmează să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 18 din OG nr. 36/2004, care a modificat Legea nr. 137/2002 şi potrivit căruia cererile formulate de instituţiile publice sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
S-a susţinut, de asemenea, admisibilitatea contestaţiei în anulare, în raport cu dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că în practica judiciară se apreciază că această prevedere legală se aplică, şi atunci când recursul este anulat ca netimbrat.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Astfel, susţinerea contestatoarei, că anularea cererii de recurs, ca netimbrată, este o soluţie dată ca urmare a unei greşeli materiale, instanţa de recurs ignorând prevederile art. 51 din Legea nr. 137/2002 şi ale art. I pct. 18 din OG nr. 36/2004, este lipsită de temei legal.
Într-adevăr, potrivit art. I pct. 18 din OG nr. 36/2004, art. 401 din Legea nr. 137/2002 a fost modificat, în sensul că „cererile formulate de instituţia publică implicată, în legătură cu calitatea de acţionar al societăţilor comerciale aflate în portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligaţiile decurgând din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, cu executarea hotărârilor judecătoreşti şi cu orice alte acte procedurale, efectuate de şi pentru aceasta, sunt scutite de plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar".
Or, în cauză, cererea de recurs nu fusese formulată de instituţia publică implicată (F.P.S./A.V.A.B./A.V.A.S. etc.), ci de către societatea comercială, prin lichidatorul stabilit în condiţiile legii, astfel că textul legal invocat nu este aplicabil.
Cum cererea de recurs nu era scutită de plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, nici în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 146/1997, soluţia instanţei de recurs este legală şi temeinică, nefiind rezultatul unei greşeli materiale, aşa cum s-a invocat prin contestaţia în anulare de faţă, care va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC T. SA, prin lichidator SC S.Q. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 4319 din 15 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 279/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 291/2006. Contencios. Anulare act... → |
---|