ICCJ. Decizia nr. 3046/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3046/2006
Dosar nr. 4972/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 iulie 2005, la Tribunalul Arad, trimisă prin declinare de competenţă la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul T.F. a chemat în judecată Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând obligarea acestora la repararea daunelor cauzate de trecerea sa în rezervă şi retrogradarea din funcţia de şef serviciu personal, daune care constau în daune morale în sumă de 1.500.000 Euro şi daune materiale reprezentând diferenţa dintre pensia de serviciu pe care a primit-o şi cea care i s-ar fi cuvenit dacă avea gradul de colonel, pentru ultimii 6 ani.
De asemenea, solicită obligarea Ministerului Administraţiei şi Internelor la acordarea gradului de colonel, la anularea Ordinului nr. II/03302 din 31 decembrie 1994 şi să emită un alt ordin de trecere în rezervă, de acordare a gradului de colonel, să i se actualizeze pensia de serviciu şi să-i fie acordat dreptul de a purta uniformă militară.
În motivarea acţiunii arată, în esenţă, că prin Ordinul nr. II/03302 din 31 decembrie 1994 a fost trecut abuziv în rezervă pentru fapte incompatibile cu calitatea de militar, în timp ce era în concediu de odihnă şi că a făcut demersuri repetate la conducerea Ministerului de Interne pentru a fi reintegrat în activitate, rămase fără rezultat.
Mai arată că a fost timorat de către persoane din conducerea ministerului, după ce a sesizat abuzuri ale conducerii Poliţiei Arad şi că acesta a fost adevăratul motiv pentru care, în baza recomandării ministrului de interne, s-a prezentat la comisia medico-legală, care a dispus clasarea sa ca inapt serviciului militar pe timp de pace şi apt limitat la război, fiind apoi pensionat cu gradul II de invaliditate.
Menţionează că, ulterior, a făcut nenumărate demersuri la conducerea Ministerului de Interne, la preşedintele României, Parlament şi Guvern, prin care a solicitat să fie repus în drepturile de care a fost prejudiciat, primind răspunsuri în neconcordanţă cu realitatea şi că prin hotărâri judecătoreşti s-a dispus să i se acorde pensie de serviciu, hotărâri ce nu sunt puse în executare de către Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 58/PI din 20 februarie 2006, a disjuns acţiunea, declinându-şi competenţa de soluţionare a cererii de actualizare a pensiei de serviciu în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă şi a respins celelalte cereri formulate de reclamant, ca tardiv introduse.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că în ce priveşte cererea de actualizate a pensiei de serviciu, stabilirea dreptului la pensie sau respingerea acestuia se fac prin decizie, că poate fi atacată, după parcurgerea procedurii stabilite de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 164/2001, la instanţa civilă a tribunalului, conform art. 155 din Legea nr. 19/2000.
Referitor la celelalte capete de cerere, reţine că acţiunea s-a introdus cu depăşirea termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că instanţa a dat dovadă de superficialitate şi timorare, că a interpretat greşit probele şi nu a ţinut cont că dreptul pentru valorificarea pretenţiilor morale este imprescriptibil.
Menţionează că imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în valorificarea drepturilor morale e determinată de continuitatea, persistenţa şi succesiunea suferinţelor morale, unele dintre acestea existând şi în prezent.
Consideră că în ce priveşte anularea Ordinului nr. II/03302 din 31 decembrie 1994, obligarea la acordarea gradului de colonel şi a dreptului la portul uniformei, dreptul la acţiune nu este prescris, deoarece a fost împiedicat să obţină dovezile de care avea nevoie în justiţie, până la obţinerea accesului său la dosarul personal.
Arată că disjungerea cererii de actualizare a pensiei şi declinare a competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea tribunalului este o măsură nelegală, pentru că actualizarea pensiei depinde de rezolvarea cererii referitoare la acordarea gradului de colonel.
Ulterior, recurentul-reclamant a formulat „precizări şi completări" la recurs, susţinând că instanţa era obligată să cerceteze, pe cale de excepţie, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea ordinului atacat şi numai după aceea putea trece la cercetarea şi soluţionarea celorlalte capete de cerere şi în special a celui privitor la daunele morale.
Mai susţine că acţiunea de faţă a introdus-o după ce a intrat în posesia unor dovezi, urmare a hotărârii unei instanţe judecătoreşti.
Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad (în reprezentarea Statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice) au formulat întâmpinări la motivele de recurs.
Ministerul Administraţiei şi Internelor solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece acţiunea în anularea ordinului s-a introdus tardiv, iar repararea prejudiciului de natură morală este condiţionată de anularea sau constatarea existenţei unui refuz nejustificat.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, ca mandatară a Ministerului Finanţelor Publice în reprezentarea Statului român, consideră că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, pentru că nu are alocate sume de bani care nu sunt legate de activitatea ministerului şi nu trebuie confundat cu Statul român şi cu bugetul de stat. În ce priveşte fondul cauzei, arată că hotărârea este legală şi temeinică, deoarece reclamantul a cunoscut actul atacat încă din anul 1995, iar în ce priveşte cererea de reactualizare a pensiei de serviciu, corect s-a disjuns şi s-a stabilit competenţa Tribunalului Arad.
Recursul este nefondat.
Corect a reţinut prima instanţă că cererea referitoare la anularea Ordinului nr. II/03302 din 31 decembrie 1994, emis de ministrul de interne, precum şi a cererilor accesorii acesteia, au fost tardiv introduse.
Conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni" de la anumite momente, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Cum ordinul este un act administrativ individual, termenul în interiorul căruia putea fi atacat era de cel mult un an de la data emiterii lui, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, aplicabilă în cauza de faţă, ţinându-se cont că acţiunea în anularea ordinului s-a introdus după intrarea în vigoare a acestei legi.
Ca atare, se constată că instanţa de fond a reţinut corect că cererea privitoare la anularea ordinului, precum şi cererile referitoare la daunele morale, la obligarea la emiterea unui nou ordin de trecere a recurentului în rezervă şi acordarea gradului de colonel şi de stabilire a dreptului de a purta uniforma militară conform regulamentelor militare, s-au formulat tardiv.
De altfel, în ce priveşte cererile accesorii cererii privitoare la anularea ordinului, cum nu s-a constatat nelegalitatea acestui ordin, nu se puteau admite nici celelalte cereri, care depindeau direct de modul în care era soluţionată cererea privitoare la anularea ordinului.
În plus, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede expres că şi cererea pentru repararea pagubei cauzate se va introduce tot în interiorul termenului de maximum un an de la data emiterii actului administrativ ce se solicită a fi anulat.
În noţiunea de „pagubă" se cuprind şi daunele morale, astfel că în materia contenciosului administrativ, în ce priveşte pretenţiile de natură morală, acestea pot fi solicitate numai în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Asupra motivului de recurs privitor la nelegala disjungere a capătului de cerere referitor la actualizarea pensiei de serviciu, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a procedat corect prin disjungerea acestuia şi trimitere, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Arad.
Într-adevăr, curtea de apel nu era competentă să-l judece, pentru că, în conformitate cu prevederile art. 155 din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluţionează, în primă instanţă, litigiile privind, printre altele, deciziile de pensionare şi modul de stabilire şi plată a pensiilor.
Referitor la invocarea prin întâmpinare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul român, aceasta nu poate fi reţinută, pentru că, în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, „Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alt e organe în acest scop".
Cum prin acţiune a fost chemat în judecată şi Statul român, iar unul dintre capetele de cerere priveşte obligarea la plata de despăgubiri băneşti, Statul român are calitatea de a sta în proces prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru toate considerentele menţionate mai sus, urmează ca recursul de faţă să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.F. împotriva sentinţei civile nr. 58/P.I. din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3045/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3047/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
