ICCJ. Decizia nr. 3040/2006. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3040/2006
Dosar nr. 708/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 iulie 2004, reclamantul R.C. a chemat în judecată S.R.I., Ministerul Apărării Naţionale şi C.N.S.A.S., solicitând, pe calea contenciosului administrativ, obligarea pârâtului S.R.I. să pună la dispoziţia C.N.S.A.S. în original toate documentele şi înscrisurile ce vizează viaţa sa privată, familia şi persoana sa, întocmite până la data de 22 decembrie 1989, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100.000.000 lei/zi întârziere; obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale (pentru Direcţia Generală de Informaţii a Apărării) să pună la dispoziţia intimatei C.N.S.A.S. în original, toate documentele şi înscrisurile ce vizează viaţa sa privată, familia şi persoana sa, întocmite până la 22 decembrie 1989, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100.000.000 lei/zi întârziere; obligarea pârâtei C.N.S.A.S. să-i elibereze, în original, toate documentele şi înscrisurile ce vizează viaţa sa privată, familia şi persoana sa întocmite până la 22 decembrie 1989 (inclusiv cele foto, audio şi video), precum şi orice alte documente informative preluate de la S.R.I. şi Ministerul Apărării Naţionale.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că a activat în rândul cadrelor active ale Ministerului Apărării Naţionale, arma artilerie, la U.M. nr. 01354 Baia Mare, în perioada 1968 - 1984, ultima funcţie deţinută fiind de locţiitor comandant de divizion în gradul de căpitan şi că, datorită trecutului familiei sale şi a atitudinii sale critice la adresa unor hotărâri de partid şi de stat, i s-au deschis dosare de supraveghere şi de urmărire informativă, fiind monitorizat în permanenţă.
Reclamantul a mai arătat că, deşi, în baza dispoziţiilor Legii nr. 187/1999, a solicitat ca C.N.S.A.S. să se adreseze celorlalte autorităţi pârâte şi să primească în gestiune, în original, toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor sale potrivit acestei legi, totuşi, C.N.S.A.S., prin adresa nr. 1125/02 din 2 iunie 2004 i-a comunicat că are dreptul să-şi studieze nemijlocit dosarul şi să obţină doar copii ale actelor dosarului şi înscrisurilor doveditoare, refuzând punerea la dispoziţia sa a documentaţiei complete în original.
În opinia reclamantului, prin adresa nr. 1125/02 din 2 iunie 2004, i-a fost vătămat interesul legitim, în sensul dispoziţiilor constituţionale, chiar în condiţiile în care şi-a studiat dosarul la C.N.S.A.S. (ocazie cu care a constatat că nu este complet).
Aceasta, în considerarea dispoziţiilor lacunare ale Legii nr. 187/1999, precum şi în lipsa prevederii în legislaţia română a unei proceduri legale de atacare a hotărârilor C.N.S.A.S., fiind privat de o cale efectivă de atac (încălcându-se dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), este obstaculat în accesul la toate documentele originale ale propriului dosar şi, implicit, la posibilitatea intrării în posesia tuturor informaţiilor strânse, stocate, arhivate şi deţinute de autorităţi.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 20, 21 şi 48 din Constituţia României (astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 375/2003), ale Legii nr. 29/1990 şi cele ale art. 13 din Convenţie.
Pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, S.R.I. şi C.N.S.A.S. au formulat întâmpinări, pârâtul S.R.I. invocând şi excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii, atât în baza dispoziţiilor Legii nr. 187/1999, cât şi a celor ale Legii nr. 29/1990.
La data de 15 septembrie 2004, reclamantul a depus o precizare de acţiune prin care a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Arhivele Naţionale, pentru ca şi aceste autorităţi să fie obligate să pună de îndată la dispoziţia pârâtului C.N.S.A.S., atât originalele, cât şi copiile dosarului (dosarelor) şi a oricăror alte materiale deţinute (rapoarte, informări, note informative, analize, sinteze, planuri combinative, planuri de măsuri, înregistrări audio şi video, dischete, fotografii, filme şi microfilme, etc.) întocmite până la data de 22 decembrie 1989, ce vizează viaţa sa privată, familia şi persoana sa, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100.000.000 lei/zi întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Au formulat întâmpinări Arhivele Naţionale (invocând şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive), Ministerul Justiţiei (invocând şi excepţia necompetenţei teritoriale, cea a lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990), Ministerul Administraţiei şi Internelor (invocând şi excepţiile necompetenţei teritoriale şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive) şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (invocând şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2243 din 20 octombrie 2004, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi teritoriale şi, în baza art. 158 şi 159 C. proc. civ., coroborat cu art. 3 pct. 3 din acelaşi cod, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 187/1999, a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Prin încheierea din 17 martie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a dispus scoaterea de pe rolul secţiei civile a cauzei şi transpunerea lui la secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând, în esenţă, că cererea reclamantului se circumscrie dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 187/1999, iar nu art. 15 şi 16 din lege.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 25 aprilie 2005, văzând excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant, a sesizat Curtea Constituţională, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (1) fraza a II-a, art. 13 alin. (1) lit. b) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică şi, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea excepţiei.
Prin Decizia nr. 465 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) fraza a II-a, art. 13 alin. (1) lit. b) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, invocată de R.C.
La data de 31 octombrie 2005, reclamantul şi-a completat din nou acţiunea, în sensul că solicită judecătorului naţional, „să aplice norma comunitară, eliminând-o pe ceea internă, incompatibilă, nefiind legat, astfel cum s-a statuat, de eliminarea ei prealabilă pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional". Reclamantul a arătat că, întrucât România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele adiţionale, judecătorul naţional este obligat să aplice dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2), art. 126 alin. (6), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, precum şi cele ale art. 6, 8, 13 şi 14 din Convenţie.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 761 din 21 noiembrie 2005, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive formulate de pârâţii S.R.I., Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru Arhivele Statului şi Ministerul Public, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Arhivele Naţionale. Totodată, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe calea contenciosului administrativ.
Pe fond, acţiunea reclamantului faţă de pârâtul C.N.S.A.S. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, s-a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că în măsura în care unii dintre pârâţi au obligaţia de a pune la dispoziţia C.N.S.A.S., documente referitoare la urmărirea şi supravegherea reclamantului, nu se poate considera că aceştia nu ar avea calitate procesuală pasivă (S.R.I., Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor) spre deosebire de celelalte autorităţi care nu deţin astfel de documente (Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru Arhivele Naţionale şi Ministerul Public). De asemenea, s-a reţinut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Arhivele Naţionale.
Pe de altă parte, reţinând că în raport cu obiectul cauzei, dreptul pretins încălcat şi persoana pârâtului, cererea are caracterul unei acţiuni în contencios administrativ, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, constatând că Legea nr. 187/1999 nu prevede obligativitatea comunicării efective a originalelor actelor şi că o astfel de solicitare nesocoteşte interesele generale ale societăţii de conservare şi studiere a acestui fond arhivistic, în acelaşi sens fiind şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale. Instanţa de fond a mai reţinut că „dispoziţiile dreptului comunitare nu pot fi aplicabile în prezenta cauză", întrucât nu se poate aprecia că legea internă nu conferă reclamantului suficiente garanţii procesuale şi constituţionale pentru soluţionarea litigiului său.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.C. şi pârâtul S.R.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, R.C. susţine, pe de o parte, că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru Arhivele Naţionale, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) şi cele ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999.
De asemenea, recurentul susţine că instanţa de fond a dat o soluţie greşită şi cu privire la excepţia lipsei îndeplinirii procedurii prealabile vizând pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor (pentru Arhivele Naţionale), Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, întrucât Legea nr. 187/1999 nu prevede o astfel de procedură obligatorie.
Pe de altă parte, recurentul-reclamant susţine că în baza art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond, dacă a ajuns la concluzia că la momentul pronunţării sentinţei erau aplicabile aceste dispoziţii, trebuia să respingă acţiunea, ca inadmisibilă, iar nu ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul-reclamant susţine că în mod greşit i s-a respins cererea, deşi C.N.S.A.S. nu a preluat integral arhiva fostei securităţi, nu a făcut dovada că a acţionat conform art. 29 alin. (3) din lege, în vederea asigurării condiţiilor de realizare a dreptului său şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, din moment ce înregistrările audio/video numerotate sub indicativul „C" nu au fost puse niciodată la dispoziţia sa, iar în legătură cu alte cereri formulate, aceeaşi instituţie i-a comunicat în scris refuzul.
Totodată, arată recurentul-reclamant, conform art. 20 din Constituţia României, instanţa de fond trebuia să aplice direct dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentate, acestea făcând parte din dreptul intern.
La rândul său, S.R.I. critică sentinţa atacată, atât cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată, cât şi cu privire la soluţia pe fond.
Astfel, recurentul-pârât susţine, pe de o parte, că instanţa nu a observat că la data de 20 mai 2002, conform procesului-verbal de predare-primire nr. S 50650, deci anterior introducerii cererii de chemare în judecată, şi-a îndeplinit obligaţia legală reţinută de instanţa de fond.
Pe de altă parte, recurentul-pârât susţine că în mod greşit instanţa de fond nu a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi faţă de S.R.I.
Cu privire la fondul cauzei, S.R.I. arată că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea doar faţă de C.N.S.A.S., iar nu şi faţă de S.R.I.
În plus, arată recurentul-pârât, instanţa de fond a impus în mod greşit data de la care curge termenul de recurs („de la pronunţare", în loc de „de la comunicarea hotărârii atacate").
În cauză, au formulat întâmpinări Ministerul Administraţiei şi Internelor, Arhivele Naţionale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi C.N.S.A.S., solicitând respingerea recursurilor.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile formulate soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 187/1999 (în forma în vigoare aplicabilă în cauză): „Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii, ca poliţie politică. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului. Totodată, persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele securităţii statului, are dreptul, la cerere, să afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor, care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar" .
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 12: „pentru realizarea dreptului de acces la propriul dosar, persoana îndreptăţită conform art. 1 se adresează Consiliului printr-o cerere scrisă. Consiliul va răspunde solicitării în termen de 30 de zile", iar conform dispoziţiilor art. 13: „persoanele îndreptăţite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), în condiţiile prezentei legi, următoarele:
a) consultarea dosarelor sau a oricăror materiale întocmite până la data de 22 decembrie 1989, de organele de securitate;
b) eliberarea unor copii de pe înscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale;
c) eliberarea unor adeverinţe privind apartenenţa sau neapartenenţa, colaborarea ori necolaborarea cu organele de securitate", cu excepţiile prevederilor art. 13 alin. (2) din lege.
Cu privire la recursul declarat de R.C., Înalta Curte constată, în primul rând, că recurentul-reclamant este în eroare cu privire la conţinutul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, textul fiind rectificat, astfel cum rezultă din rectificarea publicată în M. Of. nr. 619/17.12.1999.
În al doilea rând, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, într-adevăr, fondul arhivistic şi documentar constituit în baza prezentei legi se predă, spre conservare, Arhivelor Naţionale, „la încetarea activităţii" C.N.S.A.S.
Prin urmare, cum C.N.S.A.S. nu şi-a încetat activitatea, în mod corect instanţa de fond a reţinut că Arhivele Naţionale, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la motivul de recurs privind excepţia lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, se constată că nici acesta nu poate fi primit.
Aceasta, întrucât recurentul-reclamant a chemat în judecată mai multe autorităţi în calitate de pârâte, pe calea contenciosului administrativ, fără a parcurge în prealabil procedura prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, procedură preluată şi de Legea nr. 554/2004.
Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant se află într-o totală confuzie între „acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", reglementată de acest text şi „excepţia de neconstituţionalitate", reglementată de art. 146 lit. d) din Constituţia României, precum şi de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond nu a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, se constată, pe de o parte, că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, recurentul-reclamant, a avut acces la propriul dosar aflat la C.N.S.A.S. şi i s-au eliberat şi copii ale înscrisurilor aflate la dosar, C.N.S.A.S. neavând obligaţia de a elibera documente în original, fiind aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 187/1994, coroborat cu art. 28 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei.
Mai mult, din bogatul material probator administrat rezultă nu numai că C.N.S.A.S. a comunicat succesiv recurentului-reclamant, toate demersurile realizate pentru garantarea drepturilor acestuia prevăzute de Legea nr. 187/1999, precum şi modul de soluţionare a acestora, neputându-se reţine vreun refuz nejustificat de natură a-i vătăma vreun drept sau interesul legitim.
De altfel, recurentul-reclamant, chiar prin faptul că a chemat în judecată şi alte autorităţi, recunoaşte implicit că C.N.S.A.S. i-a prezentat documentele ce au fost identificate.
Mai mult, recurentul-reclamant nu a contestat nici susţinerea C.N.S.A.S., potrivit căreia a fost programat să vizioneze microfilmul predat prin procesul-verbal nr. 81063 din 16 martie 2004.
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, Înalta Curte constată că motivul invocat nu există în legea respectivă, iar dacă acesta a fost invocat din eroare, în loc de art. 20 alin. (3), în această din urmă ipoteză s-au arătat în cele ce preced considerentele referitoare la obligaţiile C.N.S.A.S.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu a fost pronunţată cu ignorarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, cum pretinde recurentul-reclamant.
Astfel, este cunoscut că potrivit acestui text, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
În cauză, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Curtea Constituţională (prin Decizia nr. 465 din 20 septembrie 2005) a precizat că textele apreciate de recurentul-reclamant ca neconstituţionale corespund exigenţelor impuse atât de documentele internaţionale invocate, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, cât şi jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prevederile Legii nr. 187/1999 în ansamblul lor conţinând suficiente elemente de natură a preciza clar persoanele cărora le sunt adresate, precum şi condiţiile legale de exercitare a drepturilor prevăzute de acestea.
De altfel, în cauză, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nici nu a prezentat dovezi de încălcare a dispoziţiilor art. 6, 8, 13 şi 14 ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cu privire la recursul formulat de S.R.I., se reţine, pe de o parte, că instanţa de fond a avut în vedere calitatea acestuia conferită de Legea nr. 14/1992, precum şi de dispoziţiile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 187/1999.
Referitor la pretinsa nepronunţare cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile se constată, pe de o parte, că instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a cerut ca pârâtul să realizeze un fapt în raport direct cu acesta, ci să-şi îndeplinească o obligaţie reală, iar, pe de altă parte, că eventuala precaritate a redactării considerentului nu este de natură a schimba prin ea însăşi soluţia criticată.
Raţiunea pentru care instanţa de fond a analizat şi respins acţiunea ca neîntemeiată doar faţă de C.N.S.A.S., este, de asemenea, arătată în considerentele sentinţei atacate, considerente care, chiar dacă sunt din această perspectivă în parte contradictorii în sensul arătat de recurentul-pârât S.R.I., nu pot fi apreciate totuşi a se încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefăcând o astfel de încadrare nici chiar recurentul-pârât.
Cu privire la motivul de recurs referitor la termenul de recurs, Înalta Curte reţine că nici acesta nu poate fi primit în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aplicabile la data pronunţării sentinţei atacate. Ulterior, prin Decizia nr. 189/2006 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 307/5.04.2006), dispoziţiile art. 20 alin. (1) au fost declarate neconstituţionale, Decizia fiind obligatorie pentru toate instanţele, inclusiv pentru Înalta Curte.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, se vor respinge recursurile declarate în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a, coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul R.C. şi de pârâtul S.R.I. împotriva sentinţei civile nr. 761 din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3039/2006. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3042/2006. Contencios → |
|---|
