ICCJ. Decizia nr. 268/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 268/2006
Dosar nr. 2100/2005
nr. 8787/1/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 ianuarie 2005, reclamanta O.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 14016/743 din 3 decembrie 2004 şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 752 din 20 aprilie 2005, a respins acţiunea, ca nefondată.
Instanţa a reţinut că reclamanta nu a fost în măsură să prezinte înscrisuri oficiale din care să rezulte persecuţia etnică invocată, iar declaraţiile martorilor fie nu au valoare probatorie, nefiind autentificate notarial, fie sunt date de o persoană care nu a cunoscut evenimentele relatate, decât din discuţii ulterioare datei la care s-au petrecut.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta.
Criticând soluţia instanţei de fond, recurenta a arătat că aceasta nu a ţinut seama de înscrisurile ce probau condamnarea şi deportarea în Serbia, a tatălui său, I.P., în anul 1953, precum şi persecuţia etnică la care mama ei şi cei 7 copii ai familiei au fost supuşi de către autorităţile din Basarabia.
Recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce se vor expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de lege, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
În speţă, nu s-au depus înscrisuri oficiale care să probeze susţinerile recurentei-reclamante, iar declaraţiile de martori aflate la dosar, cu excepţia celei date de S.M., sunt incomplete, contradictorii în ceea ce priveşte perioada refugiului, iar unele dintre ele, lipsite de valoare probatorie, nefiind autentificate.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond avea obligaţia ca, în baza rolului ei activ şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5), să dispună şi alte probatorii, atât cu înscrisuri, cât şi cu depoziţii de martori date în faţa instanţei, pentru a clarifica data, împrejurările şi motivul refugiului recurentei-reclamante, din Basarabia, în România.
Pentru clarificarea acestor aspecte pe bază de probe, Curtea admite recursul, casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de O.V. împotriva sentinţei civile nr. 752 din 20 aprilie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 266/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 269/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
