ICCJ. Decizia nr. 3047/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3047/2006

Dosar nr. 4989/1/2006

Şedinţa publică din 21 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 8 noiembrie 2005, Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu intimatul D.I., să se dispună lămurirea întinderii şi aplicării sentinţei civile nr. 208 din 1 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, în sensul că perioada pentru care urmează a fi acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 nu poate să depăşească sfera de aplicare a acestui act normativ.

În motivarea contestaţiei, Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a arătat că, prin sentinţa civilă a cărei executare o contestă, fiind admisă acţiunea reclamantului D.I., s-a dispus anularea hotărârii nr. 6352/7016 din 21 mai 2004, emisă de instituţia contestatoare şi a fost obligată aceasta la emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 27 ianuarie 1960 - 20 decembrie 1961. Or, potrivit art. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, aprobate prin HG nr. 1114/2002, data limită a perioadei pentru care pot fi acordate drepturile prevăzute de lege este 28 februarie, iar nu 20 decembrie 1961, aşa cum în mod greşit s-a menţionat în dispozitivul sentinţei contestate.

Prin sentinţa civilă nr. 11 din 13 ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins contestaţia la executare, ca neîntemeiată, reţinând, pe de o parte, că pe această cale nu se poate modifica dispozitivul unei sentinţe, iar, pe de altă parte, normele metodologice nu pot avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a unei legi.

Împotriva acestei soluţii, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., a declarat recurs, contestatoarea Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, reiterând argumentele invocate în faţa instanţei de fond, în sensul că data limită a perioadei pentru care pot fi acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, este 28 februarie 1961, aşa cum prevăd în mod expres, la art. 1 şi 2, Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin HG nr. 1114/2002.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile prevăzute de această lege, cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961.

Pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, în conformitate cu art. 9 alin. (1) din acest act normativ, au fost emise Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1114/2002. Acest act administrativ normativ, prevăzând că de drepturile recunoscute de lege beneficiază persoanele care au efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961, procedează, în mod explicit, la restrângerea perioadei stabilite de legea în aplicarea căreia au fost emise normele metodologice.

Or, conform principiului constituţional al ierarhiei actelor normative, scopul hotărârilor Guvernului este acela al executării legilor. Legea fiind direct aplicabilă, raţiunea şi legitimitatea unui act administrativ, cum sunt şi hotărârile Guvernului, sunt date numai de măsura în care regulile stabilite prin acest act subsecvent asigură corecta aplicare a prevederilor legale ori conduc la înlăturarea unor greutăţi în aplicarea legii sau la organizarea corespunzătoare a unor activităţi.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe [alin. (1)], hotărârile emiţându-se pentru organizarea executării legilor [alin. (2)].

De asemenea, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

În raport cu prevederile constituţionale şi legale mai sus citate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că este neîntemeiată contestaţia la executare formulată de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, întrucât normele metodologice de aplicare a unei legi nu pot avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a legii respective.

Faţă de cele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 11 din 13 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de ontencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3047/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs