ICCJ. Decizia nr. 4658/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 140/F/CA din 12 iunie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei I.M., a anulat hotărârea nr. 4546 din 24 februarie 2006, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov și a obligat-o pe această să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2005.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că, așa cum rezultă din declarațiile autentice ale martorilor, cât și a martorului audiat B.G., reclamanta s-a născut în comuna Arini-Trei Scaune și că familia sa s-a refugiat pentru o scurtă perioadă de timp, în Feldioara, pe la sfârșitul verii anului 1940 și s-au întors în Arini, după război.
A mai reținut instanța de fond că refugiul s-a datorat din motive de persecuție etnică exercitate de către armata ungară care a ocupat satul Arini, localitatea de domiciliu a familiei reclamantei.
împotriva sentinței civile nr. 140/F/CA din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.
Prin motivele de recurs, se susține, în esență, că instanța de fond, în mod eronat, a reținut dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât s-a mutat din localitatea Arini, arondată comunei Maierus, județul Brașov, în urma stabilirii graniței Ardealului de Nord, în localitatea Feldioara și că localitatea de domiciliu era un teritoriu aflat sub administrația Statului român, nefăcându-se dovada persecuțiilor etnice suferite.
A mai arătat recurenta că Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, persoanelor persecutate de către Statul Român, ca urmare a reglementării unui regim discriminatoriu doar pentru cetățenii români de etnie rromă sau evreiască, fiind vorba despre persecuții pe motive etnice ca politică de stat exercitate de către regimurile instaurate în România și nu de abuzuri izolate.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din declarațiile autentificate ale martorilor M.A., C.G., F.N., C.G. și a martorului B.G., audiat în fața instanței de fond, rezultă că reclamanta (cu numele anterior purtat căsătoriei Feldioreanu) s-a născut în comuna Arini - Trei Scaune și că, s-a refugiat împreună cu familia sa, în localitatea Feldioara, județul Brașov, iar după aceea în comuna Hălchiu, sat Satul Nou, județ Brașov, pe la sfârșitul verii anului 1940 și s-au întors în localitatea Arini după război.
Au mai declarat martorii, că refugiul a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de către armata ungară, asupra locuitorilor aflați pe acest teritoriu și că, în apropierea localității de domiciliu, s-a stabilit granița Ungariei.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Curtea a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut existența persecuțiilor etnice suferite de reclamantă și de familia acesteia, pe baza declarațiilor de martori depuse la dosar.
în acest sens, este de menționat că legea nu face distincție după cum persoana care solicită acordarea drepturilor reparatorii s-a refugiat dintr-o localitate aflată sub administrația Statului român, într-o localitate aflată sub administrație străină, atâta timp cât ambele localități se află pe teritoriul actual al Statului român.
Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria, conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată, nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de cei români, astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar o parte din populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.
Față de cele arătate, constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4660/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4605/2006. Contencios → |
|---|
