ICCJ. Decizia nr. 4660/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 158 din 3 iulie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.M., a anulat hotărârea nr. 4541 din 24 februarie 2006, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2006.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că, așa cum rezultă din declarațiile autentice ale martorilor, reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat în perioada 1940 - 1945, din localitatea de domiciliu Brașov, în localitatea Valea Scurtă, comuna Poiana, județul Covasna.
A mai reținut instanța de fond că refugiul s-a datorat din motive de persecuție etnică exercitate de către regimurile instaurate în România, în perioada anilor 1940 - 1945, familia reclamantei fiind de etnie maghiară.
împotriva sentinței civile nr. 158 din 3 iulie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.
Prin motivele de recurs, se susține, în esență, că instanța de fond, în mod eronat, a reținut dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât aceasta nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de actul normativ menționat anterior.
A mai arătat recurenta că Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi persoanelor persecutate de către Statul Român, ca urmare a reglementării unui regim discriminatoriu, doar pentru cetățenii români de etnie rromă sau evreiască, nu și pentru cetățenii de etnie maghiară, fiind vorba despre persecuții pe motive etnice ca politică de stat exercitate de către regimurile instaurate în România și nu de abuzuri izolate.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din declarațiile autentificate ale martorilor D.V., M.L. și a martorilor M.L.A. și G.A., audiați în fața instanței de fond, rezultă că reclamanta s-a refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, Brașov, în localitatea Valea Scurtă, în perioada anilor 1940 - 1945.
Au mai declarat martorii că refugiul a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de către regimurile instaurate în România, în perioada 1940 - 1945, ca urmare a Tratatului de la Viena din anul 1940.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Curtea a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut existența persecuțiilor etnice suferite de reclamantă și de familia acesteia, pe baza declarațiilor de martori depuse la dosar.
în acest sens, este de menționat că legea nu face distincție după cum persoana care solicită acordarea drepturilor reparatorii, s-a refugiat dintr-o localitate aflată sub administrația Statului român, într-o localitate aflată sub administrație străină, atâta timp cât ambele localități se află pe teritoriul actual al Statului român.
Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena, încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria, conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată, nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de cei români, astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar o parte din populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.
Față de cele arătate, constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3108/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4658/2006. Contencios → |
|---|
