ICCJ. Decizia nr. 3105/2006. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5343 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă și în consecință, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind născut în perioada de refugiu a părinților săi, respectiv la data de 21 ianuarie 1943, în comuna Eschibaba (Stejaru), județul Tulcea (Istria).

în susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, care atestă că familia acestuia a fost strămutată din Bulgaria, localitatea Asaclari, județul Durostor, în România, comuna Eschibaba, în baza Tratatului româno - bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 140/CA din 16 februarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 5343 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă, și a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor prevăzute de această lege.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a dovedit, prin probele administrate, că s-a născut la 21 ianuarie 1943, în localitatea în care părinții săi au fost refugiați.

împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a stabilit calitatea de refugiat a reclamantului, deoarece acesta nu a fost strămutat din Bulgaria, fiind născut după strămutarea părinților săi.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta, începând cu data nașterii sale, 21 ianuarie 1943, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3105/2006. Contencios