ICCJ. Decizia nr. 3009/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3009/2006
Dosar nr. 4992/1/2006
Şedinţa publică din 20 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 martie 2004, la Curtea de Apel Oradea, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 7021 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, cu motivarea că familia ei a fost obligată să se refugieze din Ungaria, în România, urmare a persecuţiilor etnice suferite.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 245/CA/2004-PI din 29 martie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru perioada 15 iulie 1942 - 6 martie 1945.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut concordanţa dintre declaraţiile martorilor şi susţinerile reclamantei, cu privire la perioada refugiului.
Referitor la susţinerile pârâtei, potrivit cărora tatăl reclamantei s-a refugiat anterior datei de 18 mai 1942 şi, prin urmare, înainte de naşterea acesteia, astfel cum indică extrasul nr. C/2930 din 25 iunie 2003 din indexul refugiaţilor români din Ungaria, eliberat de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a prezentat un alt extras, eliberat de aceeaşi instituţie, conform căruia o altă persoană cu acelaşi nume - B.P., dar cu un alt număr de fişă, figurează în evidenţele menţionate mai sus, fiind înscris în indexul refugiaţilor întocmit la 19 mai 1944.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând modificarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Recurenta a susţinut că neconcordanţa dintre afirmaţiile intimatei şi probele administrate în cauză, precum şi faptul că ultima adresă invocată de aceasta, nu a fost prezentată pârâtei cu ocazia soluţionării cererii acesteia de către comisia de specialitate, duc la concluzia că intimata-reclamantă nu îndeplineşte criteriile impuse de Legea nr. 189/2000.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2312 din 7 aprilie 2005, a admis recursul şi a casat sentinţa atacată, trimiţând cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea completării probatoriilor, în sensul stabilirii fără echivoc a situaţiei de fapt.
Rejudecând cauza în fond, Curtea de Apel Oradea, în baza deciziei de casare, a solicitat relaţiile necesare atât Arhivelor Ministerului de Externe - Administraţia Patrimoniului Diplomatic, cât şi Arhivelor Naţionale, dispunând, totodată, audierea în instanţă a martorului L.G., a cărui declaraţie autentificată există deja în dosarul cauzei.
La rândul ei, reclamanta a depus la dosar declaraţia autentificată a martorului L.I., precum şi hotărârile care atestă că pârâta a recunoscut calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, lui B.L., fratele reclamantei şi lui B.L.L., soţie supravieţuitoare a lui B.O., celălalt frate al contestatoarei, însoţite de declaraţiile de martori, autentificate, ce au stat la baza emiterii lor.
În urma tuturor acestor probe, Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 25/CA/2006 - P.I.-R. din 13 ianuarie 2006, a respins acţiunea, ca nefondată.
S-a reţinut că din fişa nr. 11850 din 9 iunie 1944, eliberată de Arhivele Naţionale, rezultă că numai tatăl reclamantei s-a refugiat din localitatea Bratca, în comuna Denis, la data de 6 iunie 1944, soţia acestuia şi cei trei copii ai familiei, inclusiv petenta, rămânând în localitatea de domiciliu.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor L.G. şi L.I., dintre care primul audiat şi în instanţă, acestea au fost înlăturate cu motivarea că în condiţiile în care tatăl reclamantei, B.P., s-a refugiat din teritoriile ocupate la data de 9 iunie 1944, nu era posibil ca martorii să-l întâlnească, împreună cu familia, inclusiv reclamanta, în primăvara anului 1942, în zona de refugiu, cu atât mai mult, cu cât reclamanta s-a născut ulterior, în vara anului 1942 (21 iunie 1942).
Faţă de împrejurările astfel reţinute, instanţa a concluzionat că, atâta vreme, cât tatăl contestatoarei s-a refugiat din localitatea de domiciliu, la 4 ani după ocuparea Ardealului de Nord, respectiv în anul 1944, rezultă că motivul refugiului nu a fost persecuţia de natură etnică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta B.A., solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, precum şi plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că fişa de refugiat nr. 11850/1944 nu atestă în nici un caz că tatăl ei s-a refugiat, singur, din teritoriile ocupate în anul 1944, cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci evidenţiază data la care s-a făcut înregistrarea refugiului tuturor membrilor familiei sale, astfel cum sunt menţionaţi în documentul respectiv, ştiut fiind că, în condiţiile de atunci, aceste înregistrări se făceau ulterior datei refugiului.
Că lucrurile stau astfel, a susţinut recurenta, o dovedesc declaraţiile martorilor, atât cele autentificate, cât şi cele consemnate în instanţă, aceştia fiind unanimi în a susţine că au întâlnit familia B., în vara anului 1942, în localităţile din Munţii Apuseni, unde se refugiaseră, astfel explicându-se persistenţa zăpezii, despre care aceştia vorbesc, în acel moment al anului.
În susţinerea motivelor de recurs s-au depus, în conformitate cu dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., declaraţii autentificate de martori.
Examinând recursul, în raport cu lucrările dosarului, motivele invocate şi prevederile legale incidente, inclusiv dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va admite, considerându-l întemeiat pentru următoarele motive.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii etnice după cum urmează: c) au fost strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Conform art. 2 din HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate le-au fost asimilate şi cele expulzate sau refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie, ca urmare a unor trate bilaterale.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din acelaşi act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute de lege se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
Astfel, se reţine din fişa de refugiat nr. 11850, eliberată de Subsecretariatul de Stat al Românizării, Colonizării şi Inventarului - Comisariatul General al Refugiaţilor din Nordul Transilvaniei şi completată de Prefectul judeţului Bihor la data de 9 iunie 1944, că familia B.P. şi B.A., împreună cu cei trei copii ai lor, s-au refugiat din localitatea Bratca, urmare a persecuţiilor etnice suferite din partea autorităţilor maghiare de ocupaţie, în comuna Damis, pe teritoriul României.
Din declaraţiile autentificate ale martorilor L.G., L.I. şi G.C., rezultă că recurenta a fost refugiată din vara anului 1942, până în anul 1945, când, după război, atât familia recurentei, cât şi familiile martorilor menţionaţi, s-au reîntors în localitatea de domiciliu.
Martorii au relatat abuzurile la care a fost supusă populaţia de origine română din teritoriile ocupate, determinante pentru refugiul acesteia, precizând, totodată, că, în perioada respectivă, tatăl reclamantei a servit drept călăuză pentru mult grupuri de română ce se refugiau în teritoriile libere.
Relatările acestora au fost confirmate de relatările martorilor N.Ş., A.T. şi M.M., ale căror declaraţii autentificate, depuse de recurentă în dosarul de fond, au determinat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea să recunoască fraţilor recurentei, calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Din coroborarea tuturor probelor sus menţionate, rezultă că instanţa de fond a apreciat greşit data la care familia recurentei s-a refugiat, confundând-o cu data la care, ulterior acestui moment, s-a făcut înregistrarea ca refugiaţi ai membrilor familiei B., de unde şi concluzia eronată că refugiul nu s-a datorat persecuţiei etnice.
În consecinţă, Curtea va admite acţiunea, va anula actul administrativ atacat şi va dispune obligarea pârâtei să acorde reclamantei, beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei civile nr. 25/CA/2006-PI-R din 13 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea formulată de B.A.
Anulează hotărârea nr. 7021 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 21 iunie 1942 - 15 noiembrie 1944, cu începere de la 1 august 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3006/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3011/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
